Descoperire şocantă: 50 de femei şi copii în sclavie

Autorităţile israeliene au eliberat luni un grup de 50 de femei şi copii ţinuţi "împotriva voinţei lor în condiţii efective de sclavie" într-un complex din Ierusalim de prezumtivul lider al unui cult, a anunţat purtătorul de cuvânt al poliţiei, Micky Rosenfeld, citat de dpa.
Iulian Tudor
13 ian. 2020, 21:28
Descoperire şocantă: 50 de femei şi copii în sclavie

Razia desfăşurată în cartierul ultrareligios Bukharam a avut loc după o anchetă „sub acoperire” de două luni, realizată în coordonare cu Centrul israelian pentru victimele sectelor.

Principalul suspect este un rabin în vârstă de 60 de ani, conducătorul micii comunităţi care trăia retrasă în respectivul complex rezidenţial, izolată de societate şi familie. Rabinul a fost arestat împreună cu opt femei, bănuite că au colaborat cu el, informează Agerpres.

„Am constatat că victimele erau ţinute în condiţii precare, dificile, împotriva voinţei lor”, a menţionat Rosenfeld pentru dpa.

Rabinul le pedepsea pe femei şi le fura bani, potrivit poliţiei, care le-a acordat asistenţă minorilor şi a început interogarea suspecţilor.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Daniel Pancu a refuzat un salariu triplu pentru a rămâne la Rapid! Exclusiv
Capital.ro
UPDATE Atac armat în Polonia. Cel puțin cinci morți și aproximativ 12 răniți în centrul orașului Cracovia
Playtech.ro
Greșeala făcută de mulți români când pleacă de acasă câteva zile iarna. La câte grade este mai bine să lași centrala
Adevarul
De la miros de munte și cărbune la fumul toxic al hainelor arse. Locurile din Valea Jiului unde deșeurile înlocuiesc lemnele de foc
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Transfer spectaculos în SuperLiga! Fostul jucător de la Benfica și de la Gladbach a semnat: ”O să fie titular din start”
MediaFlux
Pescobar s-a însurat cu iubita lui, Lavinia. Primele imagini de la nuntă Foto și Video Paparazzi
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT