Doi oameni de afaceri, trimişi în judecată de DNA pentru evaziune fiscală

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispus trimiterea în judecată, pentru evaziune fiscală, a doi oameni de afaceri, unul din Bucureşti şi unul din Constanţa. În cele două dosare instrumentate de către procurori, prejudiciul estimat depăşeşte 15 milioane de lei.
Alina Costache
08 mart. 2019, 12:22
Doi oameni de afaceri, trimişi în judecată de DNA pentru evaziune fiscală

Procurorii DNA au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a lui Radu Gheorghe, administrator al unei societăţi comerciale, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală în formă continuată şi transmitere fictivă a părţilor sociale.

„În perioada iunie 2009 – noiembrie 2010, inculpatul Radu Gheorghe, în calitatea menţionată mai sus, a înregistrat în contabilitate un număr de 730 de facturi fiscale privind achiziţii de cereale şi servicii de transport marfă, emise de cinci societăţi comerciale, fără a avea la bază operaţiuni reale, în valoare totală de 46.096.675 de lei. Ca urmare a acestui demers a fost cauzat un prejudiciu bugetului de stat în valoare totală de 8.506.600 de lei, din care 8.449.012 de lei TVA dedus ilegal şi 57.588 de lei impozit pe profit”, au transmis procurorii DNA.

Potrivit acestora, în cursul lunii octombrie 2010, în scopul sustragerii de la urmărirea penală, inculpatul Radu Gheorghe a cesionat în mod fictiv activele şi pasivele firmei pe care o administra unor cetăţeni străini.

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (A.N.A.F.) s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 8.514.885 lei.

În cauză s-a dispus instituirea sechestrului asigurator, asupra unor imobile ce aparţin inculpatului Radu Gheorghe. De asemenea, aceeaşi măsură a fost dispusă şi asupra unor sume de bani ridicate de la acelaşi inculpat. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bucureşti cu propunere de a se menţine măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

De asemenea, a fost trimisă în judecată, tot în stare de libertate, Căpitanu Claudia, administrator al unei societăţi comerciale, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală.

„În perioada martie 2009 – iunie 2010, inculpata Căpitanu Claudia, în calitatea menţionată mai sus, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţilor fiscale, a omis, cu intenţie, să evidenţieze în contabilitate sau în alte documente legale (declaraţii, deconturi TVA, situaţii financiare, bilanţuri ş.a.) operaţiunile comerciale efectuate sau veniturile realizate, în sumă totală de 20.709.583 lei. Veniturile respective au fost obţinute din tranzacţionarea de către societatea inculpatei a unor produse, servicii sau lucrări în domeniul construcţiilor. Ca urmare a acestui demers a fost cauzat un prejudiciu bugetului de stat în valoare totală de 7.247.447 lei din care 3.313.576 lei cu titlu de impozit pe profit şi 3.934.871 lei cu titlu de TVA”, au mai transmis procurorii.

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (A.N.A.F.) s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 7.247.447 lei. În cauză s-a dispus instituirea sechestrului asigurator, măsura sechestrului asigurator precum şi a popririi asiguratorii asupra bunurilor, respectiv conturilor bancare deţinute de inculpata Căpitanu Claudia, până la concurenţa prejudiciului.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Constanţa cu propunere de a se menţine măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Cod portocaliu și galben de caniculă! Recomandările IGSU pentru români
Fanatik.ro
David Popovici, prima reacţie după calificarea în finală la 100 de metri liber cu record: „Am destule rezerve, dar cu el mă bat! O să îmi pună probleme”
Capital.ro
Regula pe care părinții trebuie să o știe înainte de 7 septembrie. Ce prevede proiectul ajuns în Parlament
Playtech.ro
De ce Wi-Fi-ul hotelului poate fi mai periculos decât internetul mobil. Ce date nu ar trebui să introduci
Adevarul
SURSE Noua Lege a salarizării, negociată în mai multe variante. Sindicatele cer 8 miliarde pentru Educație și 2 miliarde pentru Sănătate
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Imagini șocante pe un drum din Tulcea! Un copil a căzut dintr-o dubă aflată în mers și a ajuns în mijlocul șoselei, chiar în fața unui TIR
iamsport.ro
A numit cele două echipe care vor promova direct în SuperLiga: ”Dacă e vreun antrenor care să reușească, el e!”
MediaFlux
A fost cutremur în România! Seismul, revizuit în scădere la 4,3 pe Richter de la 4,5 resimțit în București și în zona Moldovei
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat