Destin CRUNT. Un tânăr pe bicicletă a fost călcat de un camion. Află unde se grăbea băiatul

Un tânăr de 21 de ani din Timiş a murit după ce a fost călcat de un camion, în timp ce se grăbea să ajungă acasă pentru a-şi întâlni tatăl venit din străinătate.
Iulian Tudor
10 oct. 2014, 06:17
Destin CRUNT. Un tânăr pe bicicletă a fost călcat de un camion. Află unde se grăbea băiatul

Totul s-a intamplat pe o strada din mijlocul comunei timisene Padureni. Tanarul mersese in vizita la prietena lui, iar la un moment dat a primit un telefon. Tatal sau se intorsese pe neasteptate acasa din Germania si era nerabdator sa il vada.

La numai cativa metri de casa, a ajuns sub rotile camionului, informează opiniatimisoarei.ro.

Soferul, care transportase cereale si se intorcea la baza, povesteste ca l-a vazut pe tanar mergand pe marginea drumului, l-a depasit cu prima remorca, iar dupa cateva clipe a observat in oglinda retrovizoare ca baiatul se dezechilibreaza, se loveste de masina si cade de pe bicicleta, ajungand tocmai sub rotile celei de-a doua remorci.

Imediat, conducatorul autocamionului a franat si a coborat sa vada ce s-a intamplat, apoi a dat alarma la numarul de urgenta 112.

Baiatul a ajuns la spital in stare foarte grava si s-a stins la scurt timp.

Politistii au inceput cercetarile pentru a stabili cine se face vinovat de producerea accidentului.

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Ofensivă totală pe piața transferurilor! Clubul din SuperLiga își aduce fotbalist din țara lui Messi
Capital.ro
Val de căldură peste România: unde se vor înregistra cele mai ridicate temperaturi
Playtech.ro
Harta care împarte România în două. Județele care trag economia în sus și cele care rămân în urmă
Adevarul
Propagandiști pro-Kremlin cer pedepse cu închisoarea pentru rușii care au filmat atacul cu drone asupra Moscovei
wowbiz.ro
Răzvan Lucescu a izbucnit în lacrimi atunci când a vorbit despre tatăl său! Nu poate trece nici acum peste pierderea suferită: „E greu de acceptat”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
A ascultat de frică și a scăpat cu viață. Femeia care trebuia să sară înaintea Mariei Eduarda s-a retras în ultimul moment
iamsport.ro
Terorizat de un cămătar, Gigi Becali a luat o decizie neașteptată: ”Nu sunt mândru!”
MediaFlux
Cod galben ANM de caniculă în zeci de județe! Temperaturile ajung la 36 de grade în mai multe zone HARTĂ
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?