Document OFICIAL: Aurelia Ion A MURIT DE FRIG

Concluzie incredibilă pe un act oficial: studenta Aurelia Ion, victima accidentului aviatic din Munţii Apuseni, a murit din cauza îngheţului, potrivit România TV. Declaraţia îi aparţine chiar fratelui tinerei.
Iulian Tudor
24 ian. 2014, 16:13
Document OFICIAL: Aurelia Ion A MURIT DE FRIG

Studenta Aurelia Ion a fost înmormântată, joi, la Cimitirul Ghencea 3 Militar. Aura a fost înmormântată ca locotenent, cu onoruri militare, la o vârstă la care viaţa ei abia începea. Potrivit primelor informaţii, studenta ar fi murit din cauza traumatismelor suferite şi din cauza şocului hipotermic în care a intrat. Medicii care au ajuns primii la locul accidentului au spus că temperatura corpului ei ajunsese la 18 grade.

Vineri, la o zi de la funeraliile fetei, fratele acesteia, Alexandru Ion, a explicat că, potrivit certificatului de înbălsămare, Aurelia a murit de frig. „Pe certificatul de îmbălsămare scrie că îngheţul a fost cauza decesului„, a declarat la România TV Alexandru Ion.

CITEŞTE ŞI: Mărturisiri emoţionante despre Aurelia Ion. Diriginta ei vorbeşte pentru prima dată după tragedie

Tot vineri, procurorul general al Parchetului Curții de Apel Alba Iulia, Augustin Lazăr, a declarat că orice afirmație lansată în spațiul public în sensul că procurorii ar fi emis niște concluzii preliminare, într-un fel sau altul, în cazul accidentului aviatic din Munții Apuseni sunt niște zvonuri care nu trebuie luate ca atare și cărora nu trebuie să li se acorde credibilitate, potrivit Agerpres.

Acesta a menționat că ancheta progresează într-o manieră riguroasă, ordonată, în condițiile Codului de Procedură Penală. „Nimic nu se desfășoară la voia întâmplării, așa cum ar crede cineva care este neavizat, neautorizat și face comentarii gratuite„, a declarat presei Augustin Lazăr, care conduce ancheta deschisă în acest caz.

Procurorul a afirmat că cercetarea la fața locului s-a încheiat și că nu a fost prejudiciată nicio probă, cum s-a avansat de unii reprezentanți ai media.

În mod cert, acolo, la fața locului, au fost adunate, au fost culese ultimele mijloace materiale de probă care existau în zonă, fiindcă oricare s-ar putea să fie relevantă. Între timp, locul accidentului a fost bine conservat și bine protejat de efectivele de jandarmi, care au și periat locul accidentului de două-trei ori până când au adunat toate fragmentele de la fața locului, iar inspectorii CIAS au supravegheat și au condus operațiunea practică de extragere din locul accidentului a aeronavei, astfel încât să poată să fie conservată. Ei, ca specialiști, au putut indica modul în care aeronava poate fi extrasă fără a se aduce niciun fel de prejudicii, fiindcă ei înșiși trebuie să examineze în continuare aeronava„, a declarat Augustin Lazăr.

Potrivit procurorului general al PCA Alba Iulia, experți judiciari, care vor fi desemnați de organele judiciare, vor proceda la efectuarea unei expertize judiciare.

„Când vom avea raportul inspectorilor CIAS, precum și raportul de expertiză, apoi audierile care sunt în curs de efectuare, apoi actele care sunt ridicate de la diverse instituții, se va putea efectua o evaluare a probațiunii și se va putea trage o concluzie concretă și științifică, clară, cu privire la cauzele accidentului. Așa că orice afirmație lansată în spațiul public în sensul că Parchetul ar fi emis niște concluzii preliminare, într-un fel sau altul, sunt niște zvonuri care nu trebuie luate ca atare. Noi nu trebuie să acordăm credibilitate decât comunicatelor care sunt emise de Parchetul Curții de Apel, de către echipa de procurori, care desfășoară o anchetă transparentă„, a spus Augustin Lazăr.

El a susținut că nu e nimic de ascuns în acest dosar. „Este o anchetă clară, la vedere. Oricine cunoaște ceva despre această cauză poate să-și aducă contribuția, poate să vină să declare și nu să insinueze pe posturile de televiziune că nu s-ar desfășura ancheta în mod corespunzător sau alte asemenea afirmații care nu sunt corecte și care induc în eroare opinia publică„, a subliniat procurorul Lazăr.

Acesta a menționat că există câteva categorii de persoane care sunt audiate, cum ar fi martorii, victimele, paramedicii etc. „Unele dintre ele au început a fi audiate, iar altele vor fi audiate în continuare. Există martorii de la fața locului, care cunosc diverse circumstanțe despre modul în care au fost găsite victimele, despre modul în care au fost salvate victimele și despre modul în care au fost găsite mijloacele materiale de probă la fața locului, înainte ca locul faptei să fi fost deranjat în vreun mod de intervenția celor care au acționat pentru descarcerare, spre exemplu. Apoi, există victimele, dintre care unele au fost abordate pentru a fi audiate, iar altele nu pot fi contactate în acest moment, pentru că se află în diverse proceduri medicale„, a declarat Augustin Lazăr.

El a opinat că, în timp ce un pacient este într-o procedură medicală, nu se poate forța nota, nu este uman, nu este profesional. În ceea ce-l privește pe medicul Radu Zamfir, acesta a dat încă de la Cluj Napoca „un minim de relații despre ceea ce s-a întâmplat, fiindcă era într-o anumită stare specifică post traumatică„, iar în continuare va fi audiat în București, a menționat Lazăr.

El a subliniat că nu poate să comenteze declarațiile pe care le-au dat victimele sau martorii, „fiindcă ele constituie mijloace de probă în dosar”.

Acesta a spus că nu poate să menționeze când ar putea fi finalizată ancheta, dar o anchetă bine documentată durează cel puțin câteva luni.

Două persoane au decedat și cinci a fost rănite după ce aeronava în care se aflau, de tip BN 2, a căzut luni într-o zonă împădurită din Apuseni, în zona Vârfului Petreasa, la peste 1.200 de metri altitudine. Cele șapte persoane aflate la bordul aeronavei, doi membri ai echipajului și cinci persoane din echipa medicală, se deplasau la Oradea pentru o operație de prelevare de organe pentru transplant.

Epava avionului și victimele au fost descoperite de către trei săteni din Horea, județul Alba.

CITEŞTE ŞI: Adrian Iovan a fost înmormântat. La funeralii au fost prezenţi peste 1.000 de oameni

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Tzancă Uraganu, ironizat de propriul frate. Ce a avut de spus Miraj Tzunami la adresa lui: „I-a fost rușine”
Fanatik.ro
Giovanni Becali a făcut top 5 transferuri din SuperLiga: trei sunt de la FCSB! „Am adus ofertă de 2,5 milioane de euro pe Târnovanu”. Exclusiv
Capital.ro
S-a stins un mare actor. A fost cunoscut și îndrăgit de toți românii. A dat chip unora dintre cei mai memorabili antagoniști
Playtech.ro
Cutremure succesive în România: unul s-a produs într-o zonă neobișnuită. Ce magnitudine a avut
Adevarul
În ce orașe din România e cel mai scump să locuiești
wowbiz.ro
Soțul Teodorei Marcu nu mai e om, la jumătate de an de când tânăra a fost ucisă! Ce se întâmplă cu el. Dezvăluiri cutremurătoare: „Din ce în ce mai greu…”
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Maseuzele din Cluj, diagnosticate cu lepră, au avut zeci de clienţi. Printre aceștia s-au numărat chiar și artiști de la Untold
iamsport.ro
Cutremurător! Fostul căpitan din SuperLiga a ajuns să cerșească pe străzi: 'A ajuns boschetar, mi-a cerut un leu'
MediaFlux
Cum arată astăzi Adriela Morar, fosta concurentă de la „Dansez pentru tine”. Cu ce se ocupă în 2025
stirilekanald.ro
VIDEO El este bărbatul găsit carbonizat într-o mașină din Oradea. Polițiștii iau în calcul varianta sinuciderii
Ultimă oră: Traian Băsescu, operat de urgență! Medicii au făcut anunțul