DNA a prelungit controlul judiciar în cazul primarului Antal Arpad

DNA a prelungit măsura controlului judiciar față de Antal Arpad, primarul municipiului Sfântu Gheorghe, în aceleași condiții, inclusiv cu interdicția de a-și exercita funcția de edil și de a părăsi țara. Antal Arpad este acuzat de utilizarea în alte scopuri a creditelor garantate din fonduri publice.
Iulian Tudor
15 apr. 2016, 13:51
DNA a prelungit controlul judiciar în cazul primarului Antal Arpad

Măsura a fost prelungită începând cu 18 aprilie pentru o perioada de 60 de zile și conține aceleași obligații, a declarat vineri Livia Săplăcan, purtătorul de cuvânt al DNA, pentru Agerpres.

Livia Săplăcan a precizat că Antal Arpad a făcut cerere de înlocuire a uneia dintre obligații, respectiv cea prin care i se stabilește să nu exercite funcția de primar, urmând ca procurorul să decidă asupra acestei solicitări.

În 18 februarie, DNA a anunțat că Antal Arpad a fost plasat sub control judiciar, având printre obligații să nu exercite funcția de primar, el fiind acuzat de utilizare în alte scopuri a creditelor garantate din fonduri publice sau care urmează să fie rambursate din fonduri publice, dacă fapta este săvârșită în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite.

De asemenea, procurorii anticorupție au mai dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de SC Tractebel Engineering, pentru complicitate.

În 26 octombrie 2009, printr-o hotărâre, Consiliul Local al municipiului Sfântu Gheorghe a aprobat contractarea unei finanțări rambursabile externe de 12 milioane euro de la Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare — BERD, stabilind ca rambursarea creditului să se efectueze în 10 ani cu o perioadă de grație de 3 ani și o perioadă de 7 ani rambursare principală de la unitatea creditoare.

Totodată, prin aceeași hotărâre, Consiliul Local a stabilit că suma contractată va fi utilizată în scop de investiții, pentru modernizarea orașului, respectiv modernizarea unor străzi, trotuare, reabilitarea iluminatului public, amenajarea unor piste de bicicliști, amenajare parcări.

DNA arată, într-un comunicat transmis la acea dată, că, ulterior, la 3 noiembrie 2010, între primărie și BERD a fost încheiat un contract de credit pentru acordarea unui împrumut care nu va depăși 12 milioane euro, în legătură cu proiectul ”Reabilitarea străzilor și iluminatului public din orașul Sfântu Gheorghe”.

Potrivit DNA, anterior acestei date, Antal Arpad a depus diligențe în vederea încheierii unui contract de consultanță cu SC Tractebel Engineering SA, având ca obiect prestarea unor servicii de consultanță în vederea întocmirii documentației necesare atribuirii unui contract pentru întreținerea infrastructurii urbane.

„Societatea respectivă a întocmit și caietul de sarcini, în care a inserat anumite condiții care au înlesnit câștigarea licitației de către o asociere de trei firme. În acest context, pentru a favoriza societățile comerciale care au fost desemnate să execute lucrările și în conivență cu societatea de consultanță Tractebel Engineering, Antal Arpad a schimbat destinația sumei de 4.248.728,15 euro pentru a fi utilizată în alte scopuri decât cele pentru care s-a contractat creditul, provocând de asemenea și un prejudiciu bugetului local de 549.312,14 euro fără TVA. Acest lucru a fost posibil ca urmare a unei decizii unilaterale a primarului, care nu a fost adusă la cunoștința Consiliului Local și nici Ministerului Finanțelor Publice, prin care a fost diminuat numărul obiectivelor de investiții pentru care Consiliul Local a aprobat contractarea împrumutului rambursabil”, au reținut anchetatorii.

Procurorii susțin că, urmare a aceleiași decizii nelegale, în contractul încheiat cu asocierea câștigătoare a licitației s-a prevăzut suma de peste 3,6 milioane euro reprezentând servicii de întreținere, suma de aproape 342.000 euro fără TVA a fost alocată unor servicii de proiectare, iar 250.000 euro au fost indisponibilizați la dispoziția executantului pentru eventualele litigii/arbitraje și lucrări de urgență.

„Or, potrivit Legii 273/2006, cheltuielile cu serviciile de întreținere și de proiectare nu pot face obiectul investițiilor publice de interes local finanțate din fonduri rambursabile, iar litigiile se suportă din fondurile proprii ale executantului, în timp ce lucrările de urgență se suportă din fondul de rezervă al bugetului local. Toate aceste destinații nu au fost aprobate de către Consiliul Local, respectiv nu au fost prezentate Comisiei de Autorizare a Împrumuturilor Locale din cadrul Ministerului Finanțelor Publice. De asemenea, în caietul de sarcini întocmit de SC Tractebel Engineering SA, printre altele, i s-a impus primăriei obligația de a acorda asocierii respective un avans de 1.709.839,35 euro. Mai mult, în cadrul proiectului, firma de consultanță a fost desemnată consultant și diriginte de șantier”, au constatat procurorii.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Mama Mihaelei Rădulescu s-a stins din viață! Vedeta a revenit de urgență în România
Fanatik.ro
La 4 ani de la retragerea din activitate, Ana Maria Brânză face un anunț neașteptat. Cum se simte acum, de fapt ”Am început să caut ajutor”
Capital.ro
Doliu în televiziune! Cel mai frumos actor actor s-a stins din viață. Toată lumea l-a văzut în seriale la TV
Playtech.ro
Câţi de 9 vezi în imaginea de mai jos: ai 20 de secunde la dispoziţie pentru a da răspunsul corect
Adevarul
Putin s-a adresat națiunii având în spate o hartă uriașă a Rusiei. Cum stau lucrurile în realitate pe câmpul de luptă din Ucraina, potrivit analiștilor
wowbiz.ro
Primele imagini cu Mihaela Rădulescu, la capela unde este depus sicriul mamei sale. A venit de la Monaco cu o zi înainte de înmormântare, după un zbor cu întârziere | EXCLUSIV
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Ultimul mesaj postat de Mălina, tânăra de 27 de ani care și-a găsit sfârșitul după ce ar fi căzut de la etajul 7 al unui bloc din Oradea. Era jurnalistă și pasionată de fotografie
iamsport.ro
Bölöni l-a numit ”cel mai bun din Europa” pe fotbalistul Generației de Aur: ”Peste Beckenbauer! Era elegant și eficace”
MediaFlux
Cum a ajunbs România bătaia de joc a importatorilor. Mâncăm "furaje pentru animale"
stirilekanald.ro
Profesoară de 31 de ani, înjunghiată mortal de un elev din clasa a VIII-a! Un copil de numai 4 anișori a rămas acum orfan
DOLIU! A MURIT! PEPE „drum bun printre stele”… vestea a venit ca un trăznet