DIICOT: Sechestru pe 100 de imobile pentru recuperarea unui prejudiciu de 9 milioane lei din evaziune fiscală

Procurori DIICOT și ofițeri de poliție judiciară au efectuat, miercuri, 11 percheziții domiciliare și la sediile unor societăți comerciale de pe raza municipiului București și a județului Ilfov, în cadrul unei acțiuni de destructurare a unei grupări specializate în evaziune fiscală și spălare de bani, prin importuri din China și Turcia de mărfuri la un preț subevaluat.
Alina Costache
06 dec. 2017, 15:41
DIICOT: Sechestru pe 100 de imobile pentru recuperarea unui prejudiciu de 9 milioane lei din evaziune fiscală

Potrivit unui comunicat al DIICOT, prejudiciul în acest caz se ridică la 9 milioane de lei, iar pentru recuperarea acestei sume, procurorii au instituit măsuri asigurătorii asupra a 100 de imobile, dintre care 94 de apartamente și 6 terenuri, care aparțin persoanelor fizice și juridice implicate.

Procurorii susțin că patru persoane au constituit un grup infracțional organizat, care a avut ca scop elaborarea unui mecanism evazionist complex constând în crearea unor lanțuri de tranzacționare artificiale, format din societăți comerciale cu comportament de tip „fantomă”, în vederea efectuării de importuri din China și Turcia la un preț subevaluat, în scopul sustragerii de la achitarea debitelor fiscale aferente comercializării mărfurilor pe piața internă de către adevărații beneficiari, care au aderat și sprijinit gruparea infracțională.

Grupul a acționat pe paliere infracționale, conform rolului și atribuțiilor stabilite în acest sens. Astfel, din primul palierul al grupării făceau parte trei societăți comerciale înființate și controlate de către doi dintre inițiatorii grupului, direct sau prin intermediul altor membri ai grupării.

Respectivele societăți nu au fost folosite în activități legale, ci au avut un comportament de tip „fantomă” de natură a simula tranzacții comerciale și a crea un avantaj fiscal beneficiarului real al tranzacției, fiind interpuse între furnizorul extern și societatea care reprezintă adevăratul beneficiar al tranzacției.

Practic, în cadrul acestui lanț de tranzacționare artificial, prima societate cu comportament de tip „fantomă” era cea care efectua importul unor bunuri/mărfuri la valori foarte mici în comparație cu valoarea de comercializare pe piață, pentru a plăti o valoare mai redusă a TVA aferentă în vamă.

Ulterior, pentru disimularea provenienței și pentru a crea aparența unor operațiuni comerciale reale și legale, mărfurile importate erau introduse succesiv pe un circuit scriptic de tranzacționare alcătuit din 1 — 2 societăți comerciale, controlate direct sau indirect de către membrii grupării, pentru crearea unui avantaj fiscal beneficiarului final, constând în generarea unei cheltuieli deductibile și a unui TVA mai mari decât cele din import, având drept scop diminuarea TVA de plată.

Pentru a preîntâmpina declanșarea unor eventuale controale de specialitate din partea organelor fiscale ca urmare a neplății la bugetul de stat a taxelor și impozitelor aferente creșterilor artificiale de preț a mărfurilor, societățile cu comportament de tip „fantomă” au declarat, la rândul lor, relații comerciale (achiziții/livrări) cu alte societăți cu comportament similar controlate de membrii grupării, în scopul diminuării TVA colectată rezultată din creșterea artificială a valorii bunurilor importate cu cea deductibilă aferentă acestor operațiuni.

Din cel de-al doilea palier al grupării făceau parte alte trei societăți comerciale controlate de către cetățeni turci, care aveau rolul de a comanda marfa de la furnizorul extern și de a stabili prețurile de facturare pe întregul circuit fictiv.

La sediul DIICOT—Structura Centrală au fost aduse 8 persoane la audieri.

Acțiunea a fost efectuată cu sprijinul Serviciului de Acțiuni Speciale a Poliției Capitalei și Inspectoratului de Poliție Județean Ilfov, cu suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale.

Citeşte şi Sechestru în dosarul Tel Drum: Liviu Dragnea îşi poate folosi două treimi din indemnizaţia de şef al Camerei Deputaţilor

 

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Mama adolescentului de 15 ani, care l-ar ucis pe Mario Berinde, deranjată de acuzațiile aduse: "Merg la un detector de minciuni"
Fanatik.ro
„Îți aduci aminte prima voastră interacțiune?” Simona Halep a vorbit despre relația care i-a schimbat viața
Capital.ro
Facturile românilor, tot mai greu de achitat. Una din cinci familii nu își mai acoperă cheltuielile din salariu
Playtech.ro
De ce cheltuim mai mulți bani atunci când plătim cu cardul. Explicația pentru senzația că „dispar” fără să ne dăm seama
Adevarul
Se vinde una dintre cele mai frumoase vile din București, fosta reședință a unui dirijor celebru: cât costă clădirea cu 29 de camere și capelă
wowbiz.ro
Iubitul Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză în râul Olt, s-a predat în Elveția. Vlad Bălțățeanu era căutat internațional
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Biserica Ortodoxă Română este îndoliată! S-a stins din viață preotul Nicu Moldoveanu. Când și unde va fi înmormântat
iamsport.ro
Legenda Stelei a dat verdictul după revenirea lui Reghecampf la FCSB: ”Am fost coleg cu el, nu poate”
MediaFlux
Putin amenință Europa cu atacuri nucleare. Rusia, pregătită să folosească focoasele strategice
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte