Descoperire MACABRĂ pe un şantier unde urma să se ridice un complex rezidenţial: Sunt cu sutele

Exhumări ale unor rămăşiţe ale unor bărbaţi, femei şi copii, descoperite într-o groapă comună, pe locul unui fost ghetou evreiesc, datând din al Doilea Război Mondial, au loc, de luna trecută, în Belarus, relatează AFP.
Iulian Tudor
28 feb. 2019, 15:48
Descoperire MACABRĂ pe un şantier unde urma să se ridice un complex rezidenţial: Sunt cu sutele

Gropa a fost descoperită pe un teren pe care urmează să se ridice un complex rezidenţial – în pofida opoziţiei anumitor localnici – la Brest, un oraş cu 340.000 de locuitori, situat la frontiera cu Polonia.

Până în prezent s-au descoperit rămăşiţe ale unui număr de 790 de corpuri, a declarat pentru AFP Dmitri Kaminski, conducătorul operaţiunilor.

„Predăm rămăşiţele autorităţilor locale, pentru a fi reînhumate”, a declarat el, fără să-şi ascundă emoţia, potrivit news.ro.

„Când găsim scheletul unui copil şi scheletul unei mame care-l protejează, înţelegem ce au simţit aceşti oameni. Nu sunt sentimente plăcute”, spune el.

Trupe germane au cucerit Brestul, care era atunci un oraş în Uniunea Sovietică, în iunie 1941, în urma unei bătălii de o săptămână, şi au mitraliat mii de evrei, câteva zile mai târziu.

Un ghetou a fost creat acolo, în decembrie 1941, după confiscarea tuturor obiectelor de valoare ale supravieţuitorilor. În el se aflau cel puţin 18.000 de persoane.

O reprezentantă a Primăriei Brestului, Alla Kondak, a declarat că rămăşiţe ale victimelor masacrelor din 1941 au fost deja găsite în mai multe locuri, în oraş, înaintea acestei descoperiri.

Aproape toţi evreii de la Brest care au supravieţuit au fost împuşcaţi, în octombrie 1942, la Bronaia Gora, un lagăr de concentrare şi de exterminare instalat în regiune de către nazişti.

O petiţie a fost lansată de către o arhitectă şi istorică locală, prin care se cere oprirea construirii complexului rezidenţial prevăzut în locul respectiv la Brest, care era ocupat anterior de o clădire datând din perioada ghetoului.

„Nu înţeleg cum puteţi să construiţi o casă pe schelete. Trebuie să ridicăm un fel de monument în memoria morţilor”, a declarat pentru AFP o rezidentă locală, Galina Semionova, în vârstă de 87 de ani.

Societatea de construcţii Pribujskiï Kvartal refuză, însă, să oprească lucrările, argumentând că proiectul a fost aprobat de către autorităţile acesti foste republici sovietice aflate la poarta UE.

Proiectul imobiliar este menit să renoveze o zonă a oraşului constituită din „clădiri rezidenţiale vechi şi ruine”, a anunţat compania într-un comunicat trimis AFP.

„Din nefericire, în anii care au urmat războiului (…), numeroase gropi comune au fost descoperite în Belarus şi sunt (descoperite) în continuare”, afirmă ea.

„În prezent, noi purtăm un dialog transparent cu toţi cei implicaţi în proces”, a pledat ea, adăugând însă că va „continua să muncească în conformitate cu acordurile de investiţii”.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Cine i-ar fi deschis frizeria lui Ionuț Mocăniță de la Insula iubirii, de fapt. Ispita Rebecca Toma l-a dat de gol
Fanatik.ro
Culisele rupturii CSM București – Bojana Popovic! De ce a fost acuzată antrenoarea din Muntenegru
Capital.ro
ANSVSA a aplicat amenzi de peste 1,15 milioane de lei în industria alimentară. Inspectorii au descoperit nereguli la produsele comercializate
Playtech.ro
Peste jumătate dintre comunele mici din România ar putea fi comasate. Reforma vizează și orașele mici. Ce se întâmplă cu primăriile
Adevarul
Războiul din Ucraina se mută sub pământ: rușii se strecoară prin conducte de gaze, ucrainenii trimit roboți
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă în Spania! Un polițist și-a pierdut viața și altul a fost vătămat în urma exploziei unui rucsac
iamsport.ro
Uluitor! Verdictul despre Gică Hagi și Marius Lăcătuș dat de cel mai mare antrenor român din toate timpurile
MediaFlux
Carambol în Bulgaria cu 12 morți și 58 de răniți în două accidente în lanț. Un român, printre răniți, confirmă MAE. Peste 70 de mașini implicate | Video
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România