Proiectul privind aprobarea OUG pentru completarea Legii energiei electrice şi a gazelor naturale, adoptat

Camera Deputaţilor a adoptat proiectul de lege privind aprobarea OUG nr. 35/2014 pentru completarea Legii energiei electrice şi a gazelor naturale, prin care se urmăreşte ca până la 31 decembrie 2018 producătorii de gaze naturale să fie obligaţi să încheie tranzacţii pe pieţele centralizate din ţara noastră, în mod transparent şi nediscriminatoriu, pentru vânzarea unei cantităţi minime de gaze naturale din producţia proprie destinată consumului intern.
Iulian Tudor
03 dec. 2014, 10:59
Proiectul privind aprobarea OUG pentru completarea Legii energiei electrice şi a gazelor naturale, adoptat

Deputaţii au adoptat proiectul de lege cu 292 voturi ‘pentru’, un vot ‘împotrivă’ şi trei abţineri.

Proiectul de ordonanţă de urgenţă are ca obiect de reglementare completarea Legii energiei electrice şi a gazelor naturale urmărindu-se ca, până la data de 31 decembrie 2018, producătorii de gaze naturale din România sau afiliaţii acestora, după caz, să fie obligaţi să încheie tranzacţii de pieţele centralizate din ţara noastră, în mod transparent şi nediscriminatoriu pentru vânzarea unei cantităţi minime de gaze naturale din producţia proprie destinată consumului intern.

Preşedintele Comisiei pentru industrii şi servicii din Camera Deputaţilor, Iulian Iancu, a declarat în plen că ordonanţa se adresează consumatorului casnic care utilizează energie termică.

„Proiectul se adresează cu preponderenţă punerii la dispoziţie furnizorilor cantităţile de gaze naturale rezultate din activitatea de producţie necesare acoperirii consumului clienţilor casnici, inclusiv cantităţile destinate producătorilor de energie termică numai pentru cantităţile care sunt destinate utilizării la producerea de energie termică în centrale de cogenerare şi în centralele termice destinate consumului populaţiei. În fond, aceasta era modificarea esenţială, absolut necesară pentru a putea permite legislaţiei secundare, respectiv Autorităţii de Reglementare şi Guvernului ca prin hotărâre de Guvern să stabilească noile preţuri la producerea de energie termică în România”, a spus Iancu în plenul Camerei Deputaţilor.

Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.35/2014 pentru completarea Legii energiei electrice şi a gazelor naturale nr.123/2012 a fost adoptat de Senat pe 1 octombrie.

Înainte de votul asupra proiectului, ministrul delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu, şi deputatul PSD, Iulian Iancu, au avut poziţii contradictorii pe marginea creşterii preţului la energia termică.

Răzvan Nicolescu a spus, în plenul Camerei Deputaţilor, că nu a existat niciodată riscul creşterii preţului la energie termică de la 1 ianuarie 2015.

„În Monitorul Oficial din data de 4 noiembrie (…) Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie a publicat preţurile la energia termică valabile pentru anul 2015 conform metodologiei în vigoare, metodologie care ţine cont de preţurile la combustibili din anul 2013 şi anul 2014. Deci, niciodată nu s-a pus această problemă de a creşte preţurile la energie termică, niciodată nu a existat acest risc”, a spus Răzvan  Nicolescu.

CITEŞTE ŞI CONTRE în plen. Ministrul pentru Energie, ACUZAT de deputatul PSD Iulian Iancu că face AFIRMAŢII MINCINOASE

În replică, preşedintele Comisiei pentru industrii de la Camera Deputaţilor, pesedistul Iulian Iancu, l-a acuzat pe Nicolescu că dezinformează când spune că nu a existat niciodată acest risc.

‘Vreau să fac o clarificare la intervenţia făcută de ministrul delegat care a venit aici, a arătat două Monitoare din 2010 şi 2014, susţinând în faţa Parlamentului că nu era necesară această intervenţie, că nu exista niciun risc al creşterii preţurilor de la 1 ianuarie întrucât în conformitate cu aceste Monitoare preţurile în baza acelor metodologii iau în calcul media consumului şi preţurilor din ultimele 12 luni, iar Autoritatea de Reglementare a stabilit preţurile pentru 2015. Vă menţionez că este în continuare o dezinformare, nu înţeleg de ce o face domnul ministru delegat şi eu sunt obligat să vin să spun acest lucru în faţa plenului pentru că noi, Comisia pentru industrii, având în vedere informaţiile primite de la toţi producătorii de energie termică şi mai ales cei în co-generare de înaltă eficienţă din România, ne-au atenţionat că de la 1 ianuarie creşte preţul gazelor naturale de la 53 la 90 de lei şi subvenţia pentru anul 2015 se ridică a 500 de milioane de lei, adică mai bine de 100 de milioane de euro’,a spus Iancu.

DailyBusiness
Radosław Sikorski, ministrul polonez de Externe: Rusia ar putea, din păcate, să lovească adânc în Europa
Spynews
Cristina Cioran, însărcinată pentru a treia oară? „Poate chiar acum am o veste”. Cum este viața ei cu doi copii
Fanatik.ro
Cel mai nou cuplu din lumea tenisului. Jucătorul a confirmat relația cu o dansatoare cunoscută
Capital.ro
Călin Georgescu, întâmpinat cu urale la Iași. A făcut anunțul care dă din nou speranțe susținătorilor: O mare onoare pentru mine!
Playtech.ro
Planul de pensie activă. Pensionarii care aleg să-și continue muncă vor câștiga până la 2.000 de euro pe lună, în Germania
Adevarul
Rusia testează o „tactică ciudată” pe frontul din Donețk
wowbiz.ro
Ea este mama ucisă pe trecerea de pietoni, în Berceni! Elena avea 35 de ani, iar acasă o mai aștepta un copil
Economica.net
Dispare o bancă cu zeci de mii de clienți în România. Ce se întâmplă mai departe
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
kanald.ro
Doliu în familia Denisei Răducu! Fratele vitreg al regretatei cântărețe a murit
Cancan.ro
Șoferul care a ucis-o pe Elena pe trecerea de pietoni din Berceni încearcă să scape de o pedeapsă mai gravă? Gestul făcut e revoltător
iamsport.ro
'100 de milioane!' Imagini din satelit. Ce se 'ascunde' în spatele bazei FCSB-ului. Becali: 'Eu nici nu știam'
MediaFlux
Alertă meteo! ANM anunță unde vor fi 0 grade Celsius
stirilekanald.ro
VIDEO Filmul tragediei din Berceni! Imaginile filmate surprind momentul în care femeia este spulberată de pe trecerea de pietoni în timp ce împinge căruciorul
substantial.ro
Când sunt Moșii de toamnă în 2025