DIICOT: Proiectul modificării codurilor nu satisface exigenţele privind confiscarea extinsă

Modificările codurilor penale, dacă vor fi adoptate, nu vor fi de natură să satisfacă exigenţele implementării Directivei Parlamentului European şi a Consiliului cu privire la instituţia confiscării extinse, fiind introduse limitări şi condiţionări suplimentare faţă de standardele UE, anunţă DIICOT.
Filip Stan
14 apr. 2017, 10:07
DIICOT: Proiectul modificării codurilor nu satisface exigenţele privind confiscarea extinsă

DIICOT a înaintat pe 13 aprilie Ministerului Justiţiei observaţiile şi propunerile formulate cu privire la proiectul de modificare a codurilor penale. Instituţia a remarcat şi necesitatea de a implementa şi alte modificări legislative ca efect al unor alte decizii ale Curţii Constituţionale, pe lângă comentariile şi observaţiile de natură tehnică formulate pe marginea textelor de lege propuse.

„Având în vedere că demersul Ministerului Justiţiei este motivat de necesitatea modificărilor consecutive deciziilor Curţii Constituţionale, pe de o parte, dar si a alinierii legislaţiei penale la standardele impuse de Directiva 2014/42/UE A Parlamentului European şi a Consiliului din 3 aprilie 2014 privind îngheţarea şi confiscarea instrumentelor şi produselor infracţiunilor săvârşite în Uniunea Europeană, pe de altă parte, considerăm important să facem următoarele precizări: Faţă de proiectul de lege analizat am apreciat necesar să accentuăm că, în opinia noastră, modificările legislative propuse, dacă vor fi adoptate în cele din urmă în forma conţinută în proiect, nu vor fi de natură să satisfacă exigenţele implementării Directivei 2014/42/UE A Parlamentului European şi a Consiliului, cu privire la instituţia confiscării extinse, fiind introduse limitări si condiţionări suplimentare fata de standardele UE în materie. Aşa cum am arătat şi în materialul comunicat Ministerului Justiţiei cu această ocazie, ca şi în comunicările noastre din ultimii doi ani cu Ministerul Justiţiei, apreciem că întreaga reglementare naţională privind confiscarea produsului infracţiunii, consacrată în principal în prevederile legate de „confiscarea specială” şi „confiscarea extinsă”, aşa cum sunt acestea reglementate în Codul penal si Codul de procedură penală în vigoare, reclamă o intervenţie legislativa cuprinzătoare”, precizează DIICOT într-un comunica de presă remis vineri MEDIAFAX.

Direcţia transmite că apreciază demersul necesar pentru a alinia sistemul naţional de reglementare în materia confiscării produsului infracţiunii la standardele internaţionale si a spori eficienţa sistemului de drept penal românesc cu privire la deposedarea infractorilor de produsul infracţional.

DNA a transmis că propunerile formulate în cadrul proiectului de modificare a codurilor penale sunt, în mare, oportune, însă se impun unele observaţii tehnice, ce au fost trimise către Ministerul Justiţiei.

„DNA consideră că propunerile formulate sunt în cea mai mare parte oportune, dar că se impun unele observaţii de natură tehnică, ce au fost transmise către Ministerul Justiţiei”, a transmis, într-un răspuns pentru agenţia de presă MEDIAFAX, Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA).

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat, pentru agenţia de presă MEDIAFAX, că a trimis la Parchetul General, DNA, Consiliul Superior al Magistraturii şi la DIICOT proiectul de modificare a codurilor penale, precizând că aşteaptă sugestii şi propuneri până la data de 13 aprilie.

Ministerul Public a anunţat, miercuri, că apreciază propunerile făcute de Ministerul Justiţiei proiectului de lege privind Codul Penal şi Codul de Procedură Penală, ca fiind oportune şi în acord cu deciziile Curţii Constituţionale.

„În urma analizei şi studiului proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul Penal şi a Legii nr. 135/2010 privind Codul de Procedură Penală, precum şi pentru completarea articolului 79 din Legea nr. 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, Ministerul Public apreciază propunerile făcute de Ministerul Justiţiei ca fiind oportune şi în acord cu deciziile Curţii Constituţionale. Astfel, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a formulat un punct de vedere ce conţine observaţii preponderent de tehnică legislativă. Ministerul Public îşi exprimă convingerea că forma promovată de către autorul propunerii de act normativ va fi agreată şi de către ceilalţi actori implicaţi ulterior în procesul de legiferare”, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Public, remis, miercuri, MEDIAFAX.

DailyBusiness
20% din mașini nu trec de RAR. Ce nereguli găsesc inspectorii din ce în ce mai des
Spynews
Veste de ultimă oră pentru Bianca Drăgușanu și Chef Foa! Ce fac magistrații din București
Bzi.ro
Lora a făcut senzație pe plajă, la 43 de ani! Costumul de baie minuscul și poziţiile provocatoare au atras multe priviri! – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Cum a ajuns în faliment afacerea senatorului exclus de Diana Șoșoacă, pe care aceasta l-a numit „scursură trădătoare”. Dorin Petrea a împrumutat firma cu sume uriașe
Capital.ro
A murit cea mai iubită actriță a țării. Ne-a părăsit mult prea devreme. Odihnește-te în pace!
Playtech.ro
Studiu alarmant: bureții de vase eliberează milioane de microplastice și pun în pericol sănătatea și mediul. Cum te ferești
Adevarul
Migrația, noul pariu electoral al AUR, după modelul partidelor suveraniste din Vest
wowbiz.ro
ULTIMA ORĂ! Crimă la metrou! O tânără de 23 de ani a fost înjunghiată din senin și a murit pe loc: „Viața ei a fost curmată mult prea devreme”
Economica.net
Noua ordine mondială. Ce acord pregăteşte Trump cu Putin
Prosport.ro
FOTO. Asta e ultima fiță cu Bănel Nicoliță. S-a desfătat cu vin și cu o brunetă
kanald.ro
Protest național pe 8 septembrie! Sindicaliștii din educație cer boicotarea noului an școlar
Cancan.ro
De nerecunoscut! Cum arată Kate Middleton după tratamentul oncologic
iamsport.ro
Mircea Lucescu a răbufnit: ”Piața e invadată de produse străine, noi ce mai avem?”
MediaFlux
Bulgaria ia fața României! Gigantul european Rheinmetall va produce proiectile și praf de pușcă de 1 miliard de euro în țara vecină
stirilekanald.ro
Costi, soția lui și un alt cuplu, morți în urma unui accident rutier, în Germania. Noua mașină i-a devenit sicriu românului și familiei lui
Trecem mai devreme la ora de iarnă în 2025. Data la care se dă ceasul înapoi