DNA: Ovidiu Munteanu, CASMB, a dat dispoziţie să nu se acorde prioritate asiguraţilor imobilizaţi

Ovidiu Munteanu, managerul Direcției Relații Contractuale a Casei de Asigurări de Sănătate a Municipiului București, și președintele CASMB, Lucian-Vasile Bara, au fost indignați de faptul că o parte dintre asigurați au venit, în data de 6 iunie, să depună personal dosarul la CASMB, cel dintâi dând dispoziție să nu se acorde prioritate asiguraților imobilizați, se arată în referatul prin care DNA cere arestarea a 14 inculpați.
Filip Stan
01 sept. 2017, 16:11
DNA: Ovidiu Munteanu, CASMB, a dat dispoziţie să nu se acorde prioritate asiguraţilor imobilizaţi

„În ziua de 6 iunie 2017, inculpații Bara Lucian-Vasile (președintele CASMB) și Munteanu Ovidiu (managerul Direcției Relații Contractuale) au fost indignați de faptul că o parte dintre asigurați, în special cei aduși de (…), au venit să depună personal dosarul la CASMB, situație în care au hotărât că nu le vor acorda prioritate în raport cu avocații care depuneau sute de dosare. Ulterior, inculpatul Bara Lucian-Vasile a respins cererile asiguraților care au venit aduși de ambulanțe, deși a văzut că erau în stare gravă și cunoștea că avocații au depus dosare în numele unor pacienți fictivi”, se precizează în document.

Potrivit sursei citate, în aceeași zi, Munteanu a dat dispoziție telefonică să nu se acorde prioritate la coadă pentru asigurații imobilizați pe tărgi sau în scaune.

„În aceeași zi, la ora 08:49:15, inculpatul Munteanu Ovidiu a dat dispoziție telefonică (…) pentru funcționara care identifica pacienții din ambulanțe să nu se acorde prioritate la coadă pentru asigurații imobilizați pe tărgi sau în scaune. (…) Concomitent cu această decizie, la ora 08:51:46, avocatul (…) i-a comunicat telefonic (…) inculpatei Costică Maria că se afla la coadă înaintea bolnavilor nedeplasabili, prilej cu care și-a exprimat mulțumirea că va depune înaintea acestora. (…) În timp ce persoanele bolnave se aflau la coadă, în spatele avocaților, la ora 09:06:06 (…) și, respectiv, la 09:08:29 (…), inculpata Costică Maria discuta la telefon pentru întocmirea unor dosare către persoane care nu solicitaseră și nici nu aveau cunoștință în acel moment că urmează să primească îngrijiri medicale la domiciliu”, arată procurorii, conform Agerpres.

Aceștia subliniază că, la nivelul CASMB, contrar prevederilor legale care menționează că prioritizarea cererilor se face după data cererii, felul afecțiunii și gradul de dependență al bolnavului, a fost introdus un criteriu suplimentar — numărul de înregistrare a cererii din aceeași dată, astfel încât persoanele care depun cereri în aceeași zi nu sunt departajate numai în funcție de gravitatea stării medicale, ci și după numărul de ordine de la coada comună organizată de această instituție publică, „cu consecința unei competiții degradante pentru ființa umană”.

În ceea ce privește infracțiunile de trafic de influență și folosire a influenței în exercițiul funcției publice de conducere în scopul obținerii de foloase necuvenite reținute în legătură cu activitatea infracțională a inculpaților Nicolae Sergiu Ciobanu și Marian Burcea, DNA arată că Ciobanu a afirmat că „el îndeplinește acest rol și pentru alți oameni de afaceri, de la care ia salariu în fiecare zi de 30 a lunii”.

„Pe parcursul urmăririi penale, inculpatul Ciobanu Nicolae-Sergiu i-a cerut (…) în mai multe rânduri sume de bani, cu insistență și cu argumente referitoare la avantajele generate prin activitatea sa de consultanță, însă de fiecare dată când (…) a dorit să sublinieze natura reală a pretențiilor inculpatului, acesta a protestat vehement, spunând că nu se ocupă cu ‘șpăgi’ sau altele de același tip. O asemenea metodă ar fi putut avea succes în cadrul unei singure discuții, însă, în raport cu probatoriul numeros administrat în cauză, s-a dovedit a fi numai un demers formal și pueril, recunoscut inclusiv de inculpat la un moment dat, când a afirmat că ceea ce a făcut el se numește trafic de influență. În ziua următoare, pe 14 iunie 2017 (…), Ciobanu Nicolae-Sergiu a revenit la sediul firmei (…) SRL, unde a primit suma de 2.000 euro (…), prilej cu care a reiterat, în forme din ce în ce mai evidente, că urmează să devină persoana care, prin influența exercitată asupra funcționarilor publici din cadrul CNAS și CASMB, va asigura prosperitatea omului de afaceri (…). A susținut că toate societățile comerciale procedează în această modalitate, că el îndeplinește acest rol și pentru alți oameni de afaceri, de la care ia salariu în fiecare zi de 30 a lunii, dar că pentru a nu fi bănuit că activitatea sa este ilegală va trebui să încheie un contract fictiv de consultanță, prin care să devină PR-ul firmei. Ciobanu Nicolae-Sergiu a susținut că va merge împreună cu (…) la biroul președintelui CNAS, Burcea Marian, pentru a îl determina să acționeze în beneficiul firmei (…) SRL”, explică DNA în referat.

DailyBusiness
Isărescu avertizează: Tensiunile din Orientul Mijlociu cresc riscurile pentru economia României
Spynews
Probleme în Misiunea Artemis II! Ce s-a întâmplat la câteva ore după ce a decolat spre Lună
Fanatik.ro
Gigi Becali a cerut să intre din nou în direct pentru a face un anunț de necrezut: vrea ca Steaua să devină echipa a doua a celor de la FCSB!
Capital.ro
UPDATE: Decizie pentru Călin Georgescu și Potra în dosarul de lovitură de stat. Curtea de Apel București a dat undă verde
Playtech.ro
450 de radare pe drumurile din România de Paștele catolic și Floriile ortodoxe. Unde vor fi amplasate
Adevarul
Șeful Forțelor Navale Române: „Există motive care mă țin noaptea treaz”. Adevărul despre pericolul minelor marine și amenințarea Rusiei
wowbiz.ro
Rezultate autopsie Cristian Staicu. Ce au descoperit legiștii despre moartea medicului din București
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Anchetatorii iau in calcul 3 ipoteze în cazul medicului incendiat în propriul apartament. Apropiații fac dezvăluiri despre ultimele clipe din viața lui
iamsport.ro
BOMBĂ! Gigi Becali a vorbit cu ministrul Radu Miruță despre Steaua: ”A zis că așteaptă o ofertă”
MediaFlux
Cum a fost găsit Coiful de la Coțofenești și cele două brățări dacice din aur: Suspecții au încheiat acorduri cu justiția VIDEO
stirilekanald.ro
NEWS ALERT: Farmaciștii...Vezi mai mult
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj