DNA, chemat la fotbal: Preşedintele de la Pandurii, dat afară pentru suspiciuni de blat

Adunarea Generală a Acţionarilor de la Pandurii Tg Jiu îl bănuieşte pe Eugen Pârvulescu de implicare necurată la meciul pierdut de echipa la care chiar el este preşedinte şi l-a suspendat din funcţie. Meciul al cărui rezultat i se pune în cârcă este Pandurii-U Cluj, 0-1, iar perioada în care Pîrvulescu nu-şi va mai îndeplini sarcinile de serviciu conform funcţiei este de trei luni, anunţă Digi Sport.
Filip Stan
29 apr. 2015, 11:29
DNA, chemat la fotbal: Preşedintele de la Pandurii, dat afară pentru suspiciuni de blat

UPDATE: „Nu pot să cred aşa ceva! E cea mai mare idioţenie posibilă pe care puteam să o aud pe anul ăsta. Se umbreşte munca antrenorilor, a jucătorilor care au fost pe teren. Toată lumea a văzut că ne-am dat viaţa pe teren, Pandurii au avut şi ei un joc foarte bun, dar nu au putut să marcheze. S-a povestit după aia că noi le-am dat punctele Stelei, dar am jucat foarte bine şi cu Steaua şi lumea nu a mai avut ce să zică. Mai mare idioţenie ca asta nu am auzit”, a precizat Vlad Munteanu, administratorul special al clubului Universitatea Cluj.

„Astăzi a avut loc Adunarea Generală a Acţionarilor în cadrul căreia am fost suspendat din funcţia de preşedinte până la 29 iulie. Mi s-a comunicat că sunt suspect de blat la meciul pierdut cu Universitatea Cluj. Mi s-a transmis că sunt suspendat până la finalizarea anchetei, pentru că se va realiza o anchetă în acest caz”, a afirmat Pîrvulescu.

Partida Pandurii Târgu Jiu – Universitatea Cluj, disputată la 20 aprilie 2015, în cadrul etapei a XXVII-a a Ligii I, s-a încheiat cu scorul de 0-1. Golul a fost marcat de Nuno Viveiros, în mintul 71. În minutul 53, Pandurii Târgu Jiu a ratat un penalti prin Mihai Roman, după ce Bambara a comis henţ în careu.

Eugen Pârvulescu a revenit la Pandurii la începutul acestui an după ce sezonul trecut a fost, din septembrie până în decembrie, preşedintele clubului U Cluj. Informaţia suspendării sale din funcţie a fost confirmată de cel în cauză, dar nu a vrut să dea nicio declaraţie.

„Lunile petrecute la U Cluj au fost pentru mine printre cele mai energice şi frumoase din cariera mea de conducător. Dar vreau să mă întorc la Pandurii pentru a continua munca începută acolo”, declara Pîrvulescu la finele lunii decembrie 2014.

PE 20 martie 2015, Pandurii a fost învinsă susprinzător pe teren propriu de U Cluj, printr-un gol marcat uşor de Nuno Viveiros. În acelasi meci, în minutul 53, MIhai Roman a ratat un penalty.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Incident terifiant pe strada pe care locuia Gheorghe Dincă! Un copil, la un pas de a fi răpit de trei bărbați aflați într-o dubă roșie
Fanatik.ro
Cristiano Ronaldo s-a retras OFICIAL de la naționala Portugaliei. Prima reacție a selecționerului Jorge Jesus. Update
Capital.ro
Premierul Luca Niculescu confirmă: Va exista o mărire de pensii în 2027. Ce spune despre procentul majorării
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Putin nu mai are încredere în Trump și vrea să intensifice atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un român de 34 de ani și-a pierdut viața subit pe un șantier de lângă Veneția. Alți doi colegi ai săi au ajuns la spital
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Se dau ajutoare pentru pensionari și familii. Sprijin financiar sezonier între 300 şi 1.200 de lei
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT