Atribuțiile acestuia vor fi preluate temporar de Petru Farago, secretar general adjunct al Guvernului, cu rang de secretar de stat. Farago va exercita atribuțiile funcției de secretar general, cu rang de ministru, până la numirea unui nou conducător al instituției, în condițiile legii.
„La data intrării în vigoare a prezentei decizii, domnul Dan Reşitnec se eliberează, la cerere, din funcţia de secretar general al Guvernului, cu rang de ministru”, se arată în documentul semnat de premier și contrasemnat de Reșitnec.
Tot miercuri, în cadrul unei conferințe de presă organizate de USR, Dan Reșitnec a prezentat un bilanț al activității sale la conducerea Secretariatului General al Guvernului, insistând asupra măsurilor privind administrarea patrimoniului statului și reducerea cheltuielilor.
„În cele câteva luni de secretar general al guvernului interimar, am cerut transparenţă şi performanţă la RA-APPS, am redus privilegiile şi cheltuielile de protocol fără explicaţii în acte şi am vrut ca patrimoniul statului să fie utilizat în interes public, nu al unor politicieni sau al unor partide de buzunar. Şi nu în ultimul rând, am încheiat cu bine toate proiectele prin PNRR de la nivelul SGG”, a declarat Dan Reșitnec.
Conferința de presă a fost organizată cu prilejul anunțului USR că va acționa ca „umbra” Guvernului PSD.
Dan Reșitnec fusese numit secretar general al Guvernului la 27 aprilie, înlocuindu-l pe Radu Oprea, care demisionase după retragerea PSD de la guvernare.