Detalii de ultima oră despre Mihai Constantinescu. Soţia artistului vrea să-l transfere în străinătate

CÂINII VAGABONZI SE ROAGĂ…
(17. 05. 2019)

Eu sunt câine vagabond,
am ochi verzi şi părul blond
şi mă rog pentru Mihai
să îl ajut s-ajungă în Rai
căci doar el mi-a fost mămucă
atunci când plângeam pe luncă,
leagăn aurit… mi-a fost
când mi-a dat un adăpost….

M-a iubit, m-a luat în braţe,
mângâieri îmi oferea,
seara… îmi împletea moaţe
pe un ţol de catifea.

Nu da voie nimănui
să m-atingă, mă rănească,
devenea, de leu… un pui,
de încercau să mă hulească.

Dimineaţa, mă trezea
sărutându-mă în somn,
până îşi bea a lui cafea
era sluga’mi, eu… un domn!

Nu ştia cum să m-alinte
ca să fiu mereu ferice
şi-ale sale dulci cuvinte
îmi ştergeau din cicatrice
căci copii de clasa a patra
mă chemau în jocul lor,
peste gard dădeau cu piatra,
nu gândeau că ochii’mi dor.

Viaţa mea fusese dură
dar acum avea un sens,
îi lătram pe cei ce fură
şi-aveam noi, doi, un consens.

De aceea, azi, vă rog,
pe cei mici, şi pe cei mari
(orice câine vagabond!),
să veniţi, ai mei ştrengari,
ca să stăm în rugăciuni
cât pe lume va fi soare,
ale morţii urâciuni
să se înalţe ca o boare,
să se ducă în lumea mare,
să se facă porumbei,
să nu fure fiinţa care
ţine în mână lumânare!...

Şi, s-au adunat cu toţii,
din pământ, de sub pământ,
de prin ceruri şi neanturi,
la acel prea trist mormânt…

Stau de veghe la firidă,
nu-i permit să se deschidă
fiindcă vor ca să-l mai vadă,
zi de zi, pe aceeaşi stradă…

Câinii vagabonzi se roagă...
De Mihai Constantinescu,
să nu plece în lumea largă
lângă alţi şi Eminescu,
să mai stea, pentru o clipă,
lângă câinii vagabonzi
pân’ le creşte o aripă
la toţi cei cinstiţi şi lorzi,
şi-atunci… vor pleca împreun