Doi alpinişti accidentaţi în zona Prăpăstiile Zărneştilor. Intervenţie contracronometru pentru salvarea lor

Pompierii militari braşoveni intervin joi seara pentru a salva două persoane accidentate în zona Prăpăstiile Zărneştilor, de lângă oraşul Zărneşti. Cele două persoane sunt alpinişti de escaladă.
Filip Stan
05 apr. 2018, 18:20
Doi alpinişti accidentaţi în zona Prăpăstiile Zărneştilor. Intervenţie contracronometru pentru salvarea lor

”Accidentul s-a petrecut în jurul orei 19,00. Cei doi alpinişti făceau o căţărare individuală, nu participau la o competiţie. Zona în care se căţărau este una de abrupt iar la un moment dat au fost loviţi de pietre desprinse dintr-un perete al muntelui pe care se căţărau. Se pare că fata a fost lovită mai tare. Avertizăm încă o dată turiştii care doresc să vină în masivul Piatra Craiului în aceste zile libere că este pericol de avalanşă în zonele de abrupt. Mai există strat consistent de zăpadă iar vremea s-a încălzit destul de mult. Cel mai bine ar fi să se informeze înainte de a pleca la drum, să sune Salvamontul, care poate da informaţii despre traseele turistice”, a precizat şeful Salvamont Zărneşti, potrivit Agerpres.

Pompierii militari braşoveni intervin joi seara pentru a salva două persoane accidentate în zona Prăpăstiile Zărneştilor, de lângă oraşul Zărneşti, a anunţat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Braşov, Luiza Dănilă.

”Este vorba despre o femeie cu traumatism cranio-cerebral, inconştientă şi un bărbat cu fractură de membru inferior. Femeia va fi transportată de un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă la Spitalul din Zărneşti, de unde va fi preluată de echipajul SMURD de terapie intensivă cu medic. Şi bărbatul va fi preluat de un echipaj SMURD. Ambele persoane vor fi transportate la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov”, a mai spus purtătorul de cuvânt.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Mama Mihaelei Rădulescu s-a stins din viață! Vedeta a revenit de urgență în România
Fanatik.ro
Ce obsesie are Simona Halep, după retragerea din tenis. A dezvăluit totul abia acum
Capital.ro
Doliu în presa din România. O jurnalistă s-a aruncat de la etajul 7 și a murit. Ce mesaj a postat înainte: Dă-mi, Doamne…
Playtech.ro
Facturile la gaze cresc din nou. Cât vor plăti în plus românii din 2026
Adevarul
Cine erau tinerii morți în accidentul din Bacău. Urmau să anunțe de Crăciun că vor avea un copil
wowbiz.ro
Primele imagini cu Mihaela Rădulescu, la capela unde este depus sicriul mamei sale. A venit de la Monaco cu o zi înainte de înmormântare, după un zbor cu întârziere | EXCLUSIV
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Ultimul mesaj postat de Mălina, tânăra de 27 de ani care și-a găsit sfârșitul după ce ar fi căzut de la etajul 7 al unui bloc din Oradea. Era jurnalistă și pasionată de fotografie
iamsport.ro
Incredibil! Câți bani a câștigat, de fapt, fostul jucător al FCSB la Survivor: ”Nu a meritat! Am suferit rău de tot”
MediaFlux
Cum îți poate bloca ANAF contul. Când riști poprire sau sechestru
stirilekanald.ro
Profesoară de 31 de ani, înjunghiată mortal de un elev din clasa a VIII-a! Un copil de numai 4 anișori a rămas acum orfan
DOLIU! A MURIT! PEPE „drum bun printre stele”… vestea a venit ca un trăznet