Doi soți aflați în divorț se luptă pentru fotoliul de primar într-o comună din Mehedinți. El are susținerea PSD, ea e la PNL. „N-am crezut că poate să aibă atâta nebunie, să vină să se contreze cu mine și la alegeri”

Alegerile locale de anul acesta vin și cu situații comice. De exemplu, fotoliul de primar în comuna Gogoșu din județul Mehedinți este disputat de doi soți aflați în proces de divorț. Hotărâtă să îi dea o lecție și pe plan politic, soția actualului primar Jean Rogoveanu, susținut de PSD, și-a anunțat candidatura la primărie. Codruța Rogoveanu candidează din partea PNL.
Alina Costache
28 apr. 2024, 11:59
Doi soți aflați în divorț se luptă pentru fotoliul de primar într-o comună din Mehedinți. El are susținerea PSD, ea e la PNL. „N-am crezut că poate să aibă atâta nebunie, să vină să se contreze cu mine și la alegeri”

Comuna Gogoșu, județul Mehedinți, este una bogată, cu ieșire la Dunăre și încasări record în județ, din taxe și impozite, fiind frontieră fluvială între România și Serbia, scrie digi24.ro. Anul acesta, fotoliul de primar este unul râvnit de doi soții Rogoveanu, aflați în plin proces de divorț. Mai exact, Jean Rogoveanu, actualul primar al comunei, vrea să candideze pentru al patrulea mandat din partea PSD, iar contracanditatul său este chiar soția, candidat susținut de PNL.

”Sincer, n-am crezut că poate să aibă atâta nebunie, să vină să se contreze cu mine și la alegeri. Se contrează cu mine prin instanțe, prin astea, dar nu m-am gândit că vine și la alegeri. Deși ar fi trebuit să știe că șansele ei sunt foarte mici. Treaba ei! Din răzbunare sau răutate vrea să candideze, vrând să demonstreze nu știu ce”, spune Jean Rogoveanu.

Citește și: Răsturare de situație în cursa pentru Primăria Capitalei. Sondaj Avangarde: Gabriela Firea, în fața lui Cristian Popescu Piedone. La CGMB, PSD este pe primul loc

Și dacă soțul o acuză de răzbunare, soția spune că face totul pentru binele comunității.

”Proasta administrație pe care o face la nivel de comună. A fi primar într-o comună de nivelul comunei Gogoșu, din județul Mehedinți, asta înseamnă că de dimineață, de la orele 08, până la orele 16, să-ți respecți în totalitate programul de muncă și, mai mult de atât, trebuie să fii prezent în comună tot timpul, nu doar în campania electorală, când se apropie alegerile.

L-am ajutat enorm de mult vis-a-vis de fiecare proiect. Inclusiv proiectul de asfaltare care se derulează la momentul acesta în satul Gogoșu are și amprenta mea pe el. Șansele sunt de 100%. Am încredere în cetățeni, vor schimbare!”, spune Codruța Rogoveanu.

Citește și: Cristian Popescu Piedone, atac dur la adresa lui Nicușor Dan: Leneșule, strigoiule! Pe 9 iunie VENIM PESTE VOI CU USTUROI!

Din fotoliul de edil, primarul spune că nu are emoții, că va câștiga și o etichetează pe femeie ca fiind „recalcitrantă”.

”Nu are ea caracter pentru a fi primar, ea e o fire mai recalcitrantă, mai repezită, mai… Ori aici vin tot felul de oameni, trebuie să îi asculți pe toți, nu după cum ai toane. M-am simțit trădat în momentul în care am aflat faptele ei și atunci chiar m-am simțit trădat. A fost o perioadă foarte grea pentru mine. N-am emoții fiindcă știu că mi-am făcut treaba”, spune primarul.

Cei doi s-au căsătorit în 2009 și au împreună o fată de 16 ani, iar pe 15 mai se va pronunța divorțul.

 

 

DailyBusiness
Presiuni asupra lui Viktor Orbán, Liderii UE cer deblocarea urgentă a finanțării pentru Ucraina
Spynews
Irina Fodor, detalii impresionante din culisele căsniciei cu Răzvan Fodor. Prin ce momente grele au trecut de-a lungul timpului
Fanatik.ro
Cum s-a descurcat, de fapt, Radu Drăgușin în Tottenham – Atletico Madrid. Raportul Wyscout nu minte: la ce ar trebui să fie atent Mircea Lucescu
Capital.ro
Ajutoare de până la 1.000 de lei pentru pensionari. Anunțul Ministrului Manole: Variantă pe care am căzut de acord este să reducem alte cheltuieli
Playtech.ro
Ce este asigurarea pentru pierderea locului de muncă şi cât costă lunar. Din ce în ce mai mulţi apelează la acest serviciu
Adevarul
Schimbări radicale în Codul Rutier: amenzi mai mari și toleranță zero pentru neplată. Când intră în vigoare noile reguli
wowbiz.ro
Vârful MApN avertizează! 21 de drone au fost lansate de Rusia spre România, anunță Radu Miruță
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Constantin Gâlcă este îndoliat. Tatăl antrenorului de la FC Rapid s-a stins din viață
iamsport.ro
Foto-bombă! Cum arată discursul pe care Ilie Drăgan n-a fost lăsat să-l citească la alegerile FRF
MediaFlux
Acord în coaliția de guvernare privind bugetul pe 2026! Bolojan anunță că pachetul social al PSD intră în buget. Se reiau dezbaterile
stirilekanald.ro
S-a dat lege! Miercuri e zi liberă!
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj