Diana Dumitrescu, dezvăluiri după divorțul de Ducu Ion: „Nu mai voiam să mă recăsătoresc, am făcut terapie mulți ani”

Diana Dumitrescu a fost căsătorită cu Ducu Ion, fiul Ruxandrei Ion, din anul 2009 până în 2013, când cei doi au decis să pună punct relației și au depus actele de divorț. Cei doi nu au avut copii, așa că despărțirea le-a fost un pic mai simplă, însă suferință a existat de ambele părți.
Alina Costache
03 apr. 2025, 17:38
Diana Dumitrescu, dezvăluiri după divorțul de Ducu Ion:
Diana Dumitrescu, dezvăluiri după divorțul de Ducu Ion

Diana Dumitrescu și-a găsit liniștea în brațele actualului soț, Alin Boroi și a recunoscut că nu mai voia să se recăsătorească, însă a acceptat cererea de dragul partenerului ei. Ambii și-au dorit să formeze o familie și au vrut să respecte ordinea lucrurilor.

Citește și: Diana Dumitrescu a dezvăluit care este locul din România pe care îl adoră. Aici și-a petrecut toată copilăria: „Ajungi în paradis în momentul în care pășești acolo”

Am făcut psihoterapie foarte mulți ani. Nu a fost ușor și nu este un proces ușor, dar am avut lângă mine prieteni care m-au susținut, plus că în sufletul meu știam că viața nu se termina acolo, dar am trecut prin fiecare etapă a unei despărțiri până m-am vindecat.

Sincer, nu mai voiam să mă recăsătoresc, dar Alin își dorea acest lucru pentru că el așa vedea ordinea lucrurilor pentru a ne întemeia o familie, așa că am acceptat cererea lui în căsătorie. Eram îndrăgostită lulea și voiam amândoi același lucru, o familie. Am luat această decizie cu inima, nu cu capul”, a declarat Diana Dumitrescu, pentru Viva.ro.

Diana Dumitrescu a trecut de la religia creştin-ortodoxă la cea penticostală

Actriţa s-a gândit să facă o schimbare importantă în viața ei și a trecut la Cultul Penticostal. Despre motivul pentru care a decis acest lucru a vorbit la emisiunea „La Măruţă” de la Pro TV.

Multă lume mi-a aruncat cu pietre, m-a corectat, m-a înjurat. Oamenii nu înțeleg ce înseamnă pocăința. Nu înțeleg, de fapt, că pocăința înseamnă să-ți regreți păcatele, să dorești ca Dumnezeu să-ți ierte păcatele, să fii primit în împărăție, să primești mântuire, să duci viață veșnică lângă el în împărăție, asta pentru că mulți oameni nu au citit Biblia.

Au această privire ciudată. Și am avut cumva o părere de rău, nu regret, că am spus, dar până la urmă mi-am dat seama că cel mai important lucru din povestea asta nu sunt eu, ci este un semnal de alarmă”, a spus Diana Dumitrescu.

Vedeta a mai adăugat că lumea trebuie să se roage mai mult și să creadă în Dumnezeu: „Pentru că Dumnezeu ne-a făcut, Dumnezeu e cu noi și știe totul despre noi. Într-o lume în care trăim fără pace, să fim puțin mai liniștiți și mai buni unii cu alții. Mi-e foarte greu să spun asta (n.r. – dacă oamenii s-au îndepărtat de biserică). Pentru că în comunitatea în care am intrat sunt oameni foarte credincioși și foarte buni și sunt într-un număr foarte mare”.

DailyBusiness
Salariile președintelui și premierului României ar putea crește MULT odată cu noua lege a salarizării
Spynews
A murit un celebru interlop român din garda veche! Familia lui este în stare de șoc
Fanatik.ro
Primele doze de tratament experimental contra hantavirusului au ajuns în Europa. Medicamentul a fost folosit și în România în timpul pandemiei de COVID-19
Capital.ro
Parlamentul schimbă regulile pentru pensionari și veteranii de război. Talonul de pensie va include cod QR
Playtech.ro
Când scad preţurile la curent. Planul anunțat Ilie Bolojan pentru ieftinirea energiei în România
Adevarul
Imagini șocante într-un autobuz din Piteşti. Bătaie în toată regula între şofer şi o femeie. Mai mulţi pasageri au avut nevoie de îngrijiri medicale
wowbiz.ro
Noi detalii șocante în cazul crimei din Târgu Jiu. Bătrâna ucisă de nepot obținuse ordin de protecție împotriva fiicei sale. Astăzi femeia a făcut scandal cu vecinii: „Voi i-ați dat nas nenorocitei”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
„Nu am mai văzut așa ceva” Semnele ignorate înaintea măcelului din Târgu Jiu. Vecinii au avertizat-o pe bătrână că nepotul plănuiește să o omoare
iamsport.ro
Era apropiat de Gigi Becali, dar acum șterge pe jos cu el: ”Ești o gâză mică, te crezi mai dihai decât Iulius Cezar, nu mai gândești normal! Peștele se împute de la cap”
MediaFlux
Urmează cinci ani ”de foc”. ONU avertizează că vin temperaturi record
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți