Directiva privind drepturile de autor, adoptată. YouTube, Facebook şi Google News, cele mai afectate de noua legislaţie

Consiliul Uniunii Europene a adoptat, luni, Directiva privind drepturie de autor, ce presupune, între altele, că platformele online sunt responsabile pentru conţinutul încărcat de utilizatori, iar jurnaliştii trebuie să primească o cotă-parte din toate veniturile legate de drepturile de autor obţinute de editorii lor.
Iulian Tudor
15 apr. 2019, 13:36
Directiva privind drepturile de autor, adoptată. YouTube, Facebook şi Google News, cele mai afectate de noua legislaţie

Adoptarea acestei reforme înseamnă că statele membre ale Uniunii trebuie să o pună în aplicare la nivel naţional în termen de doi ani.

Directiva vizează să asigure aplicarea legislaţiei privind drepturile de autor de lungă durată şi în cazul mediului digital. YouTube, Facebook şi Google News sunt câteva din companiile de internet care vor fi cel mai mult afectate de noua legislaţie.

Directiva doreşte, de asemenea, să asigure faptul că internetul va rămâne un spaţiu de libertate a expresiei.

Directiva va consolida şansele deţinătorilor de drepturi, în special muzicieni, artişti interpreţi şi scenarişti („creatori”), ca şi ale editorilor de presă, de a negocia acorduri mai bune privind plata pentru utilizarea lucrărilor lor atunci când sunt încărcate pe platformele de internet.

În practică, platformele de internet devin responsabile în mod direct pentru conţinutul încărcat pe site-urile lor, iar editorii de ştiri vor primi automat dreptul de a negocia înţelegeri în numele jurnaliştilor lor pentru articolele utilizate de către agregatorii de ştiri.

Parlamentarii europeni au adoptat luna trecută proiectul Comisiei Europene, pentru a proteja industria creativă a Europei, care valorează anual 915 miliarde de euro (1.000 de miliarde de dolari) şi are 11,65 de milioane de angajaţi.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Anisia Gafton își sărbătorește ziua de naștere! Ce urare emoționantă i-a făcut soțul ei, Serghei
Fanatik.ro
Cine este Marialuisa Jacobelli, sexy jurnalista care i-a sucit minţile lui Jannik Sinner. Galerie foto
Capital.ro
Angajații mai au două minivacanțe până la sfârșitul anului 2026. Cum se leagă zilele libere de sărbători
Playtech.ro
Poți primi amendă dacă mașina Poliției circulă în spatele tău? Cum poate fi măsurată viteza ta
Adevarul
Simion, pus la zid de susținătorii lui Călin Georgescu: liderul AUR, acuzat că și-a trimis oamenii acasă, în loc să meargă la Arestul Central
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O tânără de 27 de ani și-a pierdut viața după ce a mâncat ciuperci cumpărate din magazin
iamsport.ro
Mihai Bendeac a dezvăluit de ce ”e imposibil” să aibă vreodată copii. Mărturie emoționantă: ”Trăind cu el, a fost ca și cum aveam un copil”
MediaFlux
Ce pensie are Rică Răducanu la 80 de ani. Suma pe care statul român i-o plătește lunar fostului fotbalist
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România