Doi avocaţi au fost trimişi în judecată de DNA în stare de arest la domiciliu

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest la domiciliu, pentru trafic de influenţă a doi avocaţi, respectiv Sorin Calaigii din Baroul Constanţa şi Mihaela Bodârlău din Baroului Bucureşti.
Iulian Tudor
07 iul. 2014, 10:25
Doi avocaţi au fost trimişi în judecată de DNA în stare de arest la domiciliu

În rechizitoriu, procurorii au reţinut că, în iunie 2011, Sorin Calaigii a pretins şi a primit de la o persoană 6.500 euro, lăsându-o să creadă că are influenţă asupra unor magistraţi de la Curtea de Apel Constanţa şi că poate să intervină pe lângă ei pentru a-i determina să dispună o soluţie favorabilă faţă de fiul său, judecat pentru tentativă la omor calificat, dosar aflat în faza apelului, informează Agerpres.

Citeşte şi Amar Generalu, fratele lui Bercea Mondial, a denunţat un avocat că i-a cerut bani să-l scape de un dosar

„Soluţia din apel a fost însă defavorabilă cumpărătorului de influenţă, apelul declarat fiind respins, iar pedeapsa aplicată la fond a fost chiar mărită. Ulterior pronunţării acestei soluţii, Sorin Calaigii a restituit suma de 6.500 euro, pe motiv că pretenţiile magistraţilor ar fi sporit”, se arată într-un comunicat al DNA.

În septembrie 2012, Mihaela Bodârlău a pretins şi a primit de la o persoană 20.000 euro, lăsându-o să creadă că are influenţă asupra unor judecători din Curtea de Apel Constanţa şi că poate să intervină pe lângă ei pentru a-i determina să dispună o soluţie de trimitere a unui dosar spre rejudecare Tribunalului Constanţa. În dosarul înregistrat la CA Constanţa, cumpărătorul de influenţă, alături de alţii, fusese condamnat de instanţa inferioară la pedepse cu închisoarea pentru infracţiuni cu violenţă, iar apărătorii aleşi au fost Calaigii şi Bodârlău.

Citeşte şi Doi avocaţi, reţinuţi pentru trafic de influenţă. Unul a fost denunţat de un temut interlop

„În legătură cu acest dosar, pe fondul deteriorării relaţiei dintre avocata Bodârlău şi familia cumpărătorului de influenţă, în mai 2013, Sorin Calaigii a primit, la rândul său, 3.000 lei şi a mai pretins un rest de 2.000 lei de la aceeaşi persoană, lăsându-o să creadă că are influenţă asupra unui judecător de la CA Constanţa, astfel încât să îl determine să dea o soluţie favorabilă”, susţin procurorii.

În aprilie 2014, pe fondul instrumentării prezentei cauze de procurorii anticorupţie, Mihaela Bodârlău a exercitat ameninţări cu săvârşirea de acte violenţă asupra cumpărătorului de influenţă (martor), dar şi cu privarea sa de libertate, urmărind să îl determine pe martor să renunţe la a sesiza DNA cu privire la posibile infracţiuni de corupţie săvârşite de către ea.

„Într-un dosar diferit de primele două, în 6 noiembrie 2013, inculpatul Calaigii a pretins 15.000 euro de la o altă persoană pentru ca, folosindu-şi influenţa pe care afirma că o avea asupra unor judecătoare din CA Constanţa, să le determine să respingă recursul declarat de parchet împotriva sentinţei de achitare pronunţate de Judecătoria Constanţa, în care persoana respectivă fusese judecată pentru viol. În 15 noiembrie 2013 a fost admis recursul declarat de PJ Constanţa, persoana vizată fiind condamnată la o pedeapsă de cinci ani închisoare”, se mai spune în document.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Curtea de Apel Bucureşti.

DailyBusiness
Pâinea, tot mai scumpă pe mesele românilor. Franzela albă rămâne soluția celor cu venituri mici
Spynews
Un bărbat din Brăila a murit după ce a mâncat brânză cumpărată de la magazin. A crezut inițial că are gripă
Fanatik.ro
Fosta rivală a Simonei Halep divorțează după 10 ani de relație. Au apărut zvonuri despre o infidelitate
Capital.ro
Doliu în lumea televiziunii. Un cunoscut actor a murit. A dus o luptă aprigă cu cancerul: A căutat mereu să aducă lumină
Playtech.ro
Ce vor primi gratuit pasagerii din Aeroportul Otopeni. Facilități noi pentru călători
Adevarul
Cu cât se scumpesc gazele de la 1 aprilie. Furnizorii au început să afișeze ofertele
wowbiz.ro
Mesajul pe care minorul de 13 ani l-ar fi trimis familiei lui Mario, la scurt timp după crimă. Plănuiesc sau nu părinții lui să îl scoată din țară: „Intenționează să ducă băiatul…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un bărbat din Buzău a fost împușcat la... Vezi mai mult
iamsport.ro
Becali, suspectat că transferă un jucător doar pentru a obține ajutorul rivalei la play-off: ”Îl cunosc de 26 de ani, știu cum face! O sumă mare pentru o echipă strategică”
MediaFlux
O marcă celebră în comunism, revine pe piață în 2026. Pentru început, trei locaţii în Bucureşti
stirilekanald.ro
VIDEO Cauza accidentului de la Lugojel. Un suporter a dezvăluit ce s-a întâmplat, de fapt, înainte ca microbuzul să intre în TIR: "S-a blocat volanul în depășire"
Top 5 sloturi Yggdrasil