DOCUMENT CEDO oferă clarificări cu privire la decizia sa în cazul Călin Georgescu: „Domnul Georgescu nu a prezentat niciun argument în sprijinul plângerilor sale”

CEDO a publicat un document prin care oferă clarificări cu privire la decizia de a declara „inadmisibilă” solicitarea lui Călin Georgescu de a obliga statul român să organizeze turul al doilea al alegerilor prezidențiale.
Alina Costache
07 mart. 2025, 21:13
DOCUMENT CEDO oferă clarificări cu privire la decizia sa în cazul Călin Georgescu: „Domnul Georgescu nu a prezentat niciun argument în sprijinul plângerilor sale”
DOCUMENT CEDO oferă clarificări cu privire la decizia sa în cazul Călin Georgescu: „Domnul Georgescu nu a prezentat niciun argument în sprijinul plângerilor sale”

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a oferit clarificări cu privire la decizia de a declara „inadmisibilă” solicitarea lui Călin Georgescu de a obliga statul român să organizeze turul al doilea al alegerilor prezidențiale.

DOCUMENT. Clarificările CEDO cu privire la respingerea cererii lui Călin Georgescu

CEDO a publicat un document prin care oferă toate clarificările necesare atât cu privire la plângerea lui Călin Georgescu, cât și cu privire la decizia finală a Curții. Documentul răspunde la multe întrebări care îi macină pe români.

Curtea Europeană a anulat alegerile din România?

Nu. Curtea Constituţională a României a fost cea care a decis să anuleze alegerile prezidenţiale, deoarece a constatat că au existat nereguli în vot care au ridicat suspiciuni cu privire la corectitudinea alegerilor. Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu a judecat corectitudinea alegerilor sau decizia de anulare.

Deci, cum a ajuns acest caz la Curtea Europeană?

Călin Georgescu, un candidat la alegerile prezidenţiale din România din 2024, a sesizat Curtea. El s-a plâns în temeiul articolului 3 Protocolul 1 la Convenţie (dreptul la alegeri libere) că decizia Curţii Constituţionale a României de anulare a alegerilor prezidenţiale a fost nedreaptă faţă de el.

Citește și : CCR analizează sâmbătă candidatura lui Călin Georgescu. BEC a trimis contestațiile depuse împotriva candidaturii sale către Curte

Curtea Europeană a fost de acord cu decizia Curţii Constituţionale?

Curtea Europeană nu a fost nici de acord, nici în dezacord cu Curtea Constituţională. Curtea Europeană a constatat că Parlamentul României este singura autoritate legislativă din ţară, nu Preşedinţia, prin urmare, dreptul la alegeri libere pentru alegerea legislativului, astfel cum este garantat de Convenţia Europeană, nu se aplică în acest caz.

Ce prevede dreptul la alegeri libere?

Articolul 3 din Protocolul nr. 1 (dreptul la alegeri libere) stabileşte că statele trebuie ”să asigure libera exprimare a opiniei poporului în alegerea legislativului”. Ca atare, se aplică numai alegerilor legislative, nu şi alegerilor prezidenţiale.

Dar ce se întâmplă cu toate celelalte plângeri formulate de dl Georgescu?

Curtea a examinat toate argumentele domnului Georgescu. Acesta s-a plâns în temeiul articolelor 6 şi 13 că nu a avut parte de un proces echitabil. Dar cauza sa nu se referea la un proces, astfel încât această plângere era inadmisibilă deoarece nu era relevantă pentru fapte.

Şi cum rămâne cu argumentele sale potrivit cărora decizia Curţii Constituţionale a subminat libertatea de a participa la procesul democratic, în special libertatea de asociere politică?

Domnul Georgescu nu a prezentat niciun argument de fapt şi de drept în sprijinul plângerilor sale, astfel încât nu a oferit Curţii niciun element de luat în considerare.

Citește și : Candidatura lui Călin Georgescu, contestată pe bandă rulantă. A două plângere la BEC la o oră de la depuneera dosarului: „Are declaraţii şocante”

Este aceasta o decizie cu totul excepţională?

Nu. Această decizie este în deplină concordanţă cu deciziile anterioare ale Curţii.

Poate fi atacată această decizie?

Nu, deciziile de inadmisibilitate sunt definitive.

Cine poate introduce o cerere la Curtea Europeană?

Orice persoană, inclusiv cetăţenii statelor membre, precum domnul Georgescu, poate depune o cerere la Curtea Europeană dacă consideră că un stat le-a încălcat drepturile protejate de Convenţie sau de protocoalele acesteia.

Are această cauză legătură cu Uniunea Europeană?

Nu, Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu este afiliată Uniunii Europene, iar cauza nu are nicio legătură cu apartenenţa României la UE”.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a decis, joi, să respingă cererea lui Călin Georgescu prin care contesta anularea alegerilor prezidenţiale din România. Decizia este definitivă”, se arată în document.

press-q-a-calin-georgescu-eng

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Câți bani a plătit celebrul fan român pentru a asista la meciul Canada – Bosnia! S-a bucurat la golul lui Jovo Lukic: „Parcă era român de-al nostru”
Capital.ro
 Una dintre cele mai puternice economii din lume majorează dobânda-cheie la cel mai ridicat nivel din 1995
Playtech.ro
Problema din locuință care a generat mii de dosare de daună. Mulți români s-au trezit cu pagube neașteptate
Adevarul
Experiența de coșmar a unei mame care s-a angajat cameristă la un hotel din București: „M-am simțit umilită și tratată cu bătaie de joc”
wowbiz.ro
Adi Sînă, acuzat de fostul coleg de la Akcent, Sorin Brotnei, că a destrămat trupa. Declarații explozive: „El lua mai mult și voia mai mult”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Băiat de 14 ani, înecat într-un iaz din Dorohoi. Medicii nu l-au mai putut salva
iamsport.ro
Radu Banciu și-a ales favorita de la Mondial după primele meciuri: ”Îi văd campioni. Cine să-i bată?”
MediaFlux
Cartea de identitate electronică nu mai e gratuită. Cât vor plăti românii pentru noile buletine
stirilekanald.ro
VIDEO PNL a decis să nu susțină guvernul Tomac. Ilie Bolojan: „Nu are puterea să continue reformele necesare”
Din ce sunt fabricate brichetele de foc și cât de eficiente sunt în sezonul rece