Designerii de interior au decis. Care este culoarea anului 2019 FOTO

Living Coral, o nuanţă de portocaliu-piersică uşor aurie, care denotă optimism, a fost aleasă de Pantone drept culoarea anului 2019.
Iulian Tudor
06 dec. 2018, 07:51
Designerii de interior au decis. Care este culoarea anului 2019 FOTO

Experţii Pantone aleg de 19 ani culoarea ce exprimă cel mai bine spiritul perioadei, scrie news.ro. Acum, au decis să îşi îndrepte atenţia asupra nuanţelor din ocean. Spre deosebire de anul trecut, când a fost aleasă o nuanţă întunecată de UltraViolet, Living Coral înseamnă energie, reconectarea cu natura.

Citeşte şi Practica amoroasă care face furori în întreaga lume. Ce îşi doresc bărbaţii de la partenerele lor

„Influenţa de anul acesta a fost mediul înconjurător”, a explicat Laurie Pressman, vicepreşedinte al unei unităţi Pantone. „Am avut în minte frumuseţea pe care o vedem în natură şi importanţa ocrotirii mediului. Gândiţi-vă la recifele de corali care adăpostesc şi susţin viaţa marină şi iată că încep să dispară”.

Pressman a explicat faptul că alegerea anuală făcută de Pantone nu este o previziune a trendului. „Este o reflecţie a ceea ce se întâmplă. Este un simbol a ceea ce se întâmplă în cultură la un moment dat”.

Ea a precizat că nuanţa a apărut deja pe podiumurile de modă, mobilă, branding corporatist şi la nivel online încă din 2018.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Breaking News! Incident grav în stația de metrou Piața Victoriei! O tânără s-a aruncat pe șine
Fanatik.ro
Declinul lui Donald Trump, șansă pentru Răzvan Burleanu? Cum îl pot ajuta alegerile din SUA pe șeful FRF
Capital.ro
Pensionarii din România se împrumută de trei ori mai mult decât în ultimii cinci ani. Facturile și tratamentele medicale le golesc bugetele lunare
Playtech.ro
Ai cumpărat un produs care s-a ieftinit a doua zi? Când poți recupera diferența de preț
Adevarul
Putin nu mai are încredere în Trump și vrea să intensifice atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă în București! Antonia-Alina, o fetiță de 13 ani, a dispărut de acasă și este căutată de polițiști
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Bani în plus la pensie înainte de Crăciun. Ministrul Muncii anunță trei categorii de pensionari beneficiari
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT