Doar 2% dintre români iau masa în oraş zilnic

Doar 2% dintre români iau masa în oraș în fiecare zi, iar cei mai mulți, aproximativ 20%, mănâncă o dată până la de trei ori pe săptămână mâncare gata preparată, conform unui studiu despre obiceiurile de consum de mâncare în afara casei, remis AGERPRES.
Iulian Tudor
19 feb. 2015, 11:12
Doar 2% dintre români iau masa în oraş zilnic

Cei tineri și foarte tineri, cu vârste cuprinse între 15 și 24 de ani, sunt aceia care au obiceiul de a cheltui cel mai des pentru a lua masa pe drum, mai ales cei din București și din orașele mari. Locuitorii Capitalei și cei din marile orașe sunt campioni la frecvența consumului de alimente în afara casei, cu un procent dublu față de ceilalți români.

Persoanele cu venituri mari, de peste 4.000 de lei, mănâncă chiar mai des de o dată pe zi în oraș, conform studiului efectuat de GfK România. Și tinerii, chiar dacă nu au deloc venit sau au un venit foarte mic, obișnuiesc să mănânce în mers cel puțin o dată pe zi.

Localurile cu servire rapidă care vând burgeri, shaorma, pui prăjit și cartofi prăjiți sunt preferate pentru cumpărarea de mâncare pentru a fi consumată „în mers”. 50% dintre participanții la studiul GfK declară că au cumpărat de la un astfel de local în ultimele patru săptămâni.

Fast-food-urile sunt frecventate cu precădere de către bărbați, în timp ce femeile optează mai degrabă pentru patiserii sau covrigării. Cei mai mulți dintre clienții acestor locații au între 25-34 de ani.

Pizzeriile, inclusiv cele cu livrare la domiciliu, sunt pe locul trei în topul preferințelor și au un public mai tânăr, pizza fiind consumată cu precădere de cei între 18 și 24 de ani. Pizzeriile sunt și opțiunea cea mai des întâlnită la persoanele cu venituri peste medie, în timp ce persoanele cu venituri foarte mici aleg patiseriile.

Patiseriile sunt la fel de populare ca și fast-food-urile în localitățile medii (între 50.000 și 200.000 de locuitori), în vreme ce pizzeriile sunt preferate în orașele mari, cu peste 200.000 de cetățeni, exceptând Capitala.

Citeşte şi Sondaj IRES: Lipsa locurilor de muncă, principală îngrijorare a românilor în 2014

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Bianca Nuțu, astroloaga de la Neața, a născut. Spune că primele săptămâni ca mamă au fost foarte grele: „Am plâns”
Fanatik.ro
”Este Filipe Coelho ghinionist?”. Pavel Badea a spus de câte ori trebuia să fie dat afară până acum antrenorul Craiovei
Capital.ro
Orele de liniște la bloc și la casă ascund un detaliu pe care mulți vecini nu îl cunosc
Playtech.ro
Aparatele care încep să „mănânce” mai mult curent din septembrie. Cât poate crește factura unei familii
Adevarul
Radu Miruță, despre apărarea României: „Nu vrem modernizarea Armatei? Atunci să vorbim în limba rusă”. Ce urmează după miliardele din SAFE
wowbiz.ro
Iubita lui Andrei Bordeianu, mesaj sfâșietor în mediul online! Influencerul a fost implicat într-un grav accident: „O să aprind o lumânare pentru tine…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Jurnalista Brîndușa Armanca s-a stins din viață la 72 de ani. A format generații de ziariști
iamsport.ro
A anunțat în direct că Becali i-a găsit înlocuitor lui Baciu la FCSB: ”Trage de el să vină!”
MediaFlux
Nicușor Dan, pregătit de o nouă desemnare de premier! Răsturnare de situație privind numele
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat