Diana Şoşoacă dezvăluie secretul relaţiei perfecte pe care o are cu actualul soţ: „Nu poţi să fii Xena, prinţesa războinică, şi în stradă, şi în Parlament, şi acasă”

24 05. 2021, 13:20

Diana Şoşoacă dezvăluie secretul relaţiei perfecte. În emisiunea lui Mădălin Ionescu de la Metropola TV, senatoarea Diana Şoşoacă a mărturisit că, în ciuda imaginii de femeie războinică pe care şi-a făcut-o, în relaţia de cuplu nu este nici pe departe aşa cum şi-o imaginează lumea. Senatoarea a povestit că s-a măritat de foarte tânără şi că păstrează relaţii bune cu foştii soţi.

„M-am măritat foarte tânără, aveam 22 de ani, iar la 26 de ani îl aveam pe băiatul meu, care acum are 19 ani. Am fost o familistă convinsă. Eu am păstrat relaţii foarte amiabile cu foştii soţi, poate şi experienţa mea de avocat ma influenţat în acest sens. Eu sunt un avocat foarte bun pe dreptul familiei. În 2019, am primit premiul acordat de Editura Universitară şi Juridică şi Camera de Comerţ a Municipiului Bucureşti de Lady Lawer în dreptul familiei”, a povestit Diana Şoşoacă.

Citeste si Diana Şoşoacă: „De ce numai eu încerc să ajut oamenii? Ceilalţi parlamentari de ce nu fac nimic?” VIDEO

Diana Şoşoacă dezvăluie secretul relaţiei perfecte pe care o are cu actualul soţ

Întrebată dacă şi în relaţia de cuplu este la fel de bătăioasă precum este în stradă sau în Parlament, senatoarea a negat.

Nu poţi să fii Xena, prinţesa războinică şi acasă, şi în stradă, şi în Parlament. Acasă, sunt insuportabilă pentru că nu-mi plac minciuna, trădarea, îmi plac lucrurile nu perfecte, dar perfectibile, verticalitatea, să ai demnitate şi onoare. În momentul în care eşti deficitar la capitolele astea, s-a terminat. În relaţiile anterioare, am fost şefă în casă, dar acum nu-mi mai merge„, a dezvăluit senatoarea Şoşoacă.

De unde i se trage problema kilogramelor în plus

Reputata avocată a mai explicat şi de unde i se trage problema kilogramelor în plus, asta în condiţiile în care a fost o fire sportivă:

Apariţia mea de acum este deficitară din cauza unui tratament. În 2019, din cauza unei gripe, am ajuns într-o stare foarte gravă şi mi-a luat şase luni să-mi revin. Am fost pe moarte. A trebuit să iau cortizon şi de acolo s-a terminat„, a explicat senatoarea.

Într-un interviu mai vechi, acordat lui Dan Bittman pentru evz.ro, avocata spunea că oamenii care o atacă nu se gândesc că în spatele aspectului fizic al unui om se pot ascunde nişte boli.

Când ajung la partea fizică, nu se gândesc că în spatele unei apariţii stau şi niste boli. Pentru copiii mei e foarte deranjant, pentru că ei ştiu cât de mult am suferit eu. Fetiţa mea ştie prin câte probleme de sănătate am trecut şi plânge când vede aces tip de atacuri la ştiri. Am încercat să-i opresc notificările la toate ştirile, dar tot mai scapă. Am fost şi eu un manechin şi poate voi redeveni la un moment dat”, spune avocata.

Citeste si EXCLUSIV | Diana Şoşoacă a primit peste 10.000 de euro amenzi pentru nepurtarea măştii. „Pe toate văd că instanţele le anulează. Mulţumesc că a existat COVID-ul”

De asemenea, Diana Şoşoacă subliniază faptul că atacurile la imagine sunt apanajul celor care nu au argumente.

Când nu ai argumente să contrazici o persoană, te raportezi la defectele ei. Eu nu o să mă cobor la nivelul ăsta. Aş da naştere unor polemici interminabile din care cine ar avea de câştigat? Televiziunile pentru rating? Eu ca avocat ştiu când trebuie să răspund”, încheie senatoarea Diana Şoşoacă.