Descoperă România cu Peter Hurley. Cimitirul săracilor, locul unde au fost îngropaţi intelectuali ai României în perioada interbelică

Peter Hurley pare să fi învățat lecția timpului în cei 22 de ani trăiți în România. Și a mai învățat o lecție: muncești, îți faci treaba până-n ultima clipă, îți joci rolul în marea poveste până când nu mai poți continua și, dacă ai noroc, momentul final este un apus de soare auriu, la sfarșitul unei zile frumoase. Însă, până nu demult, lucrurile nu au stat deloc așa. Momentul de final era altcumva și niciodată lângă cei dragi, deoarece în România s-a murit multă vreme, fie pe front, fie în închisorile comuniste.

Potrivit Agerpres, foști miniștri, academicieni, economiști, militari, istorici, ziariști, politicieni, unii dintre ei condamnați la pedepse grele, alții nici măcar judecați, au fost aduși la penitenciarul Sighet, din întreaga țară. O cifră exactă nu va putea fi spusă, cel mai probabil, niciodată, pentru că era ordin de a se șterge urmele crimelor și de a nu înregistra morții. Directorul închisorii Sighet, de pildă, a fost anchetat la finalul mandatului pentru că fura scândura pentru sicrie și îi arunca pe morți, goi, în gropi comune. Una dintre acestea a fost denumită, la acea vreme, Cimitirul săracilor. În acest cimitir se oprește Peter Hurley, pentru a aduce un omagiu tuturor eroilor îngropați aici, cunoscuți sau nu.

„Impropriu zis Cimitirul săracilor, pentru că aici sunt îngropați oamenii care orice, numai săraci nu erau. Oameni foarte educați, intelectuali ai României din perioada interbelică. Cei care au fost exterminați în închisoarea de la Sighet, care e acum muzeu, au fost îngropați, fără nume, fără semn, fără nimic. Aici găsești Cartea Morților, în perioada interbelică. Un loc foarte trist”, spune Peter Hurley, cu privirea spre locul în care odihnesc cei prigoniți de fostul regim.

Peter Hurley simte nevoia să cânte o melodie, un fel de imn dedicat eroilor. Această melodie a fost compusă în memoria unui erou irlandez din Belfast. Deși renumele său internațional nu este atât de mare, acesta continuă să fie unul dintre cei mai importanți martiri catolici ai Irlandei. Și din acest motiv, Peter Hurley simte nevoia să o cânte, considerând că Sighetul este un fel de… sanctuar al eroilor căzuți în numele ideii de libertate. Așadar, memoria este și ea considerată o formă de justiție.

În urmă cu câțiva ani, tatăl lui Peter Hurley l-a rugat să îi trimită în Irlanda o carte din care crede el că ar trebui să citească și să înțeleagă, de acolo, de ce fiul său, unul din cei zece copii ai săi, a plecat în acea țară îndepărtată, România, unde a ales să trăiască.

Povestea merge mai departe, căci multe întâmplări mai are în față, multe încercări, cum se zice în basmele românești și foarte mulți kilometri de făcut, la pas, până la finalul călătoriei sale.

Dani Micleș, de profesie morar și țăran, este unul dintre cei care îi oferă adăpost eroului nostru.

„De la 1907 am moara, sunt la a treia generație și până voi ridica o mână și-un picior, o voi păstra. După Revoluție lumea s-a schimbat, nu se lucrează pământul, dispar porturile, tradiția. Și eu sunt pe cale de dispariție, pentru că dacă nu se lucrează pământul, nu se pun porumb și grâu, nu ai produs să mănânci pita ta, produsul tău. (…) Aia nu e gospodărie, la țară, care nu are vacă, doi porci, zece oi, cal, găini. Tata îmi spunea mereu. ‘Să nu vinzi pământul, să ți-l lucrezi, pentru că noi, spune istoria, am fost ocupați de popoare cotropitoare. Banii s-au schimbat cu ani în urmă, moneda s-a transformat, pământul a rămas aici'”, povestește Dani Micleș.

Acesta se teme pentru viitorul meseriei sale în „Grădina Edenului”, cum numește această țară. Știe și nu din cărți că „pacea-n lume, roada pamântului și înțelegerea între popoare sunt esențiale”. Dacă în trecut colectivizarea a lovit adânc în gospodăriile țăranilor se pare că acum lipsa viziunii și a organizării macină încet și sigur o resursă incredibilă. Peter Hurley își amintește de calcule statistice care avertizează că trei gospodării se desființează într-o singură oră în România și își manifestă îngrijorarea.

Tot el este cel care ne spune că în România vacile pasc iarba în care se află chiar și 170 de specii diferite de plante din care mai toate medicinale, iar o parte din procesatorii de lapte preferă să îl importe din alte țări, ocolind, de multe ori, fermierii locali. Din acest motiv, Peter Hurley îl vizitează pe Petru Cătinean din Ardan, fost militar, profesor și director de școală, iar acum președinte al uneia dintre primele asociații de producători de lapte din țară. Acesta a înțeles încă din 2007 că doar uniți ei pot însemna o forță și doar astfel pot fi luați în calcul la masa negocierii în momentul în care se stabilește prețul de achiziție al laptelui.

„La început era un grup de producători, pe care l-am transformat în cooperativă agricolă. Merge destul de bine, comercializăm laptele prin cooperativă. Având cantitate mare și calitate bună a laptelui am trecut la agricultură ecologică, fără concentrate sau îngrășăminte chimice”, spune Petru Cătinean.

Peter Hurley încearcă să înțeleagă resorturile mecanismului ce pune în mișcare o națiune și cum sunt condiționate aceste lucruri la noi, la români. În călătoria sa Peter Hurley vizitează familia Kore, din județul Harghita, o familie care l-a primit și l-a omenit. După patru ani, irlandezul se întoarce în același loc, doar că găsește casa goală.

„Aici dormeau șase copii cu doi părinți. Când am plecat dimineața de la ei, la ora 4.00 și am intrat să îl salut pe domnul Kore, au insistat să stau, nu m-au lăsat să plec, au zis, cine știe ce vei găsi și mi-au făcut o masă. Într-o oală mare au făcut fasole și, după ce a fost gata, au pus-o pe masă. Au insistat să mă servească pe mine, să mănânc, să mă satur și apoi să mănânce ei”, își aduce aminte Peter Hurley despre familia care i-a dovedit că omenia e deasupra tuturor.

Peter Hurley pleacă mai departe învățând o lecție în plus. Despre cuvântul „omenie” trebuie să-i explice tatălui său, acum, că la români are mai multe înțelesuri decât cele găsite în dicționar. Astfel, irlandezul adoptat de România a descoperit cu adevărat comoara după care a plecat. În același timp a mai învățat o lecție. A aflat că valorile solide pot crea o atitudine, iar aceasta poate să ofere tradițiilor rurale, încă vii, respectul pe care îl merită. Doar așa poate fi recuperată demnitatea. Iar dacă țăranul își recapătă demnitatea, un întreg ansamblu se poate regenera.