Deputaţii cehi ridică imunitatea premierului demisionar Andrej Babis

Deputaţii cehi au votat vineri pentru ridicarea imunităţii parlamentare a premierului populist demisionar Andrej Babis, acuzat pentru că a folosit în mod ilicit fonduri europene, demers ce survine la trei zile după ce guvernul său minoritar nu a obţinut votul de încredere.
Iulian Tudor
19 ian. 2018, 18:15
Deputaţii cehi ridică imunitatea premierului demisionar Andrej Babis

Parlamentul ‘a votat în favoarea’ ridicării imunităţii, a declarat vicepreşedintele Camerei inferioare, Tomio Okamura, precizând că 111 deputaţi s-au pronunţat pentru şi 69 împotrivă dintr-un total de 180 de deputaţi prezenţi.

Babis, 63 de ani, miliardar şi al doilea cel mai bogat om din ţară, potrivit Forbes, este acuzat în dosarul privind construirea unui complex hotelier cu un centru de conferinţe, la 60 km sud de Praga.

Poliţia l-a acuzat pe Babis pentru separarea intenţionată în 2007-2008 a complexului hotelier de conglomeratul său de societăţi Agrofert pentru a beneficia de două milioane de euro din fonduri europene destinate, în principiu, companiilor mici şi mijlocii, informează Agerpres.

Şef al guvernului minoritar alcătuit din membri ai mişcării sale de centru ANO şi din experţi fără notorietate, numit în decembrie de preşedintele Milos Zeman, Babis respinge orice acuzaţie şi afirmă că este vorba de o ‘pseudo-afacere politică’ orchestrată de ‘mafie’. ‘Trăim într-o ţară în care toată lumea poate comanda un proces pentru a închide probabil pe cineva’, a spus Babis, potrivit căruia dosarul său conţine ‘multe absurdităţi şi prostii’.

Camera inferioară a ridicat de asemenea imunitatea vicepreşedintelui Jaroslav Faltynek, inculpat în acelaşi dosar. Camera inferioară ridicase deja imunitatea acestor doi politicieni, care au fost membri ai parlamentului şi în legislatura anterioară şi au fost realeşi în noul Parlament.

Citeşte şi Guvernul Cehiei, condus de Andrej Babis, a acceptat să demisioneze

Mişcarea ANO (‘Da’ în cehă) a obţinut la alegerile legislative din octombrie 78 de locuri în camera inferioară, din totalul de 200 de mandate, cu mult înaintea celorlalte opt formaţiuni prezente în acest parlament foarte fragmentat, informează Agerpres.

Deputaţii din toate aceste opt partide au refuzat marţi să acorde votul de încredere cabinetului Babis, care urmează să-i prezinte formal miercuri demisia preşedintelui Zeman, asigurând interimatul până la numirea unui nou cabinet.

Demisia va surveni cu două zile înainte de cel de-al doilea tur ale alegerilor prezidenţiale prevăzut pentru 26 şi 27 ianuarie. Milos Zeman candidează pentru un al doilea mandat de cinci ani în faţa fostului director al Academiei de Ştiinţe, Jiri Drahos, uşor favorit în sondaje.

 

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Raluca Pastramă a dezvăluit că a slăbit 5 kilograme. Cum arată acum: „Mă laud singură”
Fanatik.ro
Andrei Vochin, analiză dură: „Craiova are două boli: începe prost meciurile și le termină fără benzină”. E vinovat Filipe Coelho?
Capital.ro
Clarificări privind restituirea CASS reținută din pensii în 2026. Anunț de la Casa de Pensii pentru pensionari: Nu este necesară depunerea unei cereri
Playtech.ro
Ce înseamnă de fapt „vedere la mare” când rezervi un hotel. Diferența dintre sea view și side sea view
Adevarul
Testul auto care a împărțit internetul. „Să le suspende permisele celor care au greșit!” Care este ordinea corectă de trecere
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un oraş din România va rămâne 24 de ore fără apă! Seceta aduce o nouă situație de criză
iamsport.ro
Dezvăluiri uluitoare ale unui fost fotbalist din SuperLiga: ”Jucătorii nu erau plătiți de 3-4 luni și patronul a venit cu Bentley la club. Un coleg și-a pierdut mașina”
MediaFlux
Casa de Pensii, avertisment pentru pensionari. Ce se întâmplă cu cererile pentru recuperarea CASS
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat