DIICOT cere arestarea fostului deputat William Brînză. Instanţa nu este de acord

DIICOT a cerut în instanță arestarea preventivă a fostului deputat William Brînză, cercetat într-un dosar de evaziune fiscală, însă judecătorii de la Curtea de Apel București au respins solicitarea procurorilor.
Iulian Tudor
07 iun. 2016, 12:09
DIICOT cere arestarea fostului deputat William Brînză. Instanţa nu este de acord

Decizia nu este definitivă, iar DIICOT a anunțat că face contestație.

Inițial, procurorii l-au pus sub acuzare pe William Brînză, în mai 2015, pentru săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală și sprijinire a unui grup infracțional organizat, în cazul acestuia fiind dispusă atunci măsura controlului judiciar.

Ulterior, DIICOT a cerut în instanță înlocuirea controlului judiciar cu măsura arestului preventiv, după ce lui William Brînză i s-au adus noi acuzații.

Fostul deputat este acuzat că, în calitate de administrator a două societăți comerciale, ar fi înregistrat mai multe facturi fictive privind achiziții de servicii de consultanță, prejudiciul fiind de aproximativ un milion de euro.

Dosarul a fost deschis în decembrie 2014 de procurorii DIICOT, la acea vreme fiind efectuate mai multe percheziții, inclusiv la sediul Ministerului Fondurilor Europene. În dosar a fost audiată atunci și mama lui William Brînză, existând informații că pe numele ei ar fi fost înființată o firmă care înregistra operațiuni fictive privind achiziția de carne.

Ancheta viza destructurarea unei grupări specializate în evaziune fiscală și spălare de bani, prin folosirea de firme fantomă pentru prestări servicii fictive și livrări de mărfuri, în special produse din carne.

De asemenea, gruparea folosea documente ori declarații false pentru a obține fonduri europene nerambursabile.

Anchetatorii susțineau că, în perioada 2010 — 2014, pe teritoriul României (zona București — Ilfov și Moldova) a acționat o grupare ce funcționa pe mai multe paliere, cu structură piramidală. La această grupare au aderat mai multe persoane, din medii diferite, care s-au specializat, fiecare având atribuții clar determinate.

Gruparea a creat și utilizat societăți comerciale în scopul sustragerii de la plata obligațiilor fiscale către bugetul de stat, societăți care erau trecute pe numele unor persoane modeste material și cu un nivel minim de educație, în special din zonele rurale din Moldova și din Republica Moldova, manipulabile, dar controlate în fapt de membrii grupării.

Prin intermediul acestor firme, au fost săvârșite infracțiuni de evaziune fiscală, prin efectuarea de livrări fictive de bunuri și servicii către societăți comerciale controlate de diverse structuri infracționale.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Meteorologii ANM au anunțat cum va fi vremea la început de toamnă. La ce temperaturi să ne așteptăm
Fanatik.ro
Gigi Becali a început să râdă în hohote după ce Bobonete a devenit acționar la Craiova: „Las Fierbinți?! Acum decapitez 16!”. Exclusiv
Capital.ro
Alertă în Galați și Tulcea. Autoritățile au emis un mesaj RO-Alert. Pot cădea obiecte din spațiul aerian
Playtech.ro
De ce se împart struguri și prune de Sfânta Maria Mare. Ce spune tradiția despre fructele duse la biserică pe 15 august
Adevarul
Testul auto care a împărțit internetul. „Să le suspende permisele celor care au greșit!” Care este ordinea corectă de trecere
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un adolescent a sfârșit într-un teribil incident rutier, în Constanța. Tânărul avea doar 17 ani și circula cu un motociclu
iamsport.ro
Uluitor! Fostul atacant din SuperLiga zbura mii de kilometri doar ca să se tundă: ”Este iluzia că acel salariu vine la infinit”
MediaFlux
Roxana Dobre, soția lui Florin Salam, ajutor nesperat în stradă! Cine i-a luat toate bagajele din mână Foto și Video Paparazzi
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat