Deputatul Viziteu: Am sesizat CSM pentru a afla cu toţii cât de afectată a fost sau nu justiţia prin protocoalele SRI

Deputatul USR Lucian Viziteu, membru în Comisia de control al SRI, a anunţat vineri că a sesizat Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) pentru a afla dacă protocoalele dintre SRI şi Parchetul general au afectat sau nu justiţia.
Filip Stan
30 mart. 2018, 12:15
Deputatul Viziteu: Am sesizat CSM pentru a afla cu toţii cât de afectată a fost sau nu justiţia prin protocoalele SRI

„Astăzi SRI a publicat protocolul încheiat cu Parchetul General în 2009. Vor urma în spaţiul public multe păreri, interpretări, analize peste analize, comentarii la comentarii şi multe apăsări de tastatură”, a scris Viziteu pe contul său de Facebook.

Acesta susţine că unii vor spune că nu este nicio problemă cu aceste protocoale, alţii vor scoate date care să arate că justiţia nu a fost independentă, dar „adevărul nu poate fi stabilit de niciun părerist”, ci doar de CSM.

“Unii vor zice că nu e nicio problemă în aceste protocoale. Alţii vor găsi tot felul de date din care să scoată faptul că justiţia nu a fost independent, ci controlată până la ultima virgulă. Adevărul însă nu poate fi stabilit de niciun părerist. Fie el profesionist sau unul de ocazie.  Singura instituţie ce poate spune dacă independenţa justiţiei a fost încălcată prin semnarea acestor protocoale şi modul în care ele au fost aplicate este Consiliul Superior al Magistraturii. Acest atribut al CSM este dat de Constituţia România care, la articolul 134, alineatul 4 specifică: «Consiliul Superior al Magistraturii îndeplineşte şi alte atribuţii stabilite prin legea sa organică, în realizarea rolului său de garant al independenţei justiţiei»”, a opinat deputatul.

Citeşte şi: SRI a desecretizat protocolul cu Parchetul General în privinţa interceptărilor

Viziteu a declarat că a sesizat CSM pentru a afla dacă protocoalele dintre SRI şi Parchetul general au afectat sau nu justiţia.

„Ca să aflăm cu toţi cât de afectată a fost sau nu justiţia prin aceste protocoale am sesizat astăzi CSM pentru a da un răspuns în acest sens. Până la emiterea concluziei CSM este de preferat ca toţi păreriştii să se abţină în a emite ”adevăruri”. Nu de alta dar astfel de concluzii neprofesioniste nu fac altceva decât să alimenteze spaţiul public cu tot felul de idei care nu au în spate nicio bază legală. Chiar astfel de opinii şi păreri acuzatoare pot duce la afectarea independenţei justiţiei”, a conchis el.

Serviciul Român de Informaţii (SRI) a publicat, vineri, protocolul de colaborare încheiat de SRI cu Parchetul General în anul 2009. Protocolul a fost semnat în februarie 2009 de procurorul general Tiberiu Niţu şi prim-adjunctul SRI Florian Coldea şi a înlocuit documente similare încheiate chiar imediat după înfiinţarea de către Guvernul Năstase a Parchetului Naţional Anticorupţie (PNA), actuala DNA.

Documentul are semnăturile adjunctului SRI Florian Coldea şi prim adjunctului procurorului general, Tiberiu Niţu, fiind aprobat de Laura Codruţa Kovesi în calitate de procuror general şi de George Maior, director al SRI.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Alina Pușcău a vorbit despre gestul pe care l-a făcut în urmă cu câteva ore. Atât de emoționant! | FOTO
Fanatik.ro
Rapid va ajunge la proces cu jucătorul care a denunțat contractul. „E foarte posibil”. Update exclusiv
Capital.ro
Ministerul Finanțelor lansează o nouă ediție Tezaur. Dobânzi de până la 7,15% pentru românii care investesc în titluri de stat
Playtech.ro
Cod Galben de caniculă în România. Unde urcă temperaturile la 36 de grade și cum va fi vremea în București
Adevarul
Controalele sau neglijența? Ce a ucis, de fapt, litoralul românesc: „Problema de fond rămâne”
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Viorel, un tată român de 26 de ani, s-a stins din viață în Italia. Acasă îl așteptau o soție și doi copii mici
iamsport.ro
Trauma care i-a schimbat viața fratelui lui Radu Drăgușin: ”Un om barbar. Nu concepeam așa ceva!”
MediaFlux
Guvernul ar urma să mărească pensiile în 2027. Ministrul Finanțelor: „Avem în calcul o indexare, dar trebuie să fim foarte prudenți”
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat