Directorul şcolii al cărei secretar a pierdut salariile unor profesori la jocuri de noroc, înlocuit

Directorul Şcolii Gimnaziale nr. 1 din localitatea bistriţeană Ilva Mică, al cărei secretar a pierdut salariile unor profesori la jocuri de noroc, a fost înlocuit din funcţie marţi, de Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Bistriţa-Năsăud, în urma unui audit făcut în unitatea de învăţământ.
Iulian Tudor
04 iun. 2013, 12:43
Directorul şcolii al cărei secretar a pierdut salariile unor profesori la jocuri de noroc, înlocuit

Şeful ISJ Bistriţa-Năsăud, Camelia Tabără, a declarat, marţi, corespondentului Mediafax că o comisie trimisă la Şcoala Gimnazială nr. 1 din Ilva Mică a constatat carenţe grave de organizare în privinţa activităţii casieriei şi a managementului riscului.

„Directorul Ilie Mare a fost înlocuit din funcţie. Am luat decizia luni, în Consiliul de Administraţie al şcolii, iar marţi a intrat în vigoare. Cum dânsul e profesor de geografie, am numit în locul său tot un profesor de geografie ca să nu perturbăm activitatea şcolară. Noul director a Lucian Pangrate”, a spus Tabără.

Ea a declarat că secretarul şcolii, Dănuţ Iurişniţi, care a pierdut salariile unor profesori la jocuri de noroc, a depus cerere de pensionare.

Familia secretarului s-a mobilizat, a luat împrumut şi a restituit toţi banii profesorilor. Din acest punct de vedere, situaţia e rezolvată„, a spus Tabără.

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Bistriţa-Năăud şi cei ai Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) au început, în 7 mai, o anchetă la Ilva Mică după ce secretarul Şcolii Gimnaziale nr. 1 din localitate a pierdut salariile unor profesori la jocuri de noroc.

Primarul comunei Ilva Mică, Aurel Horea, declara atunci că secretarul Şcolii Gimnaziale nr. 1, Dănuţ Iurişniţi, în vârstă de 63 de ani, a ridicat, înainte de Paşte, salariile a 12 profesori, care nu au carduri bancare, de la Trezoria Năsăud, apoi a pierdut banii, în total 11.000 de lei, la jocuri de noroc.

„Noi, Primăria Ilva Mică, suntem ordonatori principali de credite şi am virat banii pentru salariile de pe aprilie în contul Şcolii Gimnaziale Nr. 1 Ilva Mică ceva mai repede ca să aibă oamenii bani de Paşte. Cei care au carduri, peste 30 de angajaţi, au primit banii. Pentru cei care îi primesc pe state de plată s-a dus secretarul şcolii la Trezoreria Năsăud să îi ridice. Din câte am aflat, nu a mai ajuns cu banii la şcoală. I-a jucat la jocuri de noroc şi i-a pierdut. M-au sunat oamenii să se plângă, dar eu nu am ce face. Nu avea voie să meargă singur. Cred că directorul e de vină că nu a asigurat condiţiile legale pentru ridicarea banilor. Nu au decât să urmeze căile legale să-şi recupereze banii”, spunea Aurel Horea.

Potrivit sursei citate, Şcoala Gimnazială nr. 1 Ilva Mică nu are nici cutie de valori aşa cum prevede legea.

„Eu am avut nişte informaţii legate de ce se întâmplă la şcoală şi am insistat ca toţi profesorii să-şi deschidă carduri. Cei care m-au ascultat au avut bani de sărbători. Nu se poate să trimiţi un singur om să ridice banii şi să nu-i ţii în casă de valori. E interzis şi ilegal”, declara Aurel Horea.

Potrivit sursei citate, profesorii care au rămas fără bani au depus plângeri la Poliţia Ilva Mică.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Bistriţa-Năsăud, Antonela Pop, declara că secretarul şcolii este cercetat penal pentru delapidare.

Şeful ISJ Bistriţa-Năsăud, Camelia Tabără, declara, la rândul său, că şi instituţia pe care o conduce face propria anchetă.

Ulterior, însă, secretarul şcolii s-a împrumutat de la o bancă pentru a le restitui profesorilor salariile pierdute la jocuri de noroc.

DailyBusiness
VIDEO ALERTĂ pe Aeroportul Băneasa. Un avion de mic dimensiuni a ieșit de pe pista de aterizare. Traficul aerian a fost blocat
Spynews
Fiica Alinei Pușcaș va fi operată astăzi. Motivul pentru care Melissa va fi supusă intervenției. Fetița ei va fi anesteziată general
Fanatik.ro
Ce s-a ales de Dani Alves, unul dintre cei mai faimoși jucători din istorie. Ce face astăzi, la 7 luni de când a primit cea mai importantă veste din viața lui
Capital.ro
Drept de proprietate în România. Situația în care vecinul îți poate traversa curtea sau terenul. Legea te obligă să accepți
Playtech.ro
Dispozitivul care pare inofensiv, dar îți crește factura la energie cu peste 200 de lei pe lună
Adevarul
O mare companie metalurgică din România a fost cumpărată de miliardarul ucrainean Rinat Ahmetov
wowbiz.ro
Percheziții în lanț după moartea Ștefaniei Szabo! Anchetatorii au ridicat mașina doctoriței, dar și mai multe obiecte găsite în camera de gardă. Solicitarea importantă făcută de familia sa
Economica.net
Alertă în România după o mutare "perversă" a Rusiei
kanald.ro
Un tânăr din Vrancea se află în stare gravă după ce s-a răsturnat cu ATV-ul. Victima a fost transportată cu elicopterul la spital
iamsport.ro
Ilie Năstase nu se dezminte! Ce s-a întâmplat la prima înfățișare în procesul de divorț cu Ioana
MediaFlux
Cele mai mici tarife la energie electrică. Topul furnizorilor cu oferte în România
stirilekanald.ro
"N-a făcut nici infarct, nici AVC, plămânii ei...." De ce a murit, de fapt, Ștefania Szabo! Legiștii au făcut descoperirea
substantial.ro
Primul complex cu jocuri de cazinou din Emiratele Arabe Unite va avea conexiune rutieră cu Dubai