DNA a descins miercuri la Autoritatea Vamală Română. UPDATE. Percheziţii la doi procurori importanţi

DNA a descins miercuri dimineață la Autoritatea Vamală Română și în Portul Constanța, vizând o rețea de vameși, inclusiv o presupusă schemă prin care un ordin de misiune ar fi fost emis retroactiv în fals pentru a salva permisul de conducere al unui angajat al Autorității prins de poliție că folosea ilegal girofarul.
Andrei Ene
13 mai 2026, 20:03
DNA a descins miercuri la Autoritatea Vamală Română. UPDATE. Percheziţii la doi procurori importanţi

UPDATE: Procurrii Parchetului General au făcut, miercuri, 13 percheziţii într-un dosar de trafic de influenţă şi alte infracţiuni de corupţie, care ar fi fost comise în perioada decembrie 2025 – mai 2026. Sunt vizate atât domiciliile unor persoane, cât şi instituţii publice.

”În cursul zilei de astăzi, 13 mai 2026, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de urmărire penală au coordonat punerea în executare a 13 mandate de percheziţie domiciliară. Percheziţiile au fost realizate la domiciliile unor persoane fizice şi la sediile unor instituţii publice, într-un dosar penal  în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă, precum şi alte infracţiuni de corupţie”, anunţă, miercuri seară, Parchetul General, într-un comunicat de presă.

Teodor Niță

Potrivit procurorilor, faptele ar fi fost comise în perioada decembrie 2025 – mai 2026.

”În cadrul acestor activităţi sunt vizate mai multe persoane, faţă de care există suspiciuni rezonabile privind implicarea în activitatea infracţională investigată, urmând ca probele administrate în cauză să clarifice eventualele fapte şi participaţia fiecăreia dintre acestea”, au precizat procurrii Parchetului General.

UPDATE. Potrivit unor surse judiciare, perchezițiile procurorilor SUPC sunt în prezent în desfășurare.

Procurorii SUPC fac percheziții la Gigi Valentin Ștefan, Procuror General de la Parchetul de pe lângă  Curtea de Apel Constanța și la procurorul Teodor Niță, tot de la Parchetul de pe lângă  Curtea de Apel Constanța.

Gigi Valentin Ștefan

Surse judiciare susțin că sunt vizate potențiale fapte de corupție.

Procurorul Gigi Valentin Ștefan a gestionat succesiv structurile de parchet din Constanța.

În luna august 2024, Secția pentru Procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a respins propunerea de numire a lui Ștefan în funcția de procuror general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța.

Numele său și al procurorului Teodor Niță au fost menționate public în contextul dosarului penal al fostului șef CNAS, Lucian Duță. Judecătoarele de caz au inclus în motivarea condamnării acuzații la adresa celor doi procurori privind hărțuirea unor martori cheie. În replică, magistrații constănțeni au respins acuzațiile și au înaintat o plângere disciplinară la CSM împotriva judecătoarelor respective.

Direcția Națională Anticorupție (DNA) a descins miercuri dimineața la Autoritatea Vamală Română (AVR) și în Portul Constanța, fiind vizată, potrivit surselor, activitatea unei rețele de vameși.

DNA a descins miercuri la Autoritatea Vamală Română

Potrivit surselor apropiate anchetei DNA, citate de G4Media, aceasta ar urmări și felul în care Autoritatea Vamală a emis retroactiv un ordin de misiune pentru a „salva” carnetul de conducere al unui angajat.

Citește și : Percheziţii ample în vămi, Murfatlar revine în atenţia autorităţilor. Directorul Vămii Galaţi, adus cu mandat la Bucureşti

Cu o lună în urmă, un oficial AVR și consilierul de la cabinet se duceau la Galați, fiind opriți de poliție în județul Ialomița deoarece se deplasau cu girofarul și sirenele pornite.

Consilierul a rămas fără permis pentru că nu a putut motiva uzul sistemelor de urgență, contestând ulterior în instanță măsura și depunând, în fals, un ordin de misiune emis ulterior, care să justifice folosirea girofarului.

Astfel, DNA acuză că s-ar fi făcut o adresă de intervenție rapidă către Autoritatea Vamală după intervenția poliției, care ar fi emis retroactiv în fals ordinul de misiune depus la instanță ca probă.

Perchezițiile din Portul Constanța vin la mai bine de un an de la descinderile în forță în urma cărora au fost reținuți mai mulți directori ai Portului, pentru luare de mită.

Potrivit dosarului deschis de DNA în februarie 2025, în perioada 2024 – 2025, mai mulți oameni de afaceri și reprezentanți ai unor societăți comerciale ar fi promis și ar fi remis funcționarilor publici, între care șefi ai Portului Constanța, sume de bani cuprinse între 2.000 de euro și 100.000 de euro, precum și alte bunuri, pentru a le oferi susținere și pentru a fi ajutați să își dezvolte afacerile pe care le desfășoară în zona Portului Constanța.

În concret, oamenii de afaceri și reprezentanții societăților comerciale ar fi urmărit prin aceste demersuri următoarele:
– facilitarea la nivelul conducerii C.N. Administrația Porturilor Maritime S.A. Constanța a procedurilor necesare realizării cesionării unor bunuri imobile și intabularea ulterioară a acestora pe numele unei societăți comerciale;
– urgentarea îndeplinirii actelor necesare în vederea avizării și aprobării la nivelul C.N. Administrația Porturilor Maritime S.A. Constanța a unui racord de cale ferată;
– îndeplinirea actelor necesare în vederea prelungirii unui contract de colectare a deșeurilor încheiat de aceeași companie națională în beneficiul societății deținute de unul dintre inculpați;
– asigurarea accesului exclusiv al unor societăți comerciale la anumite dane;
– câștigarea unor licitații și atribuirea preferențială a unor contracte precum: „Umpluturi și sistematizare teritoriu aferent Danei 99 din zona fluvio –maritimă a Portului Constanța și organizarea execuției lucrărilor”, „Extinderea cheurilor Danelor 10 și 12 din zona Midia, inclusiv consolidări în spatele cheurilor”, „Realizare cheu estacadă în zona Danei 97 în Portul Constanța și organizare de șantier”, „Dragaj de investiții în Porturile maritime”, „Lucrări de întreținere a drumurilor și platformelor de circulație cu îmbrăcăminte din beton în porturile maritime”, „Drum de legătură est-vest rădăcină mol IV-V și organizarea execuției lucrărilor”;

Citește și : Marian Vanghelie, trimis în judecată de DNA în al doilea dosar „Economat”. Prejudiciul se ridică la peste 120 de milioane de lei

– aprobarea unor proiecte care vizează extinderea operațiunilor desfășurate de unele societăți comerciale, cum ar fi: „Terminal de produse lichide – Port Constanța – Dana 97”;
– urgentarea procedurilor de plată a unor facturi fiscale emise de societățile comerciale pentru lucrările efectuate;
– închirierea / concesionarea de terenuri în regim preferențial;
– angajarea unor persoane în cadrul C.N. Administrația Porturilor Maritime S.A. Constanța.

Sumele de bani ce ar fi fost promise de către oamenii de afaceri, în contextul menționat anterior, sunt estimate la aproximativ 6.000.000 de euro.

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Mihai Pintilii, la mare căutare după despărțirea de FCSB! Ce club îl dorește pe fostul secund al roș-albaștrilor
Capital.ro
Prognoze îngrijorătoare pentru vară: El Niño și impactul asupra turismului
Playtech.ro
Cât primești pe un gram de aur vechi în Istanbul. Unde ieși mai bine la bani, ce spun cei care au încercat în România şi în Turcia
Adevarul
De ce un apartament din 1975 poate fi mai valoros decât unul nou
wowbiz.ro
Ce se întâmpla în viața medicului rezident găsit mort la Spitalul Floreasca! Lovitura pe care o primise cu două săptămâni înainte de moarte
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Drona care a bubuit în Portul Constanța ar fi a Ucrainei! Anunțul făcut de Marina Ucraineană, la scurt timp după eveniment. Reacția președintelui Nicușor Dan
iamsport.ro
Susține că unul dintre marile partide politice din România ar urma să se desființeze: ”Asta o să se întâmple!”
MediaFlux
Eugen Tomac confirmă lista de miniștri. Cum ar putea arăta guvernul cu trei vicepremieri
stirilekanald.ro
(P) Fibre și bacterii bune: care este diferența și cum le alegi corect pentru tranzitul intestinal  
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți