Detaliul care le poate aduce șoferilor o amendă uriașă. Poliția face verificări frecvente

Toți șoferii sunt obligați prin lege să aibă în mașină un kit de siguranță auto, compus din trusă medicală, triunghi reflectorizant și extinctor. Cei care nu le au pe acestea la zi, riscă o amendă usturătoare.
Filip Stan
16 mart. 2024, 16:33
Detaliul care le poate aduce șoferilor o amendă uriașă. Poliția face verificări frecvente

Autoritățile fac permanent verificări în trafic pentru a vedea dacă șoferii au în mașină un kit de siguranță. Acesta e compus din trusă medicală de prim-ajutor, două triunghiuri reflectorizante și cel puțin un extinctor. Atenție, însă, atât trusa medicală, cât și stingătorul auto au o valabilitate limitată, iar odată la ceva timp trebuie înlocuite. Astfel, dacă nu aveți notate termenele de valabilitate, este indicat să verificați cel puțin o dată pe an când expiră trusa medicală și când iese din garanție extinctorul.

Conform Ordinului nr. 987/2007 ambalajul trusei sanitare auto trebuie să îndeplinească următoarele condiții: să asigure o etanșeitate corespunzătoare pentru protejarea conținutului față de praf, umezeală, carburanții și uleiuri, printr-un sistem de închidere ferm; să fie dimensionată corespunzător, în vederea depozitării și asigurării integrității componentelor din conținutul trusei sanitare auto.

Eticheta trusei sanitare auto trebuie să conțină denumirea produsului, denumirea și adresa producătorului și denumirea și adresa persoanei responsabile de introducerea produsului pe piață, după caz. La expirarea termenului de valabilitate al componentelor trusei sanitare auto, acestea pot fi înlocuite de utilizator cu produse cu aceleași caracteristici, introduse pe piață cu respectarea cerințelor prevăzute de Hotărârea Guvernului nr. 911/2005.

Prevederile Legii 307

Legea nr. 307 din 2006 reglementează condițiile de comercializare și utilizare a stingătorului:

”Punerea pe piață a acestui tip de produs se face pe baza evaluării conformității față de reglementările Inspectoratului General al Corpului Pompierilor, pe baza Metodologiei de certificare a conformității aprobată prin Ordin al Ministrului Administrației și Internelor”.

Stingătorul auto trebuie să fie în termenul de garanție și valabilitate stabilit prin lege.

Ce amendă riscășpferii care nu au kit de siguranță

În cazul în care vă oprește poliția și constată că aceste elemente din kit-ul de siguranță sunt expirate sau pur și simplu nu există, riscați să primiți 4 sau 5 puncte de amendă. Ceea ce înseamnă o sancțiune cuprinsă între 660 de lei și 825 de lei.

De asemenea, legislația rutieră îi obligă pe șoferii de autovehicule cu masa maximă autorizată mai mare de 3,5 tone, să dețină în plus în acest kit de siguranță o vestă reflectorizantă. În cazul în care vor fi nevoiți să facă o reparație la mașină pe un drum public, sunt obligați să poarte acest element reflectorizant.

Cât este punctul de amendă

Din anul 2024, un punct de amendă este 165 de lei.

Conform Codului rutier, șoferii care acumulează 15 puncte de penalizare, vor avea permisul suspendat pentru o perioadă de 30 de zile. Punctele de penalizare se șterg la 6 luni din momentul în care au fost primite sau după trecerea perioadei de suspendare pentru cumul de puncte.

Citește și: Proteste masive în capitală. Taximetriștii și polițiștii locali, cu miile în stradă

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Ella, fiica Andreei Bălan, a împlinit 10 ani! Mesajul plin de emoție transmis de artistă
Fanatik.ro
Un fost jucător din Liga 1, gest oribil la adresa unui copil. Prima decizie după scandal
Capital.ro
Factură uriașă la energie pentru un consum obișnuit. Ce poți face dacă furnizorul îți cere mii de lei
Playtech.ro
Problema de matematică de la PISA care îi pune în dificultate și pe adulți. Ce procent dintre triunghiuri este albastru?
Adevarul
Ținuta Mirabelei Grădinaru, analizată de stiliști după ce a fost acuzată că a purtat-o cu fața în spate
wowbiz.ro
Vlad Bălțățeanu, audiat în cazul crimei Valentinei, tânăra găsită în valiză. Avocatul Adrian Cuculis: „S-a prevalat de dreptul la tăcere”. Ce spune unchiul suspectului: „El a omorât-o”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident rutier grav în județul Brașov! O persoană și-a pierdut viața în urma impactului devastator
iamsport.ro
Semeghin, luat la bătaie după ce a băut peste măsură într-un bar din București: ”Își făcuse Bachus efectul puternic!”
MediaFlux
Beneficiile menopauzei, confirmate de știință. Ce câștigă femeia după 50 de ani
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte