Deputaţii au modificat Codul Penal. Sintagma „conflict de interese” a fost înlocuită

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, proiectul care modifică articolele 301 şi 308 din Codul Penal, înlocuind sintagma "Conflictul de interese" cu "Folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane" şi eliminând trimiterea la articolul 301 din articolul 308.
Filip Stan
25 apr. 2017, 09:47
Deputaţii au modificat Codul Penal. Sintagma

Astfel, articolul 301 din Codul Penal denumit „Conflictul de interese”, în prezent, devine „Folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane” şi prevede la alineatul 1, că „fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a îndeplinit un act prin care s-a obţinut un folos patrimonial pentru sine, pentru soţul său, pentru o rudă ori un afin până la gradul II inclusiv, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică pe o perioadă de 3 ani”, potrivit proiectului de lege adoptat de Camera Deputaţilor, consultat de Mediafax.

Dispoziţiile amintite nu se aplică în cazurile în care actul sau decizia se referă la emiterea, aprobarea sau adoptarea actelor normative; exercitarea unui drept recunoscut de lege sau în îndeplinirea unei obligaţii impuse de lege, cu respectarea condiţiilor şi limitelor prevăzute de aceasta.

În forma adoptată, articolul 308 – Infracţiuni de corupţie şi de serviciu comise de alte persoane, din Codul Penal prevede că „Dispoziţiile art.289 – 292, art.295, art.297 – 300 şi art.304 privitoare la funcţionarii publici se aplică în mod corespunzător şi faptelor săvârşite de către sau în legătură cu persoanele care exercită, permanent ori temporar, cu sau fără o remuneraţie, o însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane fizice prevăzute la art.175 alin.(2) ori în cadrul oricărei persoane juridice”, eliminându-se astfel trimiterea la articolul 301 din conţinutul articolul 308.

Proiectul de lege a fost votat cu 187 de voturi „pentru”, 71 „împotrivă” şi 6 abţineri.

USR a votat împotriva proiectului de lege, susţinând că adoptarea acestui proiect reprezintă „un pas înapoi”.

Camera Deputaţilor este for decizional.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Anisia Gafton își sărbătorește ziua de naștere! Ce urare emoționantă i-a făcut soțul ei, Serghei
Fanatik.ro
A venit decizia în cazul lui Jesus Owono! Spaniolii nu au avut milă de portarul care l-a accidentat mortal pe Jesus de Miguel
Capital.ro
Casa de Pensii îi cere unei pensionare 4.324 de lei după prima pensie. De ce trebuie să achite contribuții pentru încă patru luni
Playtech.ro
Vine iarna în România. ANM anunță ninsori, rafale de până la 140 km/h și temperaturi de -10 grade
Adevarul
Ninel Peia propune ca România să fie împărțită în 9 județe cu nume inspirate din istorie, de la Apostolul Andrei la Regele Ferdinand
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O tânără de 27 de ani și-a pierdut viața după ce a mâncat ciuperci cumpărate din magazin
iamsport.ro
A văzut imaginile cu Gigi Becali și l-a făcut praf pe patronul FCSB: ”Se dă mare credincios, dar este, de fapt, un infractor și un fost pușcăriaș!”
MediaFlux
Pensia pe care o vor primi românii cu salariul minim sau mediu pe economie. Calcule care includ și pilonul II de pensie
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România