Deputat PNL: „Arafat să se ducă unde vrea. Nu se pricepe şi trebuie să plece”

Deputatul PNL Cezar Preda spune că secretarul de stat Raed Arafat "nu se pricepe şi trebuie să plece" şi consideră inexplicabilă decizia premierului Dacian Cioloş de a-i cere acestuia reorganizarea sistemului de urgenţă în condiţiile în care s-a aflat şi până acum în interiorul sistemului.
Iulian Tudor
27 nov. 2015, 16:12
Deputat PNL:

Prezent, vineri, într-o conferinţă de presă, la Buzău, deputatul Cezar Preda a lansat un atac dur la adresa secretarului de stat în MAI, Raed Arafat, spunând că „trebuie să vină altcineva, pentru că el în zona aceasta nu se pricepe”, transmite Mediafax.

Preda a precizat, totodată, că este inexplicabilă solicitarea premierului de a-i cere lui Raed Arafat reorganizarea sistemului de urgenţă având în vedere că acesta s-a aflat până acum în interiorul acestui sistem.

„Decizia premierului de a-i solicita domnului Arafat reorganizarea, restructurarea şi eficientizarea serviciului nu o înţeleg, e inexplicabilă. Dacă e vreun om sănătos care înţelege, să spună! Cum să-i ceară unui om care a avut în responsabilitate ani buni aceste lucruri şi nu le-a făcut, după ce se întâmplă mari tragedii şi anumite lucruri în afara legii în sistemul ISU, îi ceri aceleiaşi persoane sa se ocupe de eficientizare? Nu cred că Cioloş poate da o explicaţie acestui demers. E o situaţie confuză, nu există curaj de a lua decizii. Trebuie sa vină altcineva care să facă ceva în aceste sistem, până acum, Arafat a demonstrat că în zona asta nu se pricepe, să se ducă unde vrea”, a spus Cezar Preda.

Parlamentarul liberal a precizat, totodată, că este suspect de mic numărul specialiştilor autorizaţi de ISU care eliberează autorizaţiile localurilor, pentru Buzău şi alte patru judeţe fiind doar un singur astfel de specialist. Preda a spus că această situaţie este generată de „sistemul mafiot şi de cei care se află în acest sistem”, precizând că „societatea nu trebuie să mai admită astfel de situaţii şi nu trebuie să le mai treacă cu vederea”.

Pentru cinci judeţe există un singur specialist autorizat de ISU să emită autorixzaţii spaţiilor publice? Cum explică ei această situaţie? E un sistem mafiot pur de autorizare a specialiştilor. Un sistem la care se cotizează la vârf, un sistem închis, oricine a dat examen nu a luat examen sau a luat numai cine au vrut cei din acest sistem mafiot. Un sistem mafiot cap coadă, ţinut cu spăgi de ani de zile. În Bucureşti sunt 32 de specialişti la câte unităţi publice sunt. De asta s-a ajuns aici. E o bubă pe care nu trebuie însă să o suporte doar ISU Bucureşti, iar societatea nu trebuie să mai treacă cu vederea astfel de lucruri”, a mai spus Cezar Preda.

Premierul Dacian Cioloş a declarat, miercuri, că „în perioada imediat următoare” aşteaptă de la secretarul de stat în MAI Raed Arafat un plan de reformă şi de restructurare a ISU, în condiţiile în care a aflat abia marţi seară că ISU Bucureşti fusese informat de problemele din Colectiv şi nu a verificat

În şedinţa Guvernului, premierul Dacian Cioloş l-a rugat pe ministrul Afacerilor Interne, Petre Tobă, să îi transmită lui Raed Arafat că aşteaptă de la el un plan de reformă şi de restructurare a ISU.

Joi seară, Dacian Cioloş a declarat, referindu-se la Arafat, că nu se grăbeşte să judece un om şi aşteaptă să adune toate informaţiile înainte de a lua o decizie, adăugând, totodată, cu nu exculde nicio măsură în cazul ISU.

„I-am cerut domnului doctor Arafat să vină în următoarele zile, cel mult o săptămână, cu o analiză privind modul de funcţionare al ISU şi cu propuneri de restructurare şi ameliorare. (…) Ceea ce e clar este că ISU are nevoie de o restructurare, are nevoie de măsuri care să ducă la recâştigarea încrederii”, a declarat, joi seară, la Realitatea TV, premierul Dacian Cioloş.

Întrebat dacă secretarul de stat Raed Arafat riscă vreo sancţiune după problemele descoperite în sistemul ISU, premierul a spus că mai întâi aşteaptă toate informaţiile legate de acest caz.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Când a aflat Alina Pușcău că suferă de o boală necruțătoare! Momentul în care au apărut primele simptome
Fanatik.ro
Reacția patronului de la FCSB după ce Peluza Nord a decis să nu mai vină pe stadion. Exclusiv
Capital.ro
Unde ajung banii opriți lunar pentru Pilonul II de pensii și cum poți afla suma strânsă
Playtech.ro
ANM anunță o lună august neobișnuită. Ce regiuni vor avea cele mai mari abateri de la normal
Adevarul
De ce Dunărea continuă să scadă, deși România nu a fost ferită de ploi. Explicațiile directorului de prognoză INHGA: „La prima vedere, într-adevăr, pare un paradox”
wowbiz.ro
„Să vă rugați pentru mine, am 5 tumori” Alina Pușcău, în lacrimi! Modelul internațional a lansat un apel, după ce a fost diagnosticată cu o boală gravă
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
O nouă mișcare seismică în România! Zona care s-a cutremurat azi-noapte
iamsport.ro
Edi Iordănescu a numit cei doi jucători pe care regretă că nu i-a convocat la Euro 2024: ”Îmi pare rău, dar asta e situația”
MediaFlux
Se elimină plafonul pentru analize decontate. Anunțul șefului Casei Naționale de Asigurări de Sănătate
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România