Deputatul Uniunii Bulgare din Banat, acuzat de ANAF că ar fi făcut transferuri bancare ilegale

Un control al ANAF a scos la iveală faptul că Uniunea Bulgară din Banat - România nu ar fi plătit taxele şi impozitele la stat pentru angajaţi, în ultimii zece ani, de vină fiind deputatul Petronela Csokany, care ar fi făcut deconturi şi transferuri bancare ilegale, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Filip Stan
02 feb. 2018, 14:39
Deputatul Uniunii Bulgare din Banat, acuzat de ANAF că ar fi făcut transferuri bancare ilegale

Potrivit unui comunicat de presă transmis, vineri, de Uniunea Bulgară din Banat – România (UBB-R), ANAF a efectuat, în perioada 16 noiembrie 2017 – 01 februarie 2018, un control inopinat în vederea stabilirii obligaţiilor de plată pentru impozitul pe veniturile din salarii şi a contribuţiilor sociale.

În urma controlului, s-a ajuns la concluzia că începând cu anul 2008, Uniunea Bulgară din Banat nu a mai achitat nicio sumă în contul obligaţiilor de plată a impozitului pe veniturile din salarii şi a contribuţiilor sociale. Reprezentanţii uniunii susţin că persoana care s-a ocupat de conducerea evidenţei contabile este Petronela Csokany, actualul deputat al Uniunii Bulgare din Banat.

Petronela Csokany a fost aleasă în funcţia de deputat la alegerile din anul 2016, iar începând cu data de 21 decembrie 2016 şi-a suspendat contractul cu Uniunea Bulgară din Banat, informează Mediafax.

 Reprezentanţii uniunii mai susţin că inspectorii ANAF nu au găsit la sediul instituţiei niciun document fiscal.

“Secretariatul General al Guvernului a solicitat o serie de documente din perioada 01.01.2016 – 30.09.2017, ocazie cu care contabila şefă a promis şi a semnat în faţa echipei de control, că va prezenta documentele respective, lucru pe care nu l-a făcut. În acest sens, în data de 07.11.2017, a fost luată măsura de notificare, prin birou judecătoresc, a d-nei Csokany Petronela-Mihaela pentru a preda contabilitatea, adresă la care nici în prezent nu a răspuns”, se arată în comunicatul de presă al Uniunii Bulgare din Banat, informează Mediafax.

Potrivit documentului citat, din extrasele de cont analizate de inspectorii fiscale a reieşit că s-au făcut de mai multe ori deconturi în contul deputatului Petronela Csokany. Astfel, în perioada 01 aprilie 2013 – 26 august 2017, “au fost efectuate un număr de 130 de tranzacţii bancare reprezentând transfer de bani în contul d-nei Csokany Petronela-Mihaela cu titlu de ”decont”, suma total astfel transferată din contul UBB-R în conturile d-nei Csokany Petronela-Mihaela fiind de 980.243 lei”, arată UBB-R.

De asemenea, în perioada 01 ianuarie 2008- 26 august 2017 din conturile UBB-R s-au făcut un număr de 109 tranzacţii, reprezentând retrageri de numerar pentru plata salariilor, suma totală astfel retrasă fiind de 4.318.692, informează Mediafax.

“Activitatea de casierie pentru perioada 2008 – 2017 a fost efectuată de către contabilul şef, d-na Csokany Petronela-Mihaela, care a întocmit registrul de casă şi a fost responsabilă cu lichidităţile Uniunii şi a avut acces exclusiv la seiful cu bani al UBB-R. Gestionarea efectivă a numerarului l-a făcut întotdeauna contabilul şef, d-na Csokany Petronela-Mihaela. Sumele de bani retrase sub formă de numerar de la bancă au ajuns întotdeauna la d-na Csokany Petronela-Mihaela, fiind gestionate exclusiv de către aceasta”, scrie în comunicatul de presă al UBB-R.

De asemenea, inspectorii fiscali au solicitat informaţii scrise şi de la preşedinţii filialelor UBB-R, pentru a se stabili starea de fapt fiscală. Astfel, s-a aflat faptul că s-au făcut cazări în clădirea UBB-R din localitatea timişeană Dudeştii Vechi, deşi uniunea nu este autorizată pentru astfel de activităţi.
Totodată, sălile de festivităţi ale uniunii, din două localităţi, au fost închiriate pentru diferite evenimente, iar banii au ajuns la liderii locali, potrivit Mediafax.

Concluziile în urma controlului efectuat de ANAF la UBB-R sunt că, în perioada 01 ianuarie 2008 – 31 august 2017, uniunea a avut personal angajat, pe bază de contract de muncă, dar “nu a efectuat nicio plată în contul obligaţiilor de plată a impozitului pe veniturile din salarii şi a contribuţiilor sociale”. De asemenea, s-a constatat că unele filiale ale UBB-R “au realizat venituri de natură comercială, venituri pe care nu le-a înregistrat în evidenţa contabilă şi nu le-a declarat la organul fiscal teritorial”.

“UBB-R trebuia să reţină, să declare şi să plătească la bugetul statului şi la bugetul asigurărilor sociale impozitul pe veniturile din salarii şi a contribuţiilor sociale stabilite prin estimare la suma totală de 3.965.383 lei ( 2.233.380 lei taxe şi contribuţii angajaţi şi 1.732.003 lei contribuţii angajator). Organele de inspecţie fiscală au solicitat extrase CF şi alte documente relevante privind toate clădirile aflate în proprietatea UBB-R, atât din judeţul Timiş cât şi din judeţul Arad, în vederea punerii acestora sub sechestru. Persoana răspunzătoare pentru perioada cuprinsă între 28.02.2008 şi până în prezent este Contabilul Şef al UBB-R, d-na Csokany Petronela-Mihaela”, se arată în comunicatul de presă al UBB-R.

Deputatul Petronela Csokany nu a putut fi contactat pentru a-şi exprima punctul de vedere.

DailyBusiness
Cu ce se ocupă imigranții veniți în România în 2025. Majoritatea lucrează în domenii precum construcțiile și producția
Spynews
”Dumnezeule, ce ne-ai dat să trăim!”. Alina Marymar, șocată! Are legătură cu nepotul ei decedat, Lucas. Mulți nu cred că e o coincidență
Bzi.ro
Carmen Negoiță, goală pe internet! „Cea mai apreciată poză!” – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Primarul Chișinăului, spionul Rusiei? Cum ar fi putut Ion Ceban să ofere Moscovei informații esențiale din inima politicii românești. Întâlniri neașteptate la București
Capital.ro
Zi mare pentru familia Băsescu! Elena Băsescu e în culmea fericirii: Într-o clipă, viața se întâmplă (FOTO)
Playtech.ro
De unde vin dulciurile de la LIDL și Kaufland. Sunt produse în această țară și apoi distribuite în toată rețeaua de magazine
Adevarul
Rețeta sănătoasă, care te ajută să slăbești fără să renunți la gust, recomandată de un antrenor de fitness: „Am pierdut 7 kilograme”
wowbiz.ro
Un nepalez a fost găsit în stare de inconștiență la marginea unui drum din Vaslui! Străinul a fost salvat la timp de un jandarm aflat în timpul liber
Economica.net
VIDEO Autostrada Bucureştiului - Se ridică podul peste lacul Cernica
Prosport.ro
FOTO. Cum arată mama a doi copii care a participat la Campionatele Mondiale de Bikini Fitness
kanald.ro
S-au scumpit rovinieta și taxa de pod de la Fetești de la 1 septembrie 2025. Cât trebuie să plătească șoferii
Cancan.ro
Mihaela Rădulescu s-a întors în România! Cu cine a fost surprinsă vedeta, după moartea lui Felix Baumgartner
iamsport.ro
Oficialul Chiajnei, discurs violent: ”Foarte proaste, de joasă speță, le-aș rupe capul! Am rămas stupefiat, panarame de oameni, nu poți să fii așa nenorocit și vagabond”
MediaFlux
Taxa introdusă în pachetul 2. Impozite triple pentru mașini și case
stirilekanald.ro
VIDEO Cutremur de 6 grade cu peste 800 de morți. Alte sute de oameni, dați dispăruți și căutați sub dărâmături
Acesta este cauza pentru care femeile își pierd dorința: 4 motive cheie!