Diana Șoșoacă, vizitată de jandarmi! ”Vă rog frumos, că vă știu stilul. Pentru ce? Ca să mă hărțuiți?! Mizerii de tip anii ’50”

Șefa SOS, Diana Șoșoacă, a fost vizitată acasă, miercuri dimineață, de jandarmi. Aceștia i-au bătut la ușă pentru a-i înmâna o amendă, pe care a Șoșoacă a refuzat să o primească, invocând argumente printre care protecția datelor cu caracter personal. Europarlamentara le-a spus jandarmilor că le știe ”stilul” și a reclamat că este hărțuită.
Mircea Filipescu
03 sept. 2025, 11:26
Diana Șoșoacă, vizitată de jandarmi! ”Vă rog frumos, că vă știu stilul. Pentru ce? Ca să mă hărțuiți?! Mizerii de tip anii '50”

Miercuri, 3 septembrie, ora 8:00. Diana Șoșoacă aude bătăi în ușa casei sale și se duce să deschidă. Are telefonul mobil cu camera pornită și înregistrează totul.

În prag, doi jandarmi, care explică scopul vizitei: să afișeze o amendă din 22 iulie.

Diana Șoșoacă se revoltă. Pretinde ca amenda să-i fie trimisă prin poștă, cu ștampilă, ca să aibă dovada că i-a fost trimis documentul respectiv. Refuză ”afișarea” amenzii, invocând protecția datelor cu caracter personal, și susține că modul de acțiune al jandarmilor ar fi hărțuire.

”Vă rog frumos, că vă știu stilul. Pentru ce? Ca să mă hărțuiți?!”, le-a spus ea jandarmilor, care, după câteva minute de parlamentări, au plecat, cu tot cu amendă.

Șefa SOS i-a urmat pe cei doi pe hol și i-a filmat până când aceștia au ieșit din bloc.

Citește și Doi nepalezi au dezvăluit salariul pe care îl primesc în România: „Nu mai pot să mănânc nimic, fără bani nimeni nu dă mâncare”

Ulterior, Șoșoacă a postat pe rețelele de socializare filmarea făcută cu telefonul și comentariul de mai jos:

”HĂRȚUIREA ȘI ÎNCERCAREA DE INTIMIDARE DIN PARTEA JANDARMERIEI ROMÂNE ÎMPOTRIVA DIANEI IOVANOVICI-ȘOȘOACĂ ȘI A FAMILIEI ACESTEIA!
Eu nu trebuia sa fiu acasă, ci la Bruxelles. Întâmplator nu sunt la Bruxelles. Deci, copiii mei și mama trebuiau intimidați de 2 gealați ai jandarmeriei române pentru o amendă care conform legii se trimite prin poștă. Conform normelor GDPR nu ai voie sa înmânezi niciun act, cu atât mai mult o amendă, care conține date cu caracter personal, fără să fie introdusă într-un plic sigilat. Jandarmeria, poliția nu au ce să caute la noi , cetățenii, acasă, decât cu mandat de la procuror sau in caz de flagrant. In rest, NU AU DREPTUL SĂ FACĂ AȘA CEVA!
Ca dovadă, au sunat imediat șefii să anunțe că nu a mers!
CÂT DE DISPERAȚI POT FI DE AJUNG SĂ FACĂ MIZERII DE TIP ANII 50?”.

În 22 iulie, Diana Şoşoacă a fost implicată într-un scandal la poarta Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Sector 2, după ce a fost acuzată de neglijența copilului minor.

Șefa SOS a venit, la sediul DGASPC alături de mai mulți susținători și a spus cuvinte grele la adresa autorităților.

”Hai, mamă, să facem revoluție, luați labele de pe copiii noștri. Ce credeați, mă, că vă bateți joc de mine și de Thais? (…) Se voia să o ia pe Thais pe sus și să o ducă într-un centru de plasament. Asta s-a vrut. Sunt deja șapte mașini de jandarmerie. Huoo! (…)

Îmi atacați copilul? Vă calc în picioare, vă iau beregata tuturor!”, a strigat europarlamentara.

În replică, DGASPC a făcut următoarele precizări:

”DGASPC Sector 2 a acționat în urma unei sesizări referitoare la o posibilă situație de vulnerabilitate în care s-ar afla un minor. Conform obligațiilor legale prevăzute de Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, instituția are datoria de a verifica cu responsabilitate orice astfel de semnalare, în vederea protejării interesului superior al copilului.

În acest sens, reprezentanții instituției s-au deplasat la domiciliul mamei minorului pentru clarificarea situației, însă colaborarea a fost refuzată. Ulterior, pentru a continua procesul de evaluare într-un cadru legal și profesionist, reprezentantul legal al copilului a fost invitat la sediul D.G.A.S.P.C Sector 2, într-o întâlnire convenită de comun acord pentru data de 22.07.2025.

La momentul întâlnirii, reprezentantul legal al minorului s-a prezentat însoțit de membri ai unui partid politic, iar întrevederea, destinată exclusiv evaluării situației copilului, a fost transformată într-un eveniment public, transmis live pe rețelele de socializare. În acest context, au fost lansate acuzații nefondate și afirmații cu caracter jignitor la adresa personalului D.G.A.S.P.C Sector 2, precum și a altor instituții ale statului”.

Citește și POZA ZILEI! Adrian Năstase și Viorica Dăncilă s-au fotografiat în China alături de Vladimir Putin și ceilalți dictatori ai lumii. MAE reacționează dur: ”Politicienii prieteni cu Putin nu ne reprezintă!”

DailyBusiness
Cine ar putea fi potențialii candidați la președinție la alegerile din 2028 în SUA
Spynews
Cum și-a pregătit Mădălina Apostol sfârșitul! Unde și-a lăsat fetița și ce i-a spus înainte de a face gestul necugetat. Dezvăluiri exclusive!
Fanatik.ro
Primele impresii după debutul lui Denis Drăguș la FCSB! ”La un milion salariu, nu ai voie să fii timorat”
Capital.ro
Regulă pentru românii care stau la curte. Ce copaci nu pot fi tăiați fără aprobare? Amenzile ajung până la 5.000 de lei
Playtech.ro
Locuința cu 4 camere pe care ANAF o vinde la prețul unei mașini second-hand. Are peste 100 mp
Adevarul
„Unii români sunt extrem de aroganți și nu admit că nu știu ceva”. Cu ce naționalități preferă IT-iștii români să lucreze
wowbiz.ro
Ultimele cuvinte ale Mădălinei Apostol despre familia ei. Mesajul care îi tulbură acum pe cei care au cunoscut-o: „Doar ea mi-a mai rămas. Copiii mei și ea”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un tânăr de 19 ani a făcut pagubă pe Calea București din Craiova, după ce a intrat cu mașina în trei florării
iamsport.ro
Emil Grădinescu, atac direct la vedeta naționalei României: ”Are mai multe meciuri nereușite decât reușite”
MediaFlux
Dantes Nicolae Bratu, noul șef vechi al Inspecției Muncii, prins cu mașina burdușită de plocoane! Adjuncții de la ITM-urile din țară i-au adus cadouri direct la portbagaj | Foto și Video Exclusiv
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte