Dezvăluiri din dosarul Flotei: Misterul dispariţiei navei Prahova VIDEO

Multe dintre vasele românești au dispărut de la cheiurile naționale în împrejurări dubioase. Totul a plecat de la un paragraf cel puțin bizar dintr-un raport parlamentar, în 1994, privitor la deficiențele constatate în activitatea Ministerului Transporturilor, vizând vânzarea unor nave din flota maritimă, potrivit reportajului prezentat în cadrul emisiunii „România de Poveste” de la România TV.

Un caz aparte îl constituie înstrăinarea sau dispariția din flota română în condiții miterioase a navei Prahova, rebotezată Pacea, un petrolier cu un deplasament de 25.000 tone deadweight, care a fost folosit pentru depozitarea de deșeuri, dioxină, creând în perioada anilor 1984, scandalul Sulina. Potrivit declarațiilor, această navă a fost scoasă din portul Sulina de comandantul Administrației Fluviale a Dunării de Jos, la dispoziția telefonică a domnului ministru Băsescu Traian, pe data de 4 februarie 1991 fiind remorcată de un remorcher OCEAN ASLÎ și luând o direcție necunoscută.

În Sulina, volatilizarea vasului a avut un impact mare, deoarece nava respectivă, din cauza dimensiunilor apreciabile și a terenului plat, intrase – cum se spune – în peisaj. Trasă de 10 ani la un cheu izolat, devenise un reper local, ca și farul, spre exemplu. Lumea se obișnuise cu ea. Și, deodată, dispare.

La fața locului, dispariția a fost comparată cu celebrul experiment științific Philapdelphia – și el rămas – la limita dintre ficțiune și realitate. Vă reamintim că, și acolo, este vorba despre dispariția unui vas. Totuși, o să vedem, aici există alte resorturi decât cele științifice, dar care au avut același efect: a dispărut un vapor.

Remorcherul OCEAN ASLÎ,  cel pomenit în raport, a stat doar patru ore lângă Prahova, înainte de plecare. Cuplul a fost imortalizat, iar fotografia cu pricina este ultima dovadă a existenței navei Prahova și a remorcherului cu pricina. Remorcherul este chiar mai tare decât vasul care avea să dispară: el nici nu a existat! Asta, deoarece autoritățile turce ne-au comunicat că în registrele lor nu a figurat vreodată un vas cu acest nume.

Cei dornici a elucida măcar în parte această bizară poveste despre nave care nu există ce remorchează vase care există, dar dispar, vor trebui să-și înceapă căutările în valurile create în jurul scandalului deșeurilor toxice de la Sulina. În cadrul unui contract misterios încheiat cu firma KIMIKA Lichteinstein, la Sulina ajung 4.500 de tone de deșeuri extreme de toxice, în butoaie, iar alte 500 de tone, vrac. Acestea vor fi depozitate în nava Prahova, care în acel moment era mai mult un bidon, decât un vapor. Pe el nu mai funcționa nimic.

Operațiunea murdară a Securității era una murdară la propriu. Când lucrurile s-au aflat, în urma unui scandal internațional, Ceaușescu trebuia – măcar de ochii lumii de la care avea nevoie de valută – să facă ceva.

Chiar dacă mulți din Sulina care au furat din substanța toxică aflată în nava Prahova erau conviși că este doar vopsea, iar zvonul despre toxicitate era doar o vorbă lansată pentru a descuraja furturile, varianta cu vopseaua a avut cel mai mare succes.

A mai existat o variantă vehiculată – cum că ar fi fost vorba despre “un combustibil special” . Dar există un raport al unui ofițer al unității militare. În raport se menționează că „un soldat trimis să ia din vapor ceea ce se credea a fi combustibil special, a vărsat din greșeală o găleată în Dunăre. Instantaneu, la suprafață au apărut pești morți”.

Scandalul izbucnește și Ceaușescu trebuie să acționeze. Pentru a se pierde urmele, dictatorul trece Administrația Portului Liber Sulina din subordinea Ministerului Comerțului Exterior în cea a Ministerului Transporturilor.

Reprezentantul ministerului semnează protocolul, mai puțin nava problemă, ca să nu aibă necazuri. Din clipa asta Prahova rămâne a nimănui… Asta până în momentul dispariției… Care moment, nu a fost chiar lipsit de martori.

În acele vremuri, Benone Barbu se apropia de momentul în care își va fi încheiat cariera de Șef al Corpului de Pilotaj de pe Dunăre. Întâmplarea a făcut ca, tot în perioada bizarei dispariții, el să fie însărcinat să ducă, la remorcă pentru tăiat, în Turcia, un alt vapor.

Dacă în România, la începutul lui 1991, reflexele impuse atâta timp populației de către Securitate erau încă puternice, în Turcia, lumea vorbea mult mai liber. Ca pilot șef atâta timp, Benone Barbu trecuse de sute de ori, în Sulina, pe lângă Prahova. Nu putea să nu pună niște întrebări. Era atașat.

Raportul menționat inițial are și câteva neconcordanțe. Una ar fi deplasamentul Prahovei. În raport este de 25.000 tone deadweight, iar nava a fost înmatriculată ca având 19.000, la fel, Traian Băsescu, e menționat a fi ministru la data respectivă, în realitate, viitorul președinte devine ministru abia după două luni de la dispariția vasului.

Întrebat, în 1995, despre Prahova, Traian Băsescu, nu spune că nu a existat, dar susține că era vorba despre altă navă. Și asta în condițiile în care știe clar despre care vas este vorba în raport.

În acel interviu, reporterul insistă pentru a clarifica vasul la care se face referire: Prahova, cea cu deșeurile de la Sulina. În acel moment Traian Băsescu susține că totul este o dezinformare, iar la origine se află fostul șef al corpului de pilotaj.

La momentul respective, vehemența – pe atunci a fostului ministru – și acum a actualului președinte împotriva lui Benone Barbu, a fost deplasată. Mai ales că era vorba despre un om cunoscut de către toți navigatorii ca bun profesionist, fost comandant al corpului de pilotaj de pe Dunăre timp de 20 de ani. Asta, fără a mai vorbi despre faptul că era vorba despre dispariția unui vas care a dispărut. Un vas al cărui mic secret era că, după reorganizarea impusă de Ceaușescu, rămăsese al nimănui.

Ideea răspândită prin presă, în anii 90, a fost cea a unui serviciu public făcut în taină: România trebuia să scape de toxine… Așa că să “se zică mersi”… În aceste condiții ce mai contează că a dispărut un vapor vechi? Vapor, care așa cum s-a văzut, nici nu a existat. Și nici remorcherul care l-ar fi luat în neant. Și cine dă bani pe ceva care nu există? Nu a mai rămas decât o poză. Dar astăzi, cine mai crede în poze?

Totuși, începuturile navei care avea să dispară atât de misterios trimit în viitor un semn, parcă. Când la UDDEVALLA, în Suedia, în 1957, vasul era dat la apă de către constructor, i s-a dat un nume, ca o predestinare – CAPTAIN BASSE.