Direcţiile regionale ANAF vor verifica marile companii pe care direcţia pentru mari contribuabili nu a avut capacitatea să-i controleze

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a anunţat, marţi, că a decis un transfer de competenţe către structurile sale teritoriale, care primesc competenţe de verificare pentru 80 de mari contribuabili consideraţi cu risc fiscal ridicat şi care nu au fost verificati în perioadele anterioare de către direcţia specială pentru mari contribuabili a Fiscului, din cauza lipsei capacitãţii de inspecţie din anii precedenţi.
Filip Stan
11 apr. 2017, 17:19
Direcţiile regionale ANAF vor verifica marile companii pe care direcţia pentru mari contribuabili nu a avut capacitatea să-i controleze

Decizia a fost luată în urma unei analize efectuate de cãtre Directia Generalã Coordonare Inspectie Fiscalã din cadrul ANAF asupra marilor contribuabili administrati de la începutul acestui an de cãtre Directia Generalã de Administrare a Marilor Contribuabili, care a arătat că aproape jumãtate dintre marii contribuabili nu au fost verificati în perioadele anterioare.

Totuşi, aceşti contribuabili au fãcut obiectul unei analize de risc pe baza mai multor criterii precum riscul legat de preţurile de transfer, marja de profit, neconcordanţe între declaraţiile fiscale depuse şi tranzacţii cu firme inactive sau radiate.

„În urma acestei analize de risc, structurile de inspectie fiscalã din cadrul directiilor generale regionale ale finantelor publice vor primi competenţe pentru efectuarea de controale fiscale la un numãr de aproximativ 80 contribuabili mari cu risc fiscal ridicat. Totodatã, la nivelul Directiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili au fost incluşi în programul de activitate al structurilor de inspecţie fiscalã un numãr de 28 de contribuabili pe baza acestor criterii”, a precizat ANAF.

Măsura face parte din planul de măsuri pentru creşterea colectării la buget.

Preşedintele ANAF, Bogdan-Nicolae Stan, îi va prezenta premierului Sorin Grindeanu, la finalul acestei săptămâni, demersurile întreprinse pânã la data de 15 aprilie în vederea creşterii colectării la bugetul de stat, a anunţat luni instituţia fiscală, după o întâlnire între şeful Fiscului şi şefii direcţiilor regionale din instituţie.

În cadrul întâlnirii, preşedintele ANAF şi şefii de direcţii regionale au analizat stadiul implementãrii mãsurilor de creştere a colectării şi conformãrii voluntare.

„La sfârşitul acestei săptămâni, preşedintele ANAF urmează să-i prezinte prim-ministrului României, domnului Sorin Grindeanu, demersurile întreprinse pânã la data de 15 aprilie, conform planului de acţiune aprobat la începutul acestui an”, a precizat ANAF, într-un comunicat.

În 7 martie, ANAF a anunţat că va implementa până în 15 aprilie mai multe măsuri urgente pentru creşterea încasărilor la buget.

Concret, Fiscul va implementa 14 măsuri, între care consilierea contribuabililor pentru plata la timp a taxelor şi completarea corectă a declaraţiilor fiscale, îndrumarea contribuabililor pentru accesarea plăţii eşalonate a obligaţiilor fiscale, în cazul în care nu-şi pot plăti la timp taxele şi impozitele, extinderea serviciului „Spaţiul Privat Virtual” la persoanele juridice şi la alte entităţi fără personalitate juridică, poprirea pe conturi doar pentru suma datorată ANAF în cazul contribuabililor care sunt executaţi silit, iniţierea de acţiuni de control în domeniul comerţului on-line şi intensificarea controlului pentru a descoperi contribuabilii care înregistrează facturi false în contabilitate.

În cazul plăţii eşalonate, Guvernul anunţă anularea penalităţilor de întârziere, în cazul finalizării eşalonării. Măsura a fost aplicată de mai multe în ultimii ani, în condiţiile în care multe penalităţi impuse de inspectorii Fiscului sunt contestate în instanţă, iar până la o decizie definitivă privind valoarea datoriei către buget, sumele nu sunt încasate de către ANAF.

Preşedintele instituţiei a avut deja mai multe runde de discuţii pe această temă cu premierul Sorin Grindeanu, iar printre măsurile anunţate se numără şi anularea penalităţilor de întârziere, în cazul finalizării eşalonării, ce a mai fost deja aplicată în ultimii ani.

În cadrul discuţiilor, premierul a cerut măsuri pentru creşterea încasărilor.

Datele publicate de ANAF au sugerat o îmbunătăţire semnificativă a veniturilor bugetare în luna martie, în condiţiile în care, după primele două luni, încasările ANAF erau în scăderec u 0,9% faţă de aceeaşi perioadă din 2016.

Cifrele au stârnit îngrijorări la nivelul guvernului, iar premierul a cerut, în cadrul unor întâlniri cu ministrul Finanţelor şi cu şeful ANAF, măsuri pentru creşterea încasărilor.

Datele prezentate de ANAF sugerează că, după încasări foarte slabe în ianuarie, situaţia a dat semne de îmbunătăţire în februarie şi în martie.

Totuşi, situaţia este departe de ratele de creştere ale bugetelor publice prognozate de Guvern.

Pentru 2017, bugetul de stat prevede venituri totale de 117,1 miliarde lei, în creştere cu 15% faţă de nivelul înregistrat în 2016, iar bugetul general consolidat – care include toate bugetele, inclusiv cel de pensii şi cel de şomaj – are prevăzute venituri totale de 254,7 miliarde lei, mai mari cu 14% faţă de nivelul de anul trecut.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Dana Roba și-a dus fetițele din țară! Make-up artistul a plecat în vizită la sora ei
Fanatik.ro
Universitatea Craiova, la un pas să îl piardă pe Oleksandr Romanchuk: “Au fost nişte probleme la transfer! Pentru mine este un pas important”
Capital.ro
Se pregătește un partid pentru Călin Georgescu: Un brand autodefinit drept mesianic. Nu va renunța!
Playtech.ro
Se dau bani pentru elevi în România! Sumele ajung la mii de lei, cine beneficiază de ajutor
Adevarul
Va reuși UE să finanțeze Ucraina cu banii Moscovei? Ce spun eurodeputații români
wowbiz.ro
Veștile de care românii se temeau! Legea tocmai a fost publicată în Monitorul Oficial. Taxele și impozitele vor exploda începând cu ianuarie 2026
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Gestul impresionant pe care l-au făcut oamenii din Oradea, înainte ca medicul Sharma să își piardă viața. Sute de persoane s-au mobilizat pentru a-l ajuta
iamsport.ro
Șocant! Ce a pierdut un român în Donbas în urma războiului din Ucraina: 'Vor intra în posesia Rusiei'
MediaFlux
Lovitură pentru români! Facturile explodează la 1 ianuarie
stirilekanald.ro
Profesoară de 31 de ani, înjunghiată mortal de un elev din clasa a VIII-a! Un copil de numai 4 anișori a rămas acum orfan
TRAGEDIE! A MURIT! Florin Piersic: „Dumnezeu sa te aiba in paza”