Diplomat american, condamnat la 40 de luni de închisoare. A vândut documente confidenţiale serviciilor

O fostă diplomată americană a fost condamnată marţi la 40 de luni de închisoare pentru că a minţit autorităţile în legătură cu contactele pe care le-a avut cu serviciile de informaţii chineze, cărora le-a vândut documente confidenţiale, informează AFP şi dpa.
Filip Stan
10 iul. 2019, 05:19
Diplomat american, condamnat la 40 de luni de închisoare. A vândut documente confidenţiale serviciilor

Candace Marie Claiborne, în vârstă de 63 de ani, care a pledat vinovată, a primit şi o amendă de 40.000 dolari.

Aflată în serviciul diplomatic american din 1999, ea se afla la post la Beijing şi Shanghai când a întâlnit, în 2007, doi agenţi ai serviciilor secrete chineze.

Ea a primit „zeci de mii” de dolari, în bani lichizi şi cadouri, în schimbul documentelor pe care le furniza părţii chineze, potrivit autorităţilor americane. Majoritatea cadourilor erau destinate unui tânăr a cărui identitate nu a fost dezvăluită, şi cu care diplomata convieţuia, potrivit Agerpres.

Copleşită de probleme financiare, Claiborne a fost arestată în 2017, dar nu a fost acuzată de spionaj. În aprilie anul acesta a acceptată să pledeze vinovată pentru fraudă şi pentru că a ascuns faptul că a avut legături cu agenţi ai unui stat străin.

Claiborne „avea acces la informaţii clasificate în calitate de angajat al guvernului american şi a abuzat de această încredere în detrimentul securităţii ţării noastre”, a explicat directorul adjunct interimar al FBI, John Selleck, potrivit Agerpres.

Oficialul american a subliniat, totodată, „ameninţarea constantă” pe care o constitue serviciile de informaţii chineze la adresa titularilor americani acreditaţi în domeniul securităţii.
Un fost membru al CIA, Kevin Mallory, a fost condamnat în mai la 20 de ani de închisoare pentru spionaj în favoarea Chinei.

Un alt fost membru al CIA, Jerry Chun Shing Lee, a pledat vinovat la începutul lunii mai pentru „conspiraţie” în vederea furnizării Chinei „de informaţii privind apărarea naţională”. El riscă condamnarea cu închisoare pe viaţă şi este bănuit că a contribuit la prăbuşirea reţelei CIA în China, între 2010 şi 2012.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Anisia Gafton își sărbătorește ziua de naștere! Ce urare emoționantă i-a făcut soțul ei, Serghei
Fanatik.ro
Gigi Becali le-a construit 25 de vile apropiaților săi: „Pe terenul meu din Pipera. Totul este cadou”
Capital.ro
Certificatul european de moștenitor simplifică succesiunile românilor. De unde se obține, cât costă și cât timp este valabil
Playtech.ro
Pieptăn, pieptene sau piaptăn? Care este forma corectă și de ce le confundă atât de mulți români
Adevarul
Ninel Peia propune ca România să fie împărțită în 9 județe cu nume inspirate din istorie, de la Apostolul Andrei la Regele Ferdinand
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O tânără de 27 de ani și-a pierdut viața după ce a mâncat ciuperci cumpărate din magazin
iamsport.ro
”MM nu și-a dat demisia, a fost forțat!”. Care ar fi, de fapt, motivul real din spatele plecării lui Mihai Stoica de la FCSB
MediaFlux
A venit iarna în România! Ninge în mai multe zone din țară, inclusiv în municipiul Brașov și Poiana Brașov. Condiții de iarnă pe mai multe șosele Video
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România