Nu sunt un ipocrit, sunt conştient că toţi oamenii folosesc, mai ales în momente de tensiune sau surescitare, apelative dure sau adjective jignitoare. Asta nu înseamnă că un astfel de limbaj trebuie adus în faţa poporului, oricât de mult ar rezona cuvintele spuse pe scenă cu cele rostite de ei în propriile case. Pentru un sinplu motiv: cei puşi să ne conducă sunt (sau ar trebui să fie) nu doar reprezentativi pentru cei care i-am trimis acolo, dar, odată ajunşi pe scenă, în lumina reflectoarelor, devin modele pentru cei de acasă. Modele de comportament, de decenţă, de atitudine, de caracter. Oricât li s-ar părea unora de caraghios sau de neveridic, vechii noştri înţelepţi descoperiseră deja că “peştele de la cap se-mpute”. Tragedia din şcolile româneşti, debusolarea, analfabetismul, grobianismul, lipsa de valori şi de scrupule, tupeul, incapactatea de a empatiza a unei mari părţi a tineretului vin din omniprezenţa, mai ales în ultimii ani, a unui model social de succes. E greu de crezut că un copil îşi va dori să citească, văzându-l pe cel care se laudă că n-a citit nicio carte, Gigi Becali, plin de bani, patron al celei mai iubite echipe de fotbal şi oaspete permanent al televiziunilor. Aşa cum e uşor de găsit o explicaţie parţială pentru dezinteresul elevilor de a învăţa, când un alt prototip al succesului, de data aceasta politic, le spune că “Aveţi un preşedinte care nu a fost premiat niciodată până în clasa a XII-a. Şi acum când văd un profesor, cred că o să-mi pună un patru”. Sau când o aud vorbind pe fiica acestuia, ajunsă ditamai europarlamentarul. Sau pe Vanghelie, ales şi reales de oameni, puternic şi bogat.

În liceu eram frământat de o dilemă dureroasă. De ce un coleg de-al meu, mediocru la învăţătură, când lua un 7 era scos de părinţi în oraş la o prăjitură (nu, nu primea un iphone!), iar eu, când luam un 8… mai bine nu vă povestesc ce se-ntâmpla acasă. Am întrebat-o şi eu pe mama odată. Şi mi-a răspuns: “Pentru că am alte aşteptări de la tine. Pentru că tu poţi mai mult”. Ei bine, oricât de onorant ar putea părea, eu n-am fost niciodată convins de acest argument. Aşa cum nu sunt nici acum păcălit de cei care i-au înghiţit lui Traian Băsescu derapaje grave de la limbaj şi comportament public, în schimb îi înfierează pe Ponta şi Antonescu dacă răspund asemănător. În afară de cei rău intenţionaţi, pe care îi apucă alzheimerul de câte ori e vorba de preşedintele lor, mai sunt mulţi care sunt deranjaţi de noile agresivităţi din limbajul celor doi lideri, neopunându-le celor ale lui TB, pentru simplul motiv că la el sunt vechi, au devenit obişnuinţe, aşadar sunt, pe undeva, de aşteptat.

Un lucru acceptabil la cineva nu poate deveni, brusc, de netolerat sau condamnabil, atunci când e făcut de altă persoană, de la care ai “alte aşteptări”. În mod firesc, asteptările, mai ales cele legate de nivelul de civilizaţie, cultură, comportament, ar trebui corelate cu standardele proprii, cu un anumit set personal de valori, care, aşa cum nu se schimbă în funcţie de persoana căreia i te adresezi, n-ar trebui sa se modifice nici raportat la cel ale cărui manifestări eşti tentat să le judeci. De aceea nu pot privi liniştit şi nici nu mă pot ascunde în spatele unor justificări mulţumitoare, chiar dacă, subiectiv poate, le pot găsi circumstanţe atenuante celor doi lideri care folosesc, uneori, aceleaşi arme ca şi cel pe care vor să-l combată.

PS. Mă gândesc că nu e întâmplătoare coborârea nivelului discursului la Ponta şi Antonescu. Sigur că putem da o explicaţie stupidă de genul “toţi sunt la fel”. Eu cred, însă, că ar avea logică să considerăm acest lucru drept o strategie electorală. De a-i enerva, de a-i porni pe susţinătorii lui TB, convinși acum să stea acasă, ca să invalideze referendumul. Să-i irite până la punctul la care să simtă imboldul de a ieşi la vot, ca să le plătească “ălora”. Pentru că fanii preşeditelui suspendat seamănă cu el. Dacă îi laşi în pace, stau mai mult sau mai puţin liniştiţi. Dacă-i zgândări, o să vrea să sară la bătaie, ca să-ţi arate ei cine sunt!

www.RaduHerjeu.ro