Doi irakieni au încercat să treacă graniţa în România. Au fost reţinuţi

Autoritățile bulgare au reținut doi cetățeni irakieni care doreau să treacă granița în România, a anunțat miercuri poliția din Bulgaria.
Filip Stan
04 ian. 2017, 15:38
Doi irakieni au încercat să treacă graniţa în România. Au fost reţinuţi

Doi irakieni care încercau să ajungă în România au fost reținuți în Bulgaria. Cei doi au fost reținuți în satul Rogozina din nord-estul țării.

Un localnic a alertat poliția în dimineața zilei de 2 ianuarie, spunând că doi străini au cerut adăpost în locuința sa. Localnicul a mai declarat că străinii, care vorbeau engleza, au întrebat încotro este granița cu România, potrivit Agerpres.

Citeşte şi Şapte irakieni, descoperiţi când încercau să iasă ILEGAL din ţară, ascunşi după un perete fals în remorca unui camion FOTO

Ulterior, poliția a reținut doi bărbați în vârstă de 25 și respectiv 20 de ani, iar în urma verificărilor efectuate s-a stabilit că cei doi irakieni fugiseră din centrul pentru refugiați de la Harmanli cu scopul de a ajunge în România.

DailyBusiness
Lavrov acuză declarații „inexacte” ale lui Rubio și cere clarificări privind rolul SUA în soluționarea conflictului din Ucraina
Spynews
Ce mesaj a lăsat Mihaela, românca din Italia care și-a ucis fiica și apoi s-a sinucis. Dezvăluirile făcute de fratele femeii
Fanatik.ro
Ousmane Dembele, hat-trick în 25 de minute în Norvegia – Franța! Balonul de Aur a scris istorie la Campionatul Mondial
Capital.ro
Se renunță la ora de vară. Schimbarea care îi vizează pe toți locuitorii țării. Unde se aplică
Playtech.ro
Cod roșu de caniculă și restricții de trafic în România. Județele unde se vor depăși 40 de grade
Adevarul
Infractor prins după o urmărire spectaculoasă. Un șofer și-a oferit mașina polițistului: „Urcați în spate!”
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Avion făcut bucăți, după ce a lovit cel mai înalt zgârie-nori din Beijing! Câte persoane erau la bord
iamsport.ro
Victor Pițurcă, făcut praf de fostul apropiat al lui Gigi Becali: ”E pervers. Nu are principii și caracter!”
MediaFlux
Rusia tună și fulgeră la adresa României. Gestul lui Emil Boc a enervat oamenii lui Putin: ”Este scandalos”
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?