Diana Șoșoacă acuză UE că vrea ”să înceapă” o nouă pandemie. ”Nu vă vom permite, pentru că Dumnezeu nu e vaccinat!”

Eurodeputata Diana Șoșoacă acuză Uniunea Europeană că vrea ”să înceapă” o altă pandemie, după cea de Covid. Înainte să-i fie tăiat microfonul din Parlamentului European, ea a mai apucat să spună că ”Dumnezeu nu e vaccinat” și nici majoritatea românilor.
Irina Dumitrescu
19 sept. 2024, 14:46
Diana Șoșoacă acuză UE că vrea ”să înceapă” o nouă pandemie. ”Nu vă vom permite, pentru că Dumnezeu nu e vaccinat!”

Diana Șoșoacă a ținută să intervină, miercuri, într-o dezbatere din Parlamentul European (PE) despre variola maimuței și măsurile pe care Uniunea Europeană (UI) ar trebui să le ia în contextul răspândirii acestei boli virale infecțioase.

În intervenția ei, numită ”Împotriva invenţiei unei noi plandemii şi a dictaturii sanitare”, eurodeputata a acuzat explicit UE că, după Covid, vrea ”să înceapă” o nouă pandemie ”în Africa”, unde, a adăugat ea, nu are ”nicio competenţă”. ”Se pare că nu v-a ajuns pandemia de Covid care nu a existat niciodată, acum începeţi cu o altă pandemie şi vă duceţi în Africa, unde nu aveţi nici o competenţă. Am fost una dintre cele mai aprige voci împotriva încălcării drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti atât ca avocat în viaţa civică, cât şi ca senator al României în Parlamentul României, unde v-am oprit inclusiv paşaportul verde, care aducea aminte de nazism pentru că este o dictatură”, a spus Șoșoacă.

Eurodeputata nu s-a oprit însă aici. A acuzat fățiș UE că a încercat, odată cu pandemia de Covid, să omoare ”cât mai mulţi bătrâni”. ”Aţi încercat să omorâţi cât mai mulţi bătrâni, Italia a fost un experiment în care aţi omorât câţi bătrâni aţi putut, în România 65.000 de români au fost aruncaţi în saci negri de plastic şi strigă de acolo, din groapă, adevărul. Vor dreptate. Aţi încercat să ne opriţi să intrăm în biserici, ne-ați oprit de Paște să intrăm în toate bisericile, noi ne-am opus şi ne-am luptat cu jandarmii pentru a intra”, a adăugat ea.

Citește și Prima măsură anunţată de Marcel Ciolacu pentru reducerea traficului din Capitală. „Trebuie să învăţăm din greşelile trecutului”

Șoșoacă l-a menționat în intervenție și pe tenismanul Novak Djokovic, căruia în 2022 i-a fost interzis accesul în Australia și, implicit, participarea la primul turneu de Grand Slam al anului, din cauză că nu era vaccinat anti-Covid. Mai mult, dând rapid subiectului o notă religioasă, eurodeputata a clamat că ”Dumnezeu nu e vaccinat”. ”Aţi încercat să distrugeţi creştinismul şi aţi încercat să-l umiliţi pe Djokovici care anul acesta v-a dat cea mai mare palmă şi a răzbunat întreaga mizerie care a fost făcută. Nu vă vom permite, pentru că Dumnezeu nu e vaccinat, iar în România 88% dintre români nu sunt vaccinaţi. Încetaţi cu această dictatură!”, a spus ea, de la tribuna PE, înainte să-i fie tăiat microfonul.

Eurodeputata a postat pe Facebook intervenția de la tribuna PE.

Acesta nu e primul derapaj al Dianei Șoșoacă în PE. În iulie, a apărut cu botniță în sala de ședințe și a fost evacuată cu forța, iar apoi s-a oferit să medieze ”pacea cu Putin în numele UE” și a afimat că fermierii din Estul Europei sunt falimentați cu bună știință.

Citește și Pensii 2024. Un pensionar din Iași a primit peste 8.000 de lei în plus la recalculare. Cea mai mare pensie după recalculare a crescut la 33.654 de lei

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Darius Olaru, în top 10 cele mai scumpe transferuri reuşite de FCSB! Câţi bani a încasat Gigi Becali de când e patronul echipei
Capital.ro
UDMR, mesaj tranșant pentru Ilie Bolojan: Nu mai poate fi premier
Playtech.ro
Cod galben de furtuni și vijelii în 13 județe. Harta zonelor vizate și prognoza pentru București
Adevarul
Experiența de coșmar a unei mame care s-a angajat cameristă la un hotel din București: „M-am simțit umilită și tratată cu bătaie de joc”
wowbiz.ro
Adi Sînă, acuzat de fostul coleg de la Akcent, Sorin Brotnei, că a destrămat trupa. Declarații explozive: „El lua mai mult și voia mai mult”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Băiat de 14 ani, înecat într-un iaz din Dorohoi. Medicii nu l-au mai putut salva
iamsport.ro
Radu Banciu și-a ales favorita de la Mondial după primele meciuri: ”Îi văd campioni. Cine să-i bată?”
MediaFlux
Clădirile consumă 40% din energie. ROENEF aduce la aceeași masă Guvernul, arhitecții și marii jucători din industrie pentru a trasa viitorul construcțiilor din România
stirilekanald.ro
VIDEO PNL a decis să nu susțină guvernul Tomac. Ilie Bolojan: „Nu are puterea să continue reformele necesare”
Din ce sunt fabricate brichetele de foc și cât de eficiente sunt în sezonul rece