Dispare triunghiul reflectorizant. Amendă de 1.000 de lei pentru cine nu va avea noul gadget la bord

Spania renunță la triunghiul de semnalizare: de la 1 ianuarie 2026, șoferii vor fi obligați să folosească lampa luminoasă V-16, considerată mult mai sigură și capabilă să reducă accidentele secundare. Noile reguli vor aduce amenzi între 80 și 200 de euro pentru cei care nu respectă legea.
Viorel Dobran
31 dec. 2025, 17:28
Dispare triunghiul reflectorizant. Amendă de 1.000 de lei pentru cine nu va avea noul gadget la bord

S-a terminat cu triunghiul reflectorizant de semnalizare: un nou echipament va deveni obligatoriu în Spania, de la 1 ianuarie 2026. De la această dată, toate vehiculele înmatriculate în această țară vor trebui să fie echipate cu o baliză de semnalizare de urgență V16. Acest dispozitiv înlocuiește complet utilizarea triunghiurilor reflectorizante tradiționale.

Baliza V16 este un dispozitiv portabil cu lumină intermitentă de culoare galbenă, vizibilă la 360 de grade și utilizat pentru a semnaliza un vehicul oprit în situație de urgență sau avarie. Spre deosebire de triunghiuri, modelul conectat transmite automat poziția exactă a automobilului către platforma DGT 3.0, sistemul oficial al Direcției Generale de Trafic din Spania, oferind astfel o mai bună vizibilitate a incidentelor și sprijin în gestionarea traficului, scrie publicația Majorca Daily Bulletin.

Conform normelor actualizate, numai balizele V16 certificate și conectate sunt recunoscute legal ca mijloc de semnalizare a vehiculului staționat. Dispozitivele care nu sunt conectate sau nu fac parte din lista de produse omologate de DGT nu vor fi considerate conforme cu noile cerințe. În practică, aceasta înseamnă că elmiminarea totală a triunghiurilor reflectorizante ca echipament obligatoriu pentru autoturismele înmatriculate în Spania se va produce odată cu intrarea în vigoare a noii reguli.

Potrivit mai multor site-uri care comercializează aceste dispozitive, prețul lor este în jur de 30-40 de euro.  Obligația de a purta baliza V16 conectată se aplică tuturor vehiculelor cu motor înmatriculate în Spania, incluzând autoturisme, vehicule mixte, transportoare de marfă și autobuze. Excepțiile vizează, de regulă, motocicletele și bicicletele, deși autoritățile recomandă și pentru acestea purtarea balizei pentru siguranță sporită.

Pentru vehicule înmatriculate în străinătate, legea prevede că se pot folosi în continuare echipamentele de semnalizare valabile în țara de origine, cum ar fi triunghiurile reflectorizante, pe perioada șederii în Spania.

Autoritățile spaniole au subliniat că baliza trebuie păstrată în interiorul vehiculului într-un loc accesibil și că, în situația unei defecțiuni sau accident, aceasta trebuie plasată pe partea superioară a caroseriei pentru a maximiza vizibilitatea către ceilalți participanți la trafic.

Amendă de la 80 la 200 de euro

Neconformitatea cu noile reguli poate atrage sancțiuni administrative. Conform legislației rutiere spaniole, lipsa balizei V16 conectate poate fi considerată contravenție și sancționată cu o amendă cuprinsă între 80 și 200 de euro.

Autoritățile recomandă proprietarilor să verifice periodic starea de funcționare a dispozitivului, pentru a evita sancțiuni și pentru a se asigura că acesta poate fi utilizat în mod eficient atunci când este necesar.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Cine i-ar fi deschis frizeria lui Ionuț Mocăniță de la Insula iubirii, de fapt. Ispita Rebecca Toma l-a dat de gol
Fanatik.ro
Lovitură majoră în vestiarul lui U Cluj: Dan Nistor s-a supărat și vrea să plece! FANATIK a aflat toate detaliile
Capital.ro
Noi reguli pentru facturile restante și eșalonarea plăților. Deconectarea de la curent, gaze și internet pentru datorii mici ar putea fi interzisă
Playtech.ro
Peste jumătate dintre comunele mici din România ar putea fi comasate. Reforma vizează și orașele mici. Ce se întâmplă cu primăriile
Adevarul
Drone fabricate în România cu tehnologie testată pe frontul din Ucraina. Proiectul de 200 de milioane de euro care ar putea schimba industria de apărare
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă în Spania! Un polițist și-a pierdut viața și altul a fost vătămat în urma exploziei unui rucsac
iamsport.ro
Uluitor! Verdictul despre Gică Hagi și Marius Lăcătuș dat de cel mai mare antrenor român din toate timpurile
MediaFlux
Vești bune pentru milioane de români! Mecanismul pentru stingerea plăților restante ale administrațiilor publice locale, aprobat. Cine nu mai este obligat să plătească
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România