Detalii şocante din dosarul de scalvie din Maramureş. Reguli de lagăr, copiii erau înhămaţi la căruţe

Tinerii au fost supuşi unor tratamente profund abuzive, fiind traficaţi prin exploatare prin muncă, folosindu-se împotriva lor metode brutale, traumatizante (exercitarea repetată a unor acte de violenţă fizică extremă, ameninţări, lipsire de libertate, încarcerare, supunerea la tratamente degradante şi umilitoare, privarea de tratamente medicale în cazul celor care ar fi trebuit să urmeze prescripţiile medicilor curanţi, privarea de continuarea studiilor).

Adolescenţii, cetățeni germani, aveau comportamente antisociale şi ostile ideii de integrare socială, provenind de regulă din medii dezorganizate, dar nu numai, sau care din cauza unor afecţiuni grave au devenit instabili emoţional.

În programele oficiale ale „Projekt Maramureş” erau prevăzute în scop de reabilitare o multitudine de activităţi recreative, menite să stimuleze dorinţa de linişte şi de integrare a tinerilor, de regulă în mijlocul naturii, beneficiind de educaţie multidisciplinară prin intermediul unor specialişti în pedagogie, psihologie şi diverse activităţi lucrative.

Urmărește-ne în Discover

Adaugă-ne ca sursă preferată

În realitate, acestea erau doar aspecte de aparenţă, majoritatea tinerilor fiind excluşi de la orice formă de continuare a studiilor, având actele de identitate şi bunurile personale confiscate (în principal cele care puteau facilita posibilitatea de comunicare cu lumea exterioară- telefoane mobile, laptop-uri şi tablete) şi au fost supuşi unor metode dure şi brutale, de aşa-zisă educaţie, promovate de către inculpatul S.B.S. în baza unor convingeri educative personale.

Aceste metode au presupus în realitate aplicarea unor metode barbare asupra minorilor, prin aducerea şi ţinerea acestora în condiţii de veritabilă sclavie, fiind exploataţi prin obligarea la executarea unor munci fizice epuizante, dincolo de capacităţile lor fizice şi îndeplinirea unor servicii lucrative, exercitându-se asupra lor acte de constrângere fizică adesea extremă (bătăi repetate, privare de hrană, lipsire de libertate prin închiderea într-un aşa-zis „arest”, exercitarea unor manopere medicale intruzive împotriva voinţei lor şi în ignorarea voită a unor consecinţe grave pentru organismul lor, legarea cu funii, înhămarea la căruţă alături de animale, ţinerea deliberată a minorilor în ger şi în frig sau în ploaie etc.) şi verbală, constând în umilinţe şi acte specifice torturii.

Imediat după sosirea în centrul „Projekt Maramureş”, adolescenţii germani erau supuşi în mod inevitabil unui program de izolare de aproximativ 3 săptămâni, fiindu-le aplicată una dintre metodele 1 la 1 , 2 la 1 sau 3 la 1 în funcţie de comportamentul deviant pe care îl prezenta fiecare, în scopul „ îmblânzirii” acestora, fiind denumită perioadă de adaptare.

Aceste reguli/pedepse/status-uri, scrise în limba germană pe format de hârtie A4, erau înrămate şi afişate la vedere în centru:

„Pedeapsa/regula „1 la 1″- copilul nu fumează, nu are voie singur în oraş, nu are voie să se uite la televizor, nu mănâncă în bucătărie cu ceilalţi copii, ci singur în cameră, nu are voie să se depărteze de adultul care îl are în supraveghere. Această aşa zisă pedeapsă dura maxim 3 săptămâni şi se aplica în cazul în care copiii se băteau între ei, băteau animalele, dădeau foc unor diferite obiecte.

Pedeapsa/regula „2 la 1″ reprezenta o casă în care 2 adulţi supravegheau 1 copil. Casa era compusă dintr-o cameră unde erau cazaţi adulţii iar din acea camera exista acces către o altă cameră unde era cazat copilul, precum şi către o baie care deservea ambele camere. Copilul mânca în cameră, în acea casă, separat de alţi tineri, iar dacă avea un comportament adecvat, îi era permis accesul la televizorul aflat în camera în care erau cazaţi adulţii care îl supravegheau. Această regulă/pedeapsă se aplica unui copil care nu se integra şi nu socializa cu alţii copii dintr-un grup sau aveau comportament violent în cadrul familiilor unde erau daţi în plasament.

Regula „leicht matrose” (marinar ușor) însemnând că un copil era cazat singur, avea o raţie de 3 ţigări pe zi, activităţile erau libere în sensul că dacă unii dintre angajaţi erau repartizaţi singuri să îndeplinească sarcini zilnice, acel copil se deplasa cu aceştia să îi ajute (de ex. la cosit sau strâns de fân, hrănirea animalelor, la lucru în atelierul de tâmplărie, de mobilă, în cel de fierărie etc.).

Regula „matrose” (marinar) însemna 5 ţigări/zi, posibilitatea de a lucra peste program pentru a câştiga bani în plus, putea să meargă la cel mai apropiat magazin, în zilele de weekend avea voie să meargă în oraş, la cumpărături, iar o dată pe lună avea o zi liberă pe care alegea să şi-o petreacă cum doreşte.