Deputatul Claudiu Manda, despre implicarea sa în dosarul Olguţei Vasilescu: „E prima dată când aud despre aşa ceva”

Preşedintele PSD Dolj, Claudiu Manda, neagă implicarea în dosarul în care Lia Olguţa Vasilescu, primarul Craiovei, este cercetată pentru presupuse fapte de corupţie. Deputatul a spus că este prima dată când aude despre aşa ceva şi că până acum nu l-a chemat nimeni să-l întrebe ceva despre acest lucru.
Iulian Tudor
31 mart. 2016, 16:42
Deputatul Claudiu Manda, despre implicarea sa în dosarul Olguţei Vasilescu:

Liderul PSD Dolj susţine că a auzit pentru prima dată de o posibilă intervenţie a sa pe lângă un om de afaceri. „Este pentru prima dată când aud despre aşa ceva. Doamne fereşte! Nimeni nu m-a chemat să mă întrebe nimic şi dacă mă va chema cineva, voi spune adevărul, că nu am avut nicio implicare„, a declarat deputatul Claudiu Manda, preşedintele PSD Dolj, potrivit news.ro.

Potrivit referatului prin care procurorii DNA au cerut arestarea preventivă a primarului Lia Olguţa Vasilescu, deputatul Claudiu Manda i-ar fi cerut unui om de afaceri să o ajute cu bani pe aceasta în campania electorală din 2012, spunând că va primi înapoi “înzecit”, făcând referire la avantaje pe care le-ar putea avea în activităţi comerciale.

Potrivit procurorilor DNA, în campania electorală din 2012, când Olguţa Vasilescu a candidat pentru Primăria Craiova, trei oameni de afaceri au fost determinaţi de aceasta, personal sau prin intermediul unor persoane din echipa de campanie, să facă sponsorizări, “folosindu-şi în acest sens influenţa pe care o avea asupra oamenilor de afaceri, în calitatea sa de vicepreşedinte al organizaţiei judeţene a unui partid politic, în scopul obţinerii de bani şi alte foloase necuvenite”.  Sumele de bani ar fi fost folosite pentru materiale electorale şi pentru spectacole în susţinerea campaniei electorale a Olguţei Vasilescu.

Astfel, un om de afaceri ar fi plătit materiale electorale în valoare de aproape 45.000 de lei, altul ar fi dat  25.000 de euro pentru sponsorizarea concertului lui Goran Bregovic, organizat în 14 mai 2012 pentru susţinerea campaniei electorale a Olguţei Vasilescu, iar un altul a organizat pentru candidata la Primăria Craiovei diferite evenimente, pentru care ar fi plătit aproximativ 300.000 de lei.

În perioada organizării concertului, Olguţa Vasilescu ar fi organizat o masă la un restaurant din Craiova, la care au participat mai mulţi oameni de afaceri, dar şi preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa, au precizat sursele citate.

Conform acestora, unul dintre oamenii de afaceri cărora li s-a cerut să sponsorizeze campania electorală a Olguţei Vasilescu a fost abordat de deputatul PSD de Dolj Claudiu Manda. Acesta i-ar fi cerut omului de afaceri să o ajute cu bani pe Olguţa Vasilescu pentru campania electorală, afirmând că, pe lângă influenţa politică pe care cei doi o au, va primi „înzecit”, făcând referire la perspectiva avantajelor aferente favorizării unor activităţi comerciale, au mai spus sursele citate.

Din 25 martie a fost începută urmărirea penală faţă de Olguţa Vasilescu – pentru luare de mită, folosirea autorităţii sau influenţei în scopul obţinerii de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite şi spălare de bani, faţă de Radu Preda, administrator public al municipiului Craiova – pentru complicitate la luare de mită şi faţă de Elena Daniela Popescu, reprezentanta Asociaţiei “Pro Craiova” – pentru complicitate la luare de mită.

Procurorii DNA au reţinut-o miercuri pe Olguţa Vasilescu, iar joi au cerut Tribunalului Bucureşti arestarea preventivă a primarului municipiului Craiova.

Instanţa a respins cererea DNA şi a dispus luarea măsurii arestului la domiciliu, dar decizia nu este definitivă. Contestaţia urmează să fie judecată de Curtea de Apel Bucureşti, care va stabili dacă Olguţa Vasilescu rămâne în arest la domiciliu, va fi arestată preventiv sau cercetată sub control judiciar.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Când a aflat Alina Pușcău că suferă de o boală necruțătoare! Momentul în care au apărut primele simptome
Fanatik.ro
Gigi Becali a dezvăluit de unde are Bîrligea cele două oferte și ce sumă cere: „Joacă, bă, măcar pentru iubita ta!”. Exclusiv
Capital.ro
Unde ajung banii opriți lunar pentru Pilonul II de pensii și cum poți afla suma strânsă
Playtech.ro
ANM anunță o lună august neobișnuită. Ce regiuni vor avea cele mai mari abateri de la normal
Adevarul
De ce Dunărea continuă să scadă, deși România nu a fost ferită de ploi. Explicațiile directorului de prognoză INHGA: „La prima vedere, într-adevăr, pare un paradox”
wowbiz.ro
„Să vă rugați pentru mine, am 5 tumori” Alina Pușcău, în lacrimi! Modelul internațional a lansat un apel, după ce a fost diagnosticată cu o boală gravă
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
O nouă mișcare seismică în România! Zona care s-a cutremurat azi-noapte
iamsport.ro
Edi Iordănescu a numit cei doi jucători pe care regretă că nu i-a convocat la Euro 2024: ”Îmi pare rău, dar asta e situația”
MediaFlux
Se elimină plafonul pentru analize decontate. Anunțul șefului Casei Naționale de Asigurări de Sănătate
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România