Noul corp ceresc, denumit 2012 VP113, i se alătura planetei pitice Sedna în zona îndepărtată şi puţin explorată „Norul Oort”, din sistemul nostru solar.

2012 VP113 şi Sedna ar fi putut fi atrase pe orbitele lor eliptice de către o planetă care încă nu a fost descoperită.

Alte Articole

Cazul care a uimit planeta! Nu au mai mâncat de 9 ani. Cum au ...

Ora de iarnă 2022. De ce nu se mai schimbă ora, decizia a venit ...

Combate stresul într-un mod distractiv, cu ajutorul jocurilor ...

„Aceste două obiecte sunt doar vârful icebergului. Ele există într-o zonă a sistemului solar despre care credeam că este goală. Ne arată cât de puţine lucruri ştim noi, de fapt, despre sistemul solar„, a declarat co-autorul studiului Chadwick Trujillo, de la Observatorul Gemini din Hawaii.

Decenii întregi, astronomii au împărţit sistemul nostru solar în trei zone principale: zona interioară care conţine planetele stâncoase, precum Pământul şi Marte, zona centrală unde se află giganţii de gaz Saturn, Jupiter, Uranus şi Neptun, şi o zonă exterioară, denuită Centura Kuiper, populată de lumi distante şi îngheţate precum Pluto.

Descoperirea planetei pitice Sedna în 2003 ne-a arătat, însă, că harta este incompletă. Sedna, care are o lăţime de circa 1.000 de kilometri, are o orbită incredibil de eliptică – se apropie cel mai mult de Soare la 76 de unităţi astronomice (AU) şi ajunge cel mai departe până  la 940 AU. O unitate astronomică reprezintă distanţa de la Pământ la Soare şi are circa 150 de kilometri. Prin comparaţie, orbita lui Pluto este între 29-49 AU.

Acum, astronomii ştiu că Sedna nu este singură acolo. Trujillo şi Scott Shephard de la Carnegie Institution for Science din Washington, SC, au descoperit planeta pitică 2012 VP113 folosind Dark Energy Camera, instalatăpe telescopul de la Cerro Tololo Inter-American Observatory din Chile.

Telescoapele Magellan de la Las Campanas Observatory, tot în Chile, i-au ajutat pe experţi să afle mai multe despre această mini planetă.

Orbita ei este între 80 AU şi 452 AU şi are o lăţime de 450 de kilometri, fiind suficient de mare pentru a intra în clasa planetelor pitice. Prin definiţie, planetele pitice trebuie să fie suficient de mari pentru ca gravitaţia lor să le ofere o formă sferică.

Obiectele atât de îndepărtate de noi precum Sedna şi 2012 VP113 sunt incredibil de greu de detectat, iar astronomii pot să le vadă doar când acestea se apropie extrem de mult de Soare.

Trujillo şi Shephard estimează, pe baza cercetării lor, că circa 900 de corpuri mai mare decât Sedna ar trebui să existe în acea zonă îndepărtată a sistemului solar, denumită interiorul Norului Oort. Adevăratul Nor Oort este un „înveliş” îngheţat în jurul sistemului solar, care începe, probabil, la circa 5.000 AU şi conţine miliarde de comete şi posibil alte obiecte.

„O parte dintre aceste obiecte din Norul Oort ar putea fi mari cât Marte sau chiar cât Pământul. Cele mai multe din ele sunt, însă, atât de îndepărtate încât chiar şi cele foarte mari sunt greu de văzut cu tehnologia actuală”, a explicat Sheppard.