Doctor Menci, la un pas de eliberare. Nutriţionistul a fost recompensat cu 210 zile în urma celor şapte cărţi scrise

Începând din 31 august, un deţinut care elaborează lucrări ştiinţifice poate beneficia de o reducere a pedepsei cu maximum 20 de zile, indiferent de numărul cărţilor scrise. Lucrările concepute însă de celebrul profesor Gheorghe Mencinicopschi până acum sunt pe cale să-i aducă liberarea mai devreme din penitenciar.
Filip Stan
25 aug. 2016, 06:13
Doctor Menci, la un pas de eliberare. Nutriţionistul a fost recompensat cu 210 zile în urma celor şapte cărţi scrise

Nutriţionistul Gheorghe Mencinicopschi (67 de ani) este primul VIP din dosarul „Privatizării frauduloase a Institutului de Cercetări Alimentare-Dan Voiculescu” care ar putea fi liberat condiţionat. Medicul a fost condamnat, în august 2014, la 8 ani de închisoare, şi a executat un sfert din condamnare.

În plus, Mencinicopschi a fost ajutat şi de Comisia de eliberări condiţionate de la Penitenciarul Jilava care a stabilit că cele şapte cărţi scrise de acesta în detenţie sunt lucrări ştiinţifice, pentru asta fiind recompensat cu 210 zile. Nutriţionistul a mai câştigat alte 30 de zile în urma participării la diverse programe şi activităţi în penitenciarele Rahova şi Jilava.

„Poate fi eliberat condiţionat, comportament disciplinat, dovezi temeinice de îndreptare”, a concluzionat Comisia de la Jilava. Ultimul cuvânt îl vor avea însă magistraţii Judecătoriei Sectorului 4, care pe 6 septembrie 2016 vor analiza cererea de eliberare înainte de termen a lui Mencinicopschi.

Nutriţionistul a intrat pe 8 august 2014 pe poarta Penitenciarului Rahova strigând că este nevinovat, şi a contestat sentinţa definitivă dată de Curtea de Apel Bucureşti. Acelaşi discurs l-a avut şi într-un interviu, în 2015, dat postului Antena 3, „nu mi-e ruşine că sunt în închisoare nevinovat”.

Cu toate acestea, Mencinicopschi i-a trimis preşedintelui Klaus Iohannis o cerere de graţiere, în dosar fiind incluse documente medicale care arătau că suferă de mai multe afecţiuni grave. Mai mult, câteva sute de oameni au semnat pe internet o petiţie de graţiere a acestuia. Iohannis a refuzat însă graţierea.

DailyBusiness
RO-Wine: Vinuri din 15 țări și trei zile în care Bucureștiul devine, din nou, capitala vinului internațional
Spynews
Iubita lui Andrei Ștefănescu a împlinit 37 de ani! Ștefania Ducă a sărbătorit alături de prezentator și de fiul acestuia
Fanatik.ro
Transformare în stil Kim Kardashian pentru Georgina Rodriguez. Cum a apărut iubita lui Cristiano Ronaldo
Capital.ro
Limite la banii cash în diaspora. Plățile pe care românii din Italia le pot face doar cu cardul. În Spania, e de 5 ori mai strict
Playtech.ro
Pensionarii români care trăiesc în străinătate pot pierde asigurarea medicală din România. Ce trebuie să facă în termen de 15 zile
Adevarul
SURSE Leafa lui Nicușor Dan crește cu peste 1.000 de euro. Cât vor încasa premierul, miniștrii și parlamentarii
wowbiz.ro
Rezultatele autopsiei lui Robert, elevul de clasa a VIII-a din Bacău, care a murit în curtea școlii. Ce spune mama băiatului
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Mama lui Robert, adolescentul care s-a stins din viață în curtea școlii, susține că fiul ei putea fi salvat. Femeia neagă că băiatul ar fi avut probleme de sănătate: ,,Copilul mai avea puls”
iamsport.ro
Radu Banciu a spus unde ar fi jucat Cristiano Ronaldo dacă se năștea în România: ”Răspunsul e simplu”
MediaFlux
Horoscop 23 mai. Zodiile care trebuie să nu ia deloc decizii sâmbătă. Urmează o zi cu ghinion
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi