DIICOT verifică aspectele sesizate de „The Sun” referitoare la jucăriile asamblate de copii români

DIICOT face verificări privind aspectele semnalate de publicaţia "The Sun", care a scris că jucăriile-surpriză din interiorul ouălor de ciocolată ar fi fost asamblate de membrii unor familii sărace din nordul României pe sume derizorii.
Filip Stan
22 nov. 2016, 15:58
DIICOT verifică aspectele sesizate de

„DIICOT face verificări în ceea ce priveşte faptele relatate de publicaţia «The Sun». Nu e o autosesizare, nu a fost întocmit încă un dosar”, au declarat , pentru MEDIAFAX, reprezentanţi ai DIICOT central.

Timea Jurj, femeia din Carei despre care tabloidul britanic „The Sun” susţinea că îşi foloseşte copiii minori pentru a asambla ouă Kinder, a negat acuzaţiile şi a declarat că nimic din ce s-a scris nu este adevărat, totul fiind o înscenare. Timea Jurj a declarat, marţi, că ziariştii britanici i-au spus că vor să promoveze ouăle Kinder, pentru că în Anglia sunt foarte scumpe, şi vor să se vadă cum se fac acestea, de la început până la sfârşit, iar femeia a căzut în capcana lor.

„Nu e nimic adevărat din ce au scris cei de la ziarul din Anglia. A fost o înscenare, ziariştii respectivi i-au pus pe copii să stea cum vor ei, le-au zis să facă o poză şi cu mine. Şi din poză se vede cum copiii zâmbesc şi că stau la o poză. Nici vorbă să fi lucrat şi ei la asamblat ouăle Kinder sau că eu i-aş fi exploatat. Ziariştii din Anglia mi-au spus că vor să promoveze ouăle Kinder pentru că în Anglia sunt foarte scumpe şi vor să se vadă cum se fac acestea, de la început până la sfârşit. Am căzut în capcana lor. Şi pentru că avem copii minori au venit aceste acuzaţii, şi nu au mers la alte familii care nu au copii şi fac acelaşi lucru, pentru că nu i-a interesat”, a spus Jurj.

Aceasta a spus că doar ea singură asamblează ouă Kinder acasă, iar jurnaliştii britanici au fost aduşi la ea acasă de un taximetrist din Carei.

„Nu ştiu ce demersuri să fac acum împotriva celor de ziar, vreau doar ca viaţa mea să revină la normal. Sper ca ziariştii din Anglia să primească de la Dumnezeu ce merită pentru ce mi-au făcut”, a mai spus Timea Jurj.

Jucăriile-surpriză ce se găsesc în interiorul ouălor Kinder, ale companiei italiene Ferrero, ar fi fost asamblate de membrii unor familii sărace din nordul României pe sume derizorii, la montarea pieselor participând inclusiv copii, scriau reporterii ziarului The Sun. Copii, care au vârste de minim şase ani, ar fi fost plătiţi cu aproximativ un leu pe oră pentru a construi jucăriile-surpriză.

Familii sărace din oraşul Carei, judeţul Satu Mare, muncesc chiar şi 13 ore pe zi la domiciliu pentru a asambla cu atenţie jucăriile din plastic, toţi membri familiei participând la montarea pieselor.

Potrivit jurnaliştilor britanici de investigaţie, tatăl unuia dintre copii care lucrează la asamblarea jucăriilor a declarat că aceasta este „o muncă de sclav, dar ce altceva poţi face atunci când nu ai de ales”.

Pentru fiecare 1.000 de ouă Kinder pe care o familie le asamblează, aceştia sunt plătiţi cu suma de 20 de lei. Produsele sunt confecţionate de producătorul de ciocolată Ferrero şi apoi transportate la o fabrică din Carei, în nord-vestul României, unde sunt vândute mai departe. Familiile ar fi aprovizionate cu ouă şi componente de plastic de către o firmă românească, Prolegis, un sub-contractor al Romexa SA. În momentul în care echipa de investigaţii a încercat să contacteze firma distribuitoare, aceştia ar fi bocat accesul în fabrica din nordul României. La o oră după această întâmplare, un taxi a sosit la casa uneia dintre familiile angajate pentru asamblarea jucăriilor pentru a prelua de la aceştia toate materialele oferite anterior şi a-i anunţa că activitatea acestora s-a încheiat. Daniel Mureşan, angajat Romexa SA, responsabil cu activitatea desfăşurată în zona de nord, ar fi insistat asupra faptului că nu avea cunoştinţă de externalizarea activităţilor firmei.

„Este pentru prima dată când aflu despre acest lucru dar voi descoperi cine este responsabil, şi vom încheiata colaborarea cu fabricile implicate, dacă vom descoperi că acuzaţiile sunt adevărate”, a spus acesta pentru The Sun.

Prolegis, fabrica subcontractată de Romexp SA, a avut un câştig de aproape 600.000 de euro în 2015.

„Nu externalizăm piese ale jucăriilor. Cu siguranţă (jucăriile despre care vorbiţi, n.red) provin din alte părţi”, a spus reporterilor englezi directorul fabricii Prolegis, Marcel Bront.

Romexa SA, este o firmă care a înregistrat câştiguri de peste 4 milioane de euro, având înregistraţi doar opt angajaţi.

O sursă care lucrează la linia de produse Kinder ar fi declarat ziarului britanic că cei aflaţi la conducerea fabricii de ciocolată Ferrero nu cunosc ceea ce se petrece în România.

Ferrero a declarat anterior că garantează muncitorilor săi salariul minim pe economie şi interzice utilizarea copiilor în procesul de producţie.

Inspectoratul Teritorial de Muncă Satu Mare a declanşat, marţi, o anchetă în cazul familiei din Carei care asambla ouă Kinder, din primele cercetări reieşind că părinţii copiilor nu apar ca fiind angajaţi al celor două firme care desfăşoară această activitate.

Purtătorul de cuvânt al ITM Satu Mare, Ioan Flore, a declarat, marţi că inspectorii instituţiei verifică dacă salariaţii acestor firme au fost angajaţi cu forme legale, dacă firmele respectă prevederile Codului Muncii şi dacă sunt respectate normele de protecţie a muncii.

„Am declanşat o anchetă, două echipe de inspectori de la ITM Satu Mare au plecat la Carei şi Tăşnad pentru verificarea a două firme. Una are sediul social în Satu Mare cu punct de lucru în Tăşnad, iar cealaltă are sediul în Oradea şi punct de lucru în Carei. Numele salariaţilor apărute în presă nu figurează ca angajaţi la niciuna din cele două firme. Inspectorii ITM verifică dacă salariaţii acestor firme au fost angajaţi cu forme legale, dacă firmele respectă prevederile Codului Muncii şi dacă sunt respectate condiţiile de securitate şi sănătate în muncă, normele de protecţie a muncii. Din ce ştiu eu, contracte cu muncă la domiciliu am văzut doar în urmă cu mai mulţi ani, la o firmă de confecţii, nu este un tip de muncă foarte răspândit în judeţul Satu Mare”, a spus Flore.

Citeşte şi The Sun: Copii plătiţi cu 22 penny pe oră pentru a asambla jucăriile din ouăle de ciocolată. „E o înscenare”

 

DailyBusiness
Tanczos Barna: România nu-și poate permite să piardă încrederea recâștigată
Spynews
Tinerii care i-ar fi furnizat droguri lui Rareș Ion au fost trimiși în judecată. Maru și Pika se află în continuare în arest preventiv
Bzi.ro
Elena Gheorghe a făcut senzație în costum de baie, la 39 de ani! Câte operații estetice are cântăreața – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Anca Dimancea anunță vești proaste pentru multe zodii. Luna falsă aduce trădări și probleme de sănătate
Capital.ro
Codul Rutier 2025. Interzis pe parbriz. Iei amendă de 1.800 de lei și rămâi fără certificatul de înmatriculare
Playtech.ro
Ventilația încrucișată nocturnă, varianta rapidă prin care răcoreşti casa fără aerul condiţionat. Ce trebuie să faci exact?
DailyBusiness
Roamingul în afara Europei te poate costa scump. Ce recomandă ANCOM
Adevarul
Trump se teme că Iranul va deveni o „nouă Libie”: „Ar prefera o înțelegere”
wowbiz.ro
Ți se face pielea de găină! Mama Teodorei Marcu, distrusă de durere la aproape 3 săptămâni de când și-a pierdut fiica. Ipostaza sfâșietoare în care a fost surprinsă femeia
Spynews
Cum își răsfață Alex Bodi iubita, la Monaco! Afaceristul și Anca au atras din nou toate privirile / VIDEO
Spynews
Monica Tatoiu, jefuită în vacanță. Era în locuință când hoții au intrat peste ea. Femeia de afaceri a apelat la autorități
Evz.ro
Singurul loc din România unde șoferilor li se recomandă să nu se uite înainte
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
„Cea mai frumoasă femeie pe care am văzut-o”, implicată în afacerea de 150.000.000 de euro
kanald.ro
Răsturnare de situație în cazul asistentei moarte la Spitalului Județean Sibiu! Ce mărturisiri fac colegii ei
Cancan.ro
TRAGEDIE în lumea sportului! Vedetă a culturismului, ucisă cu ciocanul de soț 😱
Playsport.ro
Dan Negru: „E un miracol că mai existăm ca națiune, am avut şase imnuri”
Capital.ro
Serviciu militar! Decizie în România pentru cei de 18–45 ani. Ai termen să răspunzi 31 iulie
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Serena Williams, apariție îndrăzneață, în lenjerie intimă: „Crioterapie”
stirilekanald.ro
Doctoriță ucisă de iubit, tot medic! Au urmat zile întregi de chin pentru femeie. Cei doi lucrau la același spital
Adrian Alexandrov, dezvăluiri sfâșietoare despre micuța Eva. Copila suferă enorm de dorul Elenei Udrea: „Când vine mami?”
MediaFlux
Amenzi pentru chiriașii care nu au noua adresă în buletin. Legea a intrat deja în vigoare
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Bacalaureat 2025: prima generație care își poate vedea lucrările înainte de contestații