Der Spiegel, avertisment pentru Putin: Germania va trimite tancuri Leopard 2 în Ucraina

Armata germană are în stoc 320 de tancuri Leopard 2, dar nu a dezvăluit câte ar fi pregătite pentru luptă, relatează CNN.
Filip Stan
24 ian. 2023, 23:46
Der Spiegel, avertisment pentru Putin: Germania va trimite tancuri Leopard 2 în Ucraina

Cancelarul german Olaf Scholz a decis să trimită tancuri Leopard 2 în Ucraina şi să permită şi altor ţări, precum Polonia, să facă acelaşi lucru, în timp ce SUA ar putea furniza tancuri Abrams, a relatat marţi revista Der Spiegel, citată de Reuters.

Un purtător de cuvânt al guvernului german a refuzat să comenteze, iar Ministerul Apărării de la Berlin nu a fost disponibil imediat pentru comentarii.

Decizia se referă la cel puţin o companie de tancuri Leopard 2 A6 care vor fi furnizate din stocurile Bundeswehr, a precizat Der Spiegel.

Alţi aliaţi, în special nordici, intenţionează să urmeze exemplul Germaniei şi să furnizeze tancuri Leopard către Ucraina din stocurile lor.

Pe termen lung, mai multe tancuri ar putea fi restaurate pentru a fi apte de utilizare pe frontul din Ucraina, mai scrie Der Spiegel.

Şeful mercenarilor ruşi, Evgheni Prigojin, cere să fie interzise relatările negative din presă despre oamenii săi
Parlamentul german va dezbate miercuri problema controversată a trimiterii tancurilor Leopard în Ucraina, relatează CNN. Partidele de opoziţie Uniunea Creştin-Democrată (CDU) şi Uniunea Creştin-Socială (CSU) au solicitat dezbaterea, argumentând că vor să „pună capăt blocării tancurilor Leopard de către guvernul federal”. Partidele de opoziţie spun că guvernul german „trebuie să se teamă că pierde încrederea aliaţilor săi”.

Dezbaterea va începe miercuri, la ora 9.05, ora Europei Centrale (10.05, ora României).

Polonia a cerut în mod oficial Germaniei permisiunea de a transfera tancuri de luptă Leopard 2 în Ucraina. Până acum, Germania a rezistat solicitărilor Poloniei, SUA şi altor câteva ţări NATO de a transfera tancurile în Ucraina sau de a autoriza alte ţări să trimită o parte din Leopardurile lor la Kiev.

Ministrul german al Apărării, Boris Pistorius, declarase anterior că ţara va lua o decizie cu privire la tancuri „foarte curând”.

GERMANIA ARE ÎN STOC 320 DE TANCURI LEOPARD 2

Armata germană are în stoc 320 de tancuri Leopard 2, dar nu a dezvăluit câte ar fi pregătite pentru luptă, relatează CNN.

Aceste tancuri Leopard 2 – toate din seriile A5, A6 şi A7 –  se află în diferite stadii: stare de reparaţie şi stare de pregătire pentru a fi desfăşurate, a explicat un purtător de cuvânt al Ministerului Apărării.

Armata germană nu mai are în posesie Leopard 1, care este o serie mai veche din linia tancurilor de luptă principale, a precizat purtătorul de cuvânt. De asemenea, nu mai are în stoc modele mai vechi de Leopard 2, cum ar fi A4.

Separat, producătorul de armament Rheinmetall a declarat săptămâna trecută că are 139 de tancuri Leopard în stoc, dar dintre acestea doar 29 vor fi gata de luptă pentru a fi livrate în primăvara acestui an. Aceste 29 au fost deja promise, teoretic, unor ţări terţe ca parte a unui schimb de tancuri.

Serghei Lavrov, despre sfârșitul războiului din Ucraina: „Aranjamentul fusese aproape stabilit. Acum, nu se va încheia prea curând”
Restul stocului urma să fie pregătit pe o perioadă mai lungă de timp, potrivit companiei. Un purtător de cuvânt al Rheinmetall a declarat marţi pentru CNN că din restul stocului – 88 de tancuri Leopard 1 – câteva ar putea fi livrate în aproximativ nouă luni, iar restul într-un an.

Un alt producător german de armament, FFG, are 99 de tancuri Leopard în depozit, dar numai din gama mai veche Leopard 1, a declarat un purtător de cuvânt al companiei pentru CNN.

Chiar dacă un tanc este pregătit şi reparat, acesta are nevoie de muniţie şi piese de schimb pentru a putea fi desfăşurat, precizează CNN.

Wall Street Journal: SUA înclină spre furnizarea de tancuri Abrams către Ucraina

Administraţia Biden înclină să trimită tancuri Abrams în Ucraina, iar un anunţ ar putea fi făcut săptămâna aceasta, scrie, marţi, pe surse, The Wall Street Journal, care precizează că Preşedinţia americană a refuzat să comenteze.

Anunţul ar face parte dintr-o înţelegere diplomatică mai largă cu Germania, prin care Berlinul ar fi de acord să trimită un număr mai mic de tancuri proprii Leopard 2 şi ar aproba, de asemenea, livrarea mai multor tancuri fabricate în Germania de către Polonia şi alte naţiuni. Acest compromis ar rezolva un dezacord transatlantic cu privire la tancuri care ameninţa să deschidă o falie în rândul aliaţilor, pe măsură ce războiul se apropie de sfârşitul primului său an.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Cine i-ar fi deschis frizeria lui Ionuț Mocăniță de la Insula iubirii, de fapt. Ispita Rebecca Toma l-a dat de gol
Fanatik.ro
Lovitură majoră în vestiarul lui U Cluj: Dan Nistor s-a supărat și vrea să plece! FANATIK a aflat toate detaliile
Capital.ro
Noi reguli pentru facturile restante și eșalonarea plăților. Deconectarea de la curent, gaze și internet pentru datorii mici ar putea fi interzisă
Playtech.ro
Peste jumătate dintre comunele mici din România ar putea fi comasate. Reforma vizează și orașele mici. Ce se întâmplă cu primăriile
Adevarul
Drone fabricate în România cu tehnologie testată pe frontul din Ucraina. Proiectul de 200 de milioane de euro care ar putea schimba industria de apărare
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă în Spania! Un polițist și-a pierdut viața și altul a fost vătămat în urma exploziei unui rucsac
iamsport.ro
Uluitor! Verdictul despre Gică Hagi și Marius Lăcătuș dat de cel mai mare antrenor român din toate timpurile
MediaFlux
Vești bune pentru milioane de români! Mecanismul pentru stingerea plăților restante ale administrațiilor publice locale, aprobat. Cine nu mai este obligat să plătească
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România