Detalii mai puţin cunoscute despre Ziua Naţională a României. Regina Maria a fost la un pas de a rata Marea Unire din 1 decembrie 1918

Regina Maria, figură marcantă a vieții României din Primul Război Mondial, a suferit enorm din cauza unei răceli grave. Timp de două săptămâni, Majestatea Sa a stat la pat şi, din cauza febrei şi durerilor de cap, a fost la un pas de a rata Marea Unire de la Alba Iulia, din 1 decembrie 1918.
Filip Stan
01 dec. 2021, 12:10
Detalii mai puţin cunoscute despre Ziua Naţională a României. Regina Maria a fost la un pas de a rata Marea Unire din 1 decembrie 1918

Un Monitor Oficial ce datează din 1918 conţine detalii mai puţin cunoscute despre Ziua Naţională a României. În documentul aflat în stare perfectă în în depozitul de documente al Serviciului Judeţean al Arhivelor Naţionale Ialomiţa, medicul Familiei Regale, Ion Mamulea, a descris starea de sănătate a Reginei Maria.

Din însemnările făcute de specialistul Casei Regale a României, Regina Maria a avut probleme de sănătate, cu doar câteva zile înainte de 1 decembrie 1918, sărbătoarea Marii Uniri. Timp de două săptămâni, Majestatea Sa a fost ţinută la pat de gripă sâcâitoare.

Primele simptome ale bolii au apărut pe data de 27 noiembrie 1918.

„M.S. Regina suferă de gripă cu determinaţiuni tracheo-bronşice. TD:38, 5, P:78, TS:39, 8 P:86. Stare de sănătate se menţine favorabilă“ consemna medicul regal I. Mamulea în documentul oficial, conform Historia.

Medicii începuseră să devină îngrijoraţi pentru că, pe parcursul zilelor următoare, starea de sănătate a Reginei Maria începuse să se înrăutăţească. Durerile de cap, tusea, febra şi ameţelile o chinuiau îngrozitor.

Citeşte şi: Paradă cu 1.500 de militari de Ziua Naţională. România sărbătoreşte în pandemie 103 ani de la Marea Unire

Detalii mai puţin cunoscute despre Ziua Naţională a României. Cum s-a simţit Regina Maria chiar în ziua Marii Uniri

La patul Alteţei aflate în suferinţă au fost chemaţi cei mai buni medici pe care România îi avea la vremea respectivă. Fiecare dintre aceştia au încercat să-i ofere cele mai bune tratamente, astfel încât Majestatea Sa să-şi revină şi să poată participa la evenimentele de la Alba Iulia, desfăşurate pe data de 1 decembrie 1918, notează sursa citată.

Astfel, din cauza gripei, Regina Maria a fost la un pas de a rata Marea Unire, eveniment pentru care Casa Regală a României a militat încă de la înscăunarea sa.

De asemenea, medicul I. Mamulea consemnează starea de sănătate a Majestăţii Sale în acelaşi document oficial, chiar în ziua de 1 decembrie 1918.

„Examinând pe M.S. Regina am constatat că fenomenele bronşice au devenit mai intense la baza stângă. TD:38, 5, P:76, R:18 pe minut. TS:38, P.76.“ precizează medicul regal.

Potrivit medicului Casei Regale, Regina Maria a început să-şi revină abia la o săptămână după Marea Unire, moment în care s-a aflat în afara oricărui pericol.

Regina Maria a avut un rol cheie pentru înfăptuirea Marii Uniri

Principesa Maria a devenit Regină a României, odată cu accederea la tron a Principelui Ferdinand, la 28 septembrie/11 octombrie 1914, după moartea regelui Carol I (1866-1914). Totul s-a petrecut într-un moment marcat de izbucnirea Primului Război Mondial, la 15/28 iulie 1914, precum şi de actul de declarare a neutralităţii României în cadrul Consiliului de Coroană din 21 iulie/3 august 1914. În acel moment, întreaga societate românească, atât familia regală cât şi clasa politică, era profund divizată în tabere ce susţineau fie neutralitatea, fie intrarea în război de partea uneia sau alteia dintre cele două alianţe aflate în conflict.

Încă de la început, regina Maria a făcut alegerea de a se implica direct în viaţa politică. Discuta cu soţul său, avea iniţiative, primea miniştri şi diplomaţi, participa la festivităţi, îşi susţinea cu tenacitate punctele de vedere. În acest context, regina s-a opus de la început participării la război a României, alături de Puterile Centrale, susţinând alianţa cu ţările Antantei, în vederea eliberării provinciilor româneşti aflate sub stăpânirea Imperiului Austro-Ungar şi făurirea statului naţional unitar român.

Citeşte şi: Protest al polițiștilor de 1 Decembrie: ”Astăzi nu amendăm niciun român!”

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Părinții din Iași, care au încercat să-și ucidă bebelușul, condamnați la închisoare! Cât timp vor sta în spatele gratiilor
Fanatik.ro
Marius Baciu, out de la FCSB după 2-2 cu Farul!? Gigi Becali e categoric: „E o problemă de antrenor!”
Capital.ro
Ai rămas fără permisul de conducere? Ce trebuie să faci ca să îl recuperezi mai repede în 2026
Playtech.ro
Când este mai avantajos să faci rambursare anticipată: la începutul sau la finalul creditului
Adevarul
Au cumpărat o casă în Sicilia cu doar 40.000 de euro, dar au descoperit capcana care le poate ruina visul: „Devine o gaură neagră pentru bani”
wowbiz.ro
Durere fără margini după moartea Raisei, fetița de 9 ani ucisă în accidentul de la Cluj. Mesajul sfâșietor al mamei sale: „Te iubim…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident rutier cu patru mașini pe A1! Traficul a fost deviat pe o singură bandă, în apropiere de Sibiu
iamsport.ro
Fostul selecționer al României a anunțat că vrea să revină la națională: ”Mi-aș dori să reușesc o performanță mai mare decât ultima!”
MediaFlux
Ajutoare de stat pentru pensionari în 2026. Românii trebuie să depună o cerere
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România