Doi şefi din Poliţia de Frontieră Giurgiu şi Calafat, REŢINUŢI

Procurorii DNA Craiova au dispus reținerea lui Ionuț Damian, șef Serviciu Control Trafic Frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu, și a lui Costel Simion, adjunct al șefului Sectorului Teritorial al Poliției de Frontieră Calafat, pentru fapte de corupție, printre care și luare de mită.
Iulian Tudor
13 nov. 2015, 16:23
Doi şefi din Poliţia de Frontieră Giurgiu şi Calafat, REŢINUŢI

Ionuț Damian este acuzat de abuz în serviciu, luare de mită, trafic de influență, iar Costel Simion de instigare la abuz în serviciu, luare și dare de mită și cumpărare de influență, potrivit Agerpres. În dosar, a fost reținut și Ovidiu Cotoi, agent de poliție în cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Calafat, pentru dare de mită.

Cei trei sunt prezentați vineri Tribunalului Dolj cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Potrivit unui comunicat al DNA, în toamna acestui an, Costel Simion i-a solicitat lui Ionuț Damian să-și îndeplinească în mod abuziv sarcinile de serviciu privind verificarea activității de serviciu a agentului de poliție Ovidiu Cotoi, cerându-i practic să efectueze o cercetare administrativă formală, lucru pe care acesta l-a și făcut.

„În urma efectuării ‘cercetării’ respective, inculpatului Cotoi i-a fost aplicată o sancțiune simbolică, deși faptele de care se făcea vinovat acesta erau de o gravitate ridicată. În 11 noiembrie, pentru a ‘recompensa’ activitatea desfășurată de șeful lor, inculpatul Simion i-a solicitat în mod direct agentului de poliție să-i remită unele bunuri pentru a le transmite în ziua următoare inculpatului Damian, cu ocazia deplasării în localitatea Giurgiu. Din datele existente la dosarul cauzei, a rezultat că Simion i-a solicitat lui Cotoi să-i remită produse alimentare (pește), pentru a le transmite, la rândul său mai departe, către șeful lor, aspect cu care agentul de poliție a fost de acord”, se spune în comunicat.

DNA precizează că, în acel scop, au fost remiși trei pești și o sticlă de whisky 0,7 l.

Pe de altă parte, susțin procurorii, Costel Simion i-a promis și oferit lui Ionuț Damian bunuri procurate personal pentru ca acesta din urmă să intervină la inspectorul-șef în favoarea sa, în sensul de a rezolva avansarea unei rude de-a lui în cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Calafat și posibil și alte aspecte privind propria carieră.

Sursa citată menționează că, joi, în autoturismul de serviciu aparținând lui Costel Simion au fost găsite de procurorii anticorupție bunuri alimentare și băuturi care urmau să fie predate, în cursul aceleiași zile, lui Ionuț Damian, în zona Sectorului de Poliție de Frontieră Vedea, conform înțelegerii verbale dintre cei doi.

În cauză procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Departamentului de Informații și Protecție Internă și din partea Direcției Generale Anticorupție.

CITEŞTE ŞI: Un comisar din Bucureşti reţinut pentru luare de mită în fripturi şi baxuri de vin

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Momente dramatice pentru Ștefan Baiaram: tatăl său a făcut dublu infarct şi se află în stare critică!
Capital.ro
BVB a pierdut aproape 24,5 miliarde de lei într-o singură săptămână. Ce companii au înregistrat cele mai mari scăderi
Playtech.ro
Ce faci dacă un moștenitor nu vrea să vină la notar. Soluția legală pentru ca o casă să nu rămână blocată ani întregi
Adevarul
A renunțat la o carieră de succes în România și a luat-o de la zero în America. Povestea cofetarului care a cucerit New Yorkul
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Pintilii a plecat în Israel și a rămas șocat de ce a găsit în apartamentul primit: ”Se mai aruncă o bombă!”
MediaFlux
Răsturnare de situația în cazul lui Bruce Willis. Familia lui îi va dona creierul
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT