Deputatul PNL Theodor Cătălin Nicolescu, URMĂRIT PENAL în dosarul lui Horia Georgescu

Deputatul PNL Theodor Cătălin Nicolescu este urmărit penal pentru abuz în serivciu în dosarul în care a fost reţinut Horia Georgescu, fost şef al ANI. În acelaşi dosar, au fost reţinute alte 7 persoane, iar o alta a fost pusă sub control judiciar. Procurorii DNA cer arestarea preventivă a celor reţinuţi.
Ionela Marcu
17 mart. 2015, 10:24
Deputatul PNL Theodor Cătălin Nicolescu, URMĂRIT PENAL în dosarul lui Horia Georgescu

DNA informează, într-un comunicat de presă, că procurorii anticorupție au dispus, în dosarul în acre a fost reţinut Horia Georgescu, punerea în mișcare a acțiunii penale față de NICOLESCU THEODOR-CĂTĂLIN, în prezent deputat în Parlamentul României, precum şi faţă de BACIU REMUS-VIRGIL, cu privire la săvârșirea a 3 infracțiuni de abuz în serviciu, cu consecințe deosebit de grave, dacă funcționarul public a obținut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul.

Totodată, procurorii au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pe o durată de 24 ore, începând de la datele de 16, respectiv 17 martie 2015, a inculpaților:

– IUORAȘ MIHNEA-REMUS și POPA-MOCANU INGRID-LUCIANA, vicepreședinte, respectiv membră a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul A.N.R.P, la data faptelor, cu privire la săvârșirea a 3 infracțiuni de abuz în serviciu, cu consecințe deosebit de grave, dacă funcționarul public a obținut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul,

– CANANGIU CONSTANTIN-CĂTĂLIN, membru al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul A.N.R.P, la data faptelor, cu privire la săvârșirea a 2 infracțiuni de abuz în serviciu, cu consecințe deosebit de grave, dacă funcționarul public a obținut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul,

– VIȘOIU GHEORGHE, expert evaluator, la data faptelor, cu privire la săvârșirea a 3 infracțiuni de abuz în serviciu, comise în forma complicității, cu consecințe deosebit de grave, dacă funcționarul public a obținut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul.

– NISTOR NECULAI, HANU ALEXANDRU-FLORIN și DRULĂ DORIN-CORNEL, experți evaluatori, la data săvârșirii faptei, cu privire la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, comisă în forma complicității, cu consecințe deosebit de grave, dacă funcționarul public a obținut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul.

De asemenea, procurorii anticorupție au dispus luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând de la data de 16.03.2015, până la data de 14.05.2015, față de ZAAROUR INGRID, președinte al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, din cadrul A.N.R.P, la data faptelor, cu privire la săvârșirea a 3 infracțiuni de abuz în serviciu, cu consecințe deosebit de grave, dacă funcționarul public a obținut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul.

CITEŞTE ŞI HORIA GEORGESCU află dacă va fi arestat. Avocat: Nimeni nu se simte bine în spatele gratiilor

Pe timpul cât se află sub control judiciar inculpata Zaarour Ingrid trebuie să respecte următoarele obligații:

a) să se prezinte la organul de urmărire, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanța de judecată ori de câte ori este chemată,
b) să informeze de îndată organul judiciar cu privire la schimbarea locuinței,
c) să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemată,
d) să nu depășească limita teritorială a României decât cu încuviințarea prealabilă a organelor judiciare,
e) să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar,
f) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte arme.

Fostei şefe a ANRP, Zaarour Ingrid, i s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care-i revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.

Potrivit DNA, IUORAȘ MIHNEA-REMUS, POPA-MOCANU INGRID-LUCIANA CANANGIU CONSTANTIN-CĂTĂLIN, VIȘOIU GHEORGHE, NISTOR NECULAI, HANU ALEXANDRU- FLORIN ȘI DRULĂ DORIN-CORNEL vor fi prezentați marţi Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Mihai Stoica îl distruge pe Iulian Călin după eșecul cu U Cluj: „A inventat o simulare ordinară!”
Capital.ro
Cât valorează anii de muncă la calcularea pensiei. Diferențele dintre 15, 25 și 35 de ani de cotizare în 2026
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Ori are ceva la mână împotriva lui Trump, ori este prea ușor de păcălit”. De ce încearcă președintele american să se distanțeze de Netanyahu
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Pensia după 15, 25 sau 35 de ani de vechime în muncă. Calculele care se fac pentru 2026
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT