Dispare de tot o fabrică de 100 de ani, fostă emblemă a României. Investiții uriașe care pun orașul din inima țării pe harta expansiunii comerciale

Grupul Goldbach, condus de Elena Oancea și Florentin Avădanei, continuă extinderea rețelei sale de parcuri de retail prin achiziția unui teren al fostei fabrici de zahăr din Târgu Mureș, veche de peste 100 de ani, aflat anterior în proprietatea omului de afaceri Simon Maurer.
Filip Stan
07 iun. 2025, 22:53
Dispare de tot o fabrică de 100 de ani, fostă emblemă a României. Investiții uriașe care pun orașul din inima țării pe harta expansiunii comerciale

Această achiziție vizează dezvoltarea a două noi proiecte comerciale pe un teren de aproximativ 12.000 de metri pătrați. Unul dintre proiecte va avea un singur nivel și va ocupa circa 3.100 de metri pătrați, iar celălalt va include un etaj, cu o suprafață totală de aproximativ 4.300 de metri pătrați.

Zona beneficiază deja de prezența unui magazin Lidl, inaugurat în iunie anul trecut, iar noile dezvoltări vor include atât spații comerciale, cât și facilități precum sală de fitness, locuri de joacă pentru copii și sedii pentru servicii bancare, în cadrul unui concept de tip mixed-use. Documentația necesară pentru autorizarea proiectului este în curs, iar obținerea avizelor este estimată până în luna noiembrie.

Vezi și Se construiește prima fabrică mamut a lumii, mai mare decât orașul San Francisco. Sute de mii de angajați și o capacitate uriașă de producție

Terenul pe care se vor ridica noile spații face parte din fosta platformă industrială a fabricii de zahăr din Târgu Mureș, una dintre cele mai longevive unități de producție din județ, cu o activitate de peste 100 de ani. După ce unitatea și-a pierdut din profitabilitate, terenul a fost vândut în 2007 către Simon Maurer, care a început dezvoltarea unui ansamblu rezidențial important, format deja din peste 1.600 de apartamente, cu un plan de extindere până la 3.400 de locuințe.

Investiția în noul parc de retail este gestionată prin compania K2 Retail Properties, parte a grupului Goldbach. Această entitate se ocupă exclusiv de dezvoltarea proiectelor comerciale și este deținută integral de grupul controlat de soții Avădanei. Dezvoltarea se va realiza prin intermediul a două companii: K2 Tg Mureș și K2 Tg Mureș Gallery. Deși în prezent nu există alți parteneri implicați, reprezentanții Goldbach nu exclud atragerea unor investitori externi până la demararea lucrărilor, scrie profit.ro.

Suprafața achiziționată, de aproximativ 7.500 de metri pătrați, se încadrează în planul pe termen mediu al companiei de a dezvolta circa 33.000 de metri pătrați de spații comerciale până în 2027, printr-un total de 14 proiecte distincte. Compania și-a făcut debutul în piață în 2024, odată cu lansarea primului parc comercial sub brandul K2 la Râșnov, în județul Brașov. Acolo, spațiile au fost închiriate de retaileri precum Kik și Sinsay.

Tot anul trecut, K2 Retail Properties a format un parteneriat cu Mirel Rădoi, fost fotbalist și selecționer, prin care au achiziționat opt galerii comerciale în orașe precum Zărnești, Huși, Moreni, Motru, Oravița, Orăștie, Titu și Vălenii de Munte. Unele dintre aceste proprietăți au fost cumpărate direct de la Lidl, ca parte a unei strategii a retailerului german de a închiria spațiile în care funcționează.

În martie 2025, compania a inaugurat și proiectul Lidl Berceni, o etapă inițială în dezvoltarea unui parc comercial complex. Acesta include și o galerie comercială nealimentară, numită K2 Berceni, situată lângă magazinul Lidl. În această dezvoltare, soții Avădanei colaborează cu Patrick Borcea, fiul lui Cristian Borcea, fostul proprietar al clubului Dinamo București. Proiectul cuprinde o clădire de 2.400 metri pătrați, pe un teren de 10.000 metri pătrați.

Citește și Noua fabrică străină din România devine al treilea hub operațional major. Firma a creat 380 de locuri de muncă

După finalizarea celor 14 proiecte aflate în lucru, portofoliul companiei K2 Retail Properties va atinge o suprafață totală închiriabilă de circa 50.000 de metri pătrați, realizată prin investiții ce depășesc 36 de milioane de euro. În ultimii patru ani, grupul Goldbach a fost implicat și în proiecte dezvoltate pentru retaileri mari, precum Kaufland, Lidl și Penny, în 12 localități din România, acoperind împreună o suprafață totală de aproximativ 240.000 de metri pătrați.

DailyBusiness
Cine ar putea fi potențialii candidați la președinție la alegerile din 2028 în SUA
Spynews
Încă o despărțire în casa Mireasa! Maria și Valentin au încheiat relația: „Nu a fost capabil”
Fanatik.ro
Meriton Korenica și Valentin Crețu, titulari în derby-ul Dinamo – FCSB! Echipele de start. Update exclusiv
Capital.ro
Alexandru Rogobete avertizează asupra unui nou val de plecări ale medicilor: Soluția nu este să tăiem veniturile
Playtech.ro
Ce nu ai voie să faci în primul an de permis. Regulile pentru șoferii începători în 2026
Adevarul
Miracolul în Nepal: al treilea muncitor a fost scos în viață dintr-un tunel, după zece zile. „Una dintre cele mai mari operațiuni de salvare din secolul XXI”
wowbiz.ro
Anda este adolescenta din Gorj care a murit la scurt timp după ce a ajuns la spital! Fata de 14 ani a fost adusă în stare gravă, în urma unor complicații
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O tânără însărcinată în 15 săptămâni și-a pierdut viața după ce și-a prins părul într-un kart. Cum s-a petrecut tragedia
iamsport.ro
Fostul finanțator din Liga 1 acuză direct: ”Mihai Rotaru e tot Gigi Becali! Coelho nu face schimbările la Craiova”
MediaFlux
Răsturnare de situație în războiul din Ucraina. Putin a ordonat încetarea atacurilor Update: Zelenski oferă reciprocitate
stirilekanald.ro
VIDEO Cresc prețurile la alimente și energie. Presiune tot mai mare pe bugetele românilor